Casa Nanu-Muscel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Casa Nanu-Muscel
Bucharest - old house on Piata Romana 01.jpg
Poziționare
LocalitateBucurești
Țara România
AdresaPiața Romană 7, sector 1
Edificare
Ernest Doneaud[1][2]
beaux-arts academist francez, cu mici influențe Art Nouveau
Clasificare
Cod LMIB-II-m-B-21064

Casa Nanu-Muscel este o casă cu valoare istorică din Municipiul București, situată în sectorul 1, în Piața Romană, la numărul 7. Casa i-a aparținut lui Ion Nanu-Muscel, un profesor de semiologie și clinică medicală timp de 30 de ani la Universitatea de medicină din București,[3][4] senator, doctor la Spitalul Filantropia și apoi la Colțea, timp de 36 de ani, președinte al Societății Medicale a spitalelor din București și membru al Academiei de medicină din România.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Primăria Bucureștiului scoate la licitație parcelele din Piața Lascăr Catargiu/Romană începând cu 1898. Primul lot in rond, de 893,36 m2, a fost adjudecat de profesorul Sabba Ștefănescu, căruia arhitectul Oscar Maugsch (1857-?) i-a construit între 1902 și 1903 vila de pe colț. În 20 martie se reia licitația pentru pentru parcela E de 903,68 m2, care fusese inițial cumpărat de generalul Băicoianu și doamna Schina, dar care probabil nu respectaseră condițiile primăriei de construire în termen de 4 ani. Regulamentul de construire adoptat în 1896 pentru Bulevardul Colței se aplica și parcelelor din rond: retragere cu 4 m de la bulevard, gard metalic pe soclu de zid. Participanții inițiali la licitație au fost antreprenorii Wilhelm Bast, Frantz Böhacker și Leopold Schindl, W. Branck, dar și Emil Lahovary și D.V. Donescu. În urma licitației din 11 iunie 1908, doctorul Ion Nanu-Muscel (1862-1938) e desemnat câștigător, oferind 50,5 lei/m2 și învingându-l astfel pe M. Galița (A.N.D.M.B., fond PMB Tehnic, dosar 211/1898).

Anterior construirii vilei din Piața Romană, doctorul a locuit în strada G.C. Cantacuzino nr. 51 (Almanach du High-Life nr. 51). Născut în Berevoiești, în familia lui Ghiță Nanu și a Zoei Hristudor, Ion a fost cel de-al treilea copil din cei 6. După doctoratul la Paris (1893), și-a desfășurat activitatea medicală la Spitalul Colentina din București (1893-1896), apoi la Câmpulung (1896-1899), Filantropia (1899-1906) și Colțea (1919-1936) din București, fiind și profesor universitar la Universitatea din București (din 1909).

Pe fondul atâtor interese legate de construirea asta, dosarul cu autorizația de construire nu se mai găsește astăzi în arhive, dar putem să restrângem perioade de construire la intervalul 1909-1911. Din păcate, pe internet circulă mai multe articole și „studii istorice”, în care se atribuie eronat construcția vilei lui Ion D. Berindey și se datează în 1890, ceea ce e fals. În revista Gazeta Ilustrată, anul I, nr. 3, 31 decembrie 1911, vila Nanu-Muscel apare prima/cea mai recentă în lista celor realizate de Ernest Doneaud, fiind urmată de cea a familiei Coandă, cea a doamnei Răuțoiu, cea a lui Alexandru Duca și cea a inginerului Stroescu, toate confirmate de cercetări de arhivă.

Fața doctorului ne e păstrată într-un tablou de Șt. Sevastre, iar bustul din 1911 i-a fost sculptat de Al. Severin. Faima sa se datorează și antinevralgicului care i-a purtat numele: „Durerile de cap, nevralgii, gripă, rheumatis se vindecă numai prin Antinevralgic Dr. Nanu Muscel în cutii originale, conținând 2 buline și numai cu semnătura doctorului” (reclamă în ziarul Universul, august 1930).

Doctorul Nanu-Muscel s-a opus construirii Palatului Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale cu calcan spre clădirea sa și mai puțin retras de la bulevard. Demersurile legale și contractele au fost inițiate în 1922-1923, iar în 1924 au demarat lucrările de construire, după planurile arhitecților Grigore Cerkez și Edmond van Saanen Algi. Doctorul a dat în judecată conducerea Academiei și pentru stricăciunile provocate la gard și în subsol, având câștig de cauză și fiind despăgubit pentru prejudiciul provocat.

