Bătălia de la Manzikert

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bătălia de la Manzikert
Parte a Războaielor dintre bizantini și turcii selgiucizi
131 Bataille de Malazgirt.jpg
În această miniatură franceză din secolul al XV-lea care prezintă bătălia de la Manzikert, combatanții sunt înfățișați în armură contemporană celei din Europa de Vest.
Informații generale
Perioadă 26 august 1071
Locație Manzikert, Armenia bizantină
(în prezent Malazgirt, Turcia)
39°08′41″N 42°32′21″E / 39.144722222222°N 42.539166666667°E / 39.144722222222; 42.539166666667
Rezultat Victorie decisivă a turcilor selgiucizi
  • Turcificarea Anatoliei
Beligeranți
Flag of Palaeologus Emperor.svg Imperiul Bizantin
  • mercenari franci, englezi, normanzi, cumani, pecenegi și turci
Divrigi02.jpg Turcii selgiucizi
  • mercenari cumani și pecenegi
Conducători
Romanos Diogenes #
Nikephoros Bryennios
Theodore Alyates
Andronikos Doukas
Alp Arslan
Afșın Bey
Artuk Bey
Suleyman Shah
Efective
între 40.000[1] și 70,000[2] între 20,000[3] spre 30,000[4]
Pierderi
Morți: 2,000[5] până la 8,000[3]
  • întreaga Gardă Varangiană
  • 2,000 de mercenari turci rămași loiali

Capturați: 4,000[5] Dezertări: între 20,000 și 35,000

necunoscut

Bătălia de la Manzikert (în greacă: Μάχη του Μαντζικέρτ, în turcă: Malazgirt Savașı) s-a dat între Imperiul Bizantin și turcii selgiucizi pe 26 august 1071, lângă Manzikert (în prezent Malazgirt, Provincia Muș, Turcia). Înfrângerea decisivă a armatei bizantine și capturarea împăratului Romanos al IV-lea Diogenes[6] a jucat un rol important în subminarea autorității bizantine în Anatolia și Armenia,[7] și a permis turcificarea treptată a Anatoliei.

Lupta a fost dusă de soldați profesioniști din tagmata deoarece un număr mare de mercenari și recruți anatolieni au dezertat înainte și au supraviețuit bătăliei. Înfrângerea de la Manzikert a fost dezastruosă pentru bizantini, cauzând conflicte civile și o criză economică care a slăbit grav capacitatea de apărare a Imperiului Bizantin.[8] A condus la colonizarea turcilor în Anatolia centrală — în 1080 o suprafață de 78.000 de kilometri pătrați a fost câștigată de către turcii selgiucizi. A fost nevoie de trei decenii de conflicte interne, înainte ca Alexios I (1081-1118) să restaureze stabilitatea Bizanțului. Istoricul Thomas Asbridge afirmă: „În 1071, selgiucizii au zdrobit o armată imperială în bătălia de la Manzikert (în estul Asiei Mici), și, deși istoricii nu mai consideră acest lucru să fi fost un eveniment catastrofic pentru greci, este totuși o lovitură dureroasă.".[9] A fost pentru prima dată în istorie când un împărat bizantin a devenit prizonierul unui comandant musulman.[10]

Context[modificare | modificare sursă]

În anul 1071, sultanul selgiucid Alp Arslan pregătea o campanie împotriva fatimizilor aflați în Isauria, când află despre încercarea bizantină de a recâștiga Armenia. Armata pregătită de sultanul selgiucid nu avea dimensiuni importante, forțele fatimide pe care dorea să le alunge din Isauria nu erau semnificative.

Bătălia[modificare | modificare sursă]

Diogenes se îndrepta spre rǎsǎrit, cǎtre lacul Van, în fruntea a o sută de mii de soldați. În acest timp, Arslan se afla în Armenia, cu treizeci de mii de cǎlǎreți și era permanent înștiințat, printr-o vastă rețea de spioni, asupra mișcǎrilor inamice, în vreme ce Romanus nu avea habar de localizarea trupelor turcomane. Faptul cǎ orbecǎia practic în plină zi, cautând să dea de urmă adversarului, nu l-a împiedicat pe nechibzuitul împǎrat să-și despartă trupele, săvârșind astfel o greșeală imensǎ. Romanus a ajuns la fortǎreața Manzikert, cucerind cu ușurință zidurile cetății, la 23 august 1071.

A doua zi, căutând furaje pentru cai prin împrejurimi, ariegarda bizantinǎ a descoperit ca forțele turcomane se apropiau și au dat alarma. La căderea serii, cǎlǎreții lui Arslan s-au ivit pe dealurile din apropiere, transformând orice posibil contraatac bizantin într-o adevărată sinucidere. În acea noapte, cǎlǎrimea ușoarǎ a lui Alp Arslan a hǎrțuit neîntrerupt tabǎra bizantinǎ, la lumina flăcărilor. Spionii sultanului au luat legătura cu mercenarii pecenegi și turcomani din oastea împǎratului și i-au convins să i se alăture lui Arslan. Om de onoare, sultanul i-a propus termeni de pace împaratului, dar Romanus nici nu a vrut să audǎ. Mândria avea să-i fie pedepsită, căci după una dintre cele mai aprige lupte ale perioadei medievale, bizantinii au fost învinși. Cea mai mare armată adunatǎ vreodatǎ de împǎrații bizantini, marea cavalerie bizantină, temuții catafracți, au fost invinși la Manzikert. Însuși Diogenes a cǎzut prins în iureșul luptei. