Concordatul de la Worms

Concordatul de la Worms a fost încheiat în data de 23 septembrie 1122 între trimișii papei Calixt al II-lea și împăratul Henric al V-lea al Sfântului Imperiu Roman. Înțelegerea a pus capăt luptei de investitură între papă și împărat.

Conținutul concordatului

Conform acordului din anul 1122, împăratul romano-german nu mai avea dreptul să-i numească pe episcopii din imperiu, el trebuind să renunțe la dreptul precedent de a înmâna însemnele ierarhice, cârja și inelul episcopal. El putea totuși, doar în regatul german — la nord de Alpi —, în cazurile disputate (conflictuale) să ia parte prin delegați proprii la dezbaterile de investitură a ierarhilor catolici din Germania. De asemenea, regele german putea mai departe, ca suveran în regatul german, să dăruiască investiților, proprietăți funciare, imobiliare, materiale, astfel încât în partea germană a Imperiului el rămânea cu o putere de influență destul de mare în Biserica Catolică. Această posibilitate o pierdea, prin concordat, în afara regatului german, adică în sudul Imperiului, mai concret în Burgundia și Italia. Aici, împăratul Sfântului Imperiu Roman mai putea doar, după investitura papală (dată de Roma), în timp de 6 luni, în cadrul acordării însemnelor laice ale demnității primite, să dăruiască pe ierarhii investiți.

Concordatul a fost scris în latină, în minusculă papală, un tip de scriere medievală folosită în cancelaria papală pentru redactarea documentelor oficiale ale papilor, precum bule, privilegii, concordate.

Conținutul Concordatului de la Worms este următorul:

In nomine sanctae et individuae Trinitatis. Ego Heinricus, Dei gratia Romanorum imperator augustus, pro amore Dei et Sanctae Romanae Ecclesiae et domini papae Calixti et pro remedio animae meae dimitto Deo et sanctis Dei apostolis Petro et Paulo Sanctaeque Catholicae Ecclesiae omnem investituram per anulum et baculum et concedo in omnibus ecclesiis, quae in regno vel imperio meo sunt, canonicam fieri electionem ac liberam consecrationem. Possessiones et regalia beati Petri, quae a principio huius discordiae usque ad hodiernam diem, sive tempore patris mei sive etiam meo, ablata sunt, quae habeo, eidem Sanctae Romanae Ecclesiae restituo; quae autem non habeo, ut restituantur fideliter iuvabo. Possessiones etiam aliarum omnium ecclesiarum et principum et aliorum tam clericorum quam laicorum, quae in werra ista amissae sunt, consilio principum vel iusticia quae habeo reddam; quae non habeo, ut reddantur fideliter iuvabo. Et do veram pacem domino papae Calixto Sanctaeque Romanae Ecclesiae et omnibus, qui in parte ipsius sunt vel fuerunt; et in quibus Sancta Romana Ecclesia auxilium postulaverit, fideliter iuvabo et, de quibus mihi fecerit querimoniam, debitam sibi faciam iusticiam. Haec omnia acta sunt consensu et consilio principum, quorum nomina subscripta sunt: Adalbertus archiepiscopus Mogontinus, F. Coloniensis archiepiscopus, H. Ratisbonensis episcopus, O. Bauenbergensis episcopus, B. Spirensis episcopus, H. Augustensis, G. Traiectensis, Ö. Constanciensis, E. abbas Wldensis, Heinricus dux, Fridericus dux, S. dux, Pertolfus dux, marchio Teipoldus, marchio Engelbertus, Godefridus palatinus, Otto palatinus comes, Beringarius comes.
Ego Fridericus Coloniensis archiepiscopus et archicancellarius recognovi.

Traducere în limba română:

În numele Sfintei și indivizibilei Treimi, eu, Henric, prin harul lui Dumnezeu împărat al romanilor, august, din dragoste pentru Dumnezeu și pentru Sfânta Biserică Romană și pentru domnul nostru papa Calixt al II-lea, și pentru mântuirea sufletului meu, renunț și predau lui Dumnezeu, și sfinților apostoli ai lui Dumnezeu, Petru și Pavel, și Sfintei Biserici Catolice, orice investitură prin inel și toiag; și acord ca în toate bisericile care se află în regatul sau imperiul meu să aibă loc alegere canonică și consacrare liberă. Toate posesiunile și regaliile Sfântului Petru care, de la începutul acestei neînțelegeri până în ziua de astăzi, fie în vremea tatălui meu, fie în a mea, au fost confiscate și pe care le dețin, le restitui aceleiași Sfinte Biserici Romane. Iar pentru cele pe care nu le dețin, voi ajuta cu credință la restituirea lor. De asemenea, posesiunile tuturor celorlalte biserici și principilor, precum și ale tuturor celorlalte persoane, laice și clericale, care au fost pierdute în acel război, potrivit sfatului principilor sau potrivit dreptății, le voi restitui, în măsura în care le dețin; iar pentru cele pe care nu le dețin, voi ajuta cu credință la restituirea lor. Și acord pace adevărată domnului nostru papa Calixt al II-lea și Sfintei Biserici Romane, precum și tuturor celor care sunt sau au fost de partea ei. Și în chestiunile în care Sfânta Biserică Romană va cere ajutor, îl voi acorda; iar în cele în care se va plânge mie, îi voi face dreptate în mod cuvenit. Toate acestea au fost făcute cu consimțământul și sfatul principilor, ale căror nume sunt alăturate aici: Adalbert, arhiepiscop de Mainz; F., arhiepiscop de Köln; H., episcop de Regensburg; O., episcop de Bamberg; B., episcop de Speyer; H. de Augsburg; G. de Utrecht; Ou. de Konstanz; E., abate de Fulda; Henric, duce; Frederic, duce; S., duce; Pertolf, duce; margraful Teipold; margraful Engelbert; Godfrey, conte palatin; Otto, conte palatin; Berengar, conte.

Eu, Frederic, arhiepiscop de Köln și arhicancler, am ratificat acestea.

Consecințele concordatului

Prin concordatul de la Worms se pune capăt sistemului de sprijinire a regalității germane pe instituția bisericească catolică imperială, care existase pe parcursul dinastiilor ottoniene și salice. Puterea papală se despărțea semnificativ în Sfântul Imperiu Roman de cea a împăratului romano-german, devenind pentru următoarele două secole, o putere de prim rang în Europa de Vest și Europa Centrală. Scaunul Papal a încheiat ulterior înțelegeri asemănătoare celei de la Worms cu Aragon în anul 1208, cu Anglia în 1213 și cu Franța în 1268.

Bibliografie

Istoria lumii în date, C. Haschke, Editura Chronik, 2004
Duden lexicon, Vol. X T–Z, Mannheim/Zürich, 1989
Lexicon A–Z, Vol. II, Editura Enzyclopädie, Leipzig, 1957

Vezi și