În 1928, Mathilda Nanu-Muscel, proprietara - deci presupunem că terenul a fost cumpărat cu banii dotali - solicita construirea unui imobil nou, cu subsol, parter, două etaje și mansardă, proiectul fiind semnat de data asta de arhitectul Ion D. Enescu. Imobilul era conceput să fie închiriat, asigurând o sursă de venit proprietarilor. (Arhiva P.M.B., dosar 227/1928).

În 1947, Adunarea Deputaților a luat în discuție propunerea Academiei Comerciale de a se expropria cele două imobile ale familiei Nanu-Muscel, dar între timp văduva a propus Ministerului Instrucțiunii Publice o donație condiționată: proprietara păstra uzufructul imobilelor pentru ea și pentru fiul ei bolnav, pus sub curatelă, solicitând și o pensie viageră de 22000 de lei. În eventualitatea în care Academia construia pe terenul rămas - se proiecta extinderea până în Strada Romană (actualul Bulevard Dacia) -, voia să primească un apartament. Cu toate că Ministerul acceptă inițial donația, proprietara tergiversează procedura de predare și închiriază Legației Poloniei la București un apartament din clădirea principală. În actul de donație, Mathilda oferea și detaliile legate de suprafețe: terenul era de 1100 m2, casa principală de 400 m2, iar imobilul secundar de 203 m2 (A.N.D.M.B., fond A.S.E., dosar 2/). Din motive birocratice și probabil financiare și politice, donația acceptată (publicată în M.O. din 25 iunie 1948) nu a putut să se realizeze.

Nu se știe situația familiei Nanu-Muscel în perioada comunistă și nici eventualii chiriași care au fost băgați în casă. Istoricul Andrei Pippidi afirma că vila a fost locuită ulterior și de „profesorul Socrate Lalu (1875-1944) - care a predat farmacologia și lași și la București.”

La sfârșitul lui 2006, a fost emisă autorizația de desființare a dependințelor, iar în primăvara lui lui 2008 s-a și pus în aplicare. Proprietatea din Piața Romană nr. 7 a fost achiziționată de Academia de Studii Economice în 2012, după mai multe încercări anterioare nereușite. Corpul principal a stat în ruină până în 2015, când Academia de Studii Economice a declarat începerea lucrărilor de refacere a casei - declarată între timp monument istoric (2013) - și de construire a unui imobil de 7 etaje peste ea. În prezent, în ciuda opoziției societății civile, interioarele casei au fost distruse, păstrându-se doar fațadele care o să fie integrate în noul imobil.[5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Vila e una dintre cele mai elegante din creația lui Ernest Doneaud, fiind bogat decorată, atât la interior cât și la exterior, în spiritul beaux-arts academist francez. Remarcăm unele elemente (florale, mascaroane feminine, putti, vase, feronerie, marchiză) folosite mai ales de antreprenorii lui Ion D. Berindey, ceea ce a dus probabil la atribuirea construirii lui, precum și de faptul că în respectiva perioadă circulau modele franceze și la București, iar antreprenorii puteau să colaboreze cu mai mulți arhitecți.[6]

Galerie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Marinache, Oana (). Ernest Doneaud - Visul Liniei. Editura Istoria Artei. p. 55. ISBN 978-606-94042-8-7. 
  2. ^ Pe internet circulă mai multe articole și „studii istorice”, în care se atribuie eronat construcția vilei lui Ion D. Berindey și se datează în 1890, ceea ce e fals
  3. ^ Gheorghe Brătescu, Personalități ale științei: mic dicționar, Editura Științifică și Enciclopedică, 1977, p. 212.
  4. ^ Mircea Mâciu, Mic dicționar enciclopedic, Editura Științifică și Enciclopedică, 1986, p. 1151.
  5. ^ Marinache, Oana (). Ernest Doneaud - Visul Liniei. Editura Istoria Artei. p. 55, 56 & 57. ISBN 978-606-94042-8-7. 
  6. ^ Marinache, Oana (). Ernest Doneaud - Visul Liniei. Editura Istoria Artei. p. 56. ISBN 978-606-94042-8-7. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Casa Nanu-Muscel