Sari la conținut

Boroaia, Suceava

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Boroaia
—  sat și reședință de comună  —

Boroaia se află în România
Boroaia
Boroaia
Boroaia (România)
Localizarea satului pe harta României
Boroaia se află în Județul Suceava
Boroaia
Boroaia
Boroaia (Județul Suceava)
Localizarea satului pe harta județului Suceava
Coordonate: 47°20′56″N 26°20′16″E ({{PAGENAME}}) / 47.34889°N 26.33778°E

Țară România
Județ Suceava
Comună Boroaia

SIRUTA147081

Altitudine343 m.d.m.

Populație (2021)
 - Total1.801 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal727040

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Boroaia este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Suceava, Moldova, România.

Satul Boroaia (numit și Doroșcani) se află în sud-estul județului Suceava, la limita cu județul Neamț, într-o zonă de șes de pe valea râului Moldova. Teritoriul actual al localității se afla în stăpânirea mănăstirilor Râșca și Neamț, actualul sat fiind împărțit în două părți: Boroaia Neamțului și Boroaia Râștii.[1]

Deoarece în catastiful sămilor tuturor mănăstirilor din țară din 1742 satul nu apare, el figurând de abia în cartografia rusească din 1774, se poate deduce că satul Boroaia a fost fondat în perioada 1742-1774 de către locuitori refugiați din Transilvania care au lucrat ca panțâri în slujba isprăvniciei.[2] Transilvănenii s-au stabilit pe moșiile mănăstirești de aici cu învoiala stareților, probabil după răscoala grănicerilor din Năsăud din 1762. Ei au avut o căpetenie cu numele de Bour (sau Bora, după alte surse), după moartea căruia a rămas ca birnică soția sa, Bouroaia (femininul lui Bour). De la ea și-a luat numele satul Boroaia.[1] Numărul refugiaților din Transilvania a crescut ca urmare a emigrărilor masive de după Răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan (1784).

Personalități

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b Preot Gheorghe Maxim - „Scurt istoric” (text tehnoredactat și expus în biserică, 2010)
  2. ^ Gh. Bratiloveanu, Mihai Spânu - „Monumente de arhitectură în lemn din Ținutul Sucevei” (Ed. Meridiane, București, 1985), p. 115