Bon Adrien Jeannot de Moncey

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Bon Adrien Jeannot de Moncey
Marechal Moncey.jpg
Bon Adrien Jeannot de Moncey
Date personale
Născut[2] Modificați la Wikidata
Moncey[*], Franța Modificați la Wikidata
Decedat (87 de ani) Modificați la Wikidata
Paris, Franța Modificați la Wikidata
ÎnmormântatDomul Invalizilor Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic
ofițer
personal militar[*] Modificați la Wikidata
Activitate
RamuraForțele armate ale Franței  Modificați la Wikidata
GradulMarshal of the Empire[*]  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieWar of the Pyrenees[*][1]
Războiul Peninsular[1]
Războaiele napoleoniene[1]  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiLegiunea de Onoare în grad de Mare Cruce[*]
Marshal of the Empire[*] (din )[1]
Grand Cross of the Royal and Military Order of Saint Louis[*]
Knight of the Order of the Holy Spirit[*]
Knight of the Order of Saint-Michel[*]
Mareșal al Franței
nume înscrise sub Arcul de Triumf din Paris[*]
Grand Cross of the Order of the Reunion[*]
Order of St. Vladimir, 1st class[*]  Modificați la Wikidata
Bon Adrien Jeannot de Moncey

Bon-Adrien Jeannot de Moncey, duce de Conegliano (31 iulie 1754 – 20 aprilie 1842) a fost un general francez al perioadei revoluționare și napoleoniene ce a primit în 1804 demnitatea de Mareșal al Franței. Faptele sale de arme țin mai ales de Războaiele Revoluției. Atașamentul său față de Împăratul Napoleon a fost unul profund și statornic, fapt ce a făcut din Moncey unul dintre oamenii de încredere ai Împăratului, cel căruia acesta i l-a încredințat pe propriul fiu, "Regele Romei", în 1814. Un episod care a intrat în legendă s-a derulat în 1840, atunci când, aflând despre reîntoarcerea rămășițelor lui Napoleon la Paris, Mareșalul, pe atunci Guvernator al Invalizilor, a fost auzit spunându-i doctorului său: „Mai lăsați-mă să trăiesc puțin, ca să îl pot primi pe Împărat”. Moncey avea să asiste la magnifica paradă ce a marcat depunerea rămășițelor la Domul Invalizilor, la finele căreia a rostit: „Acum, putem merge acasă să murim”.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]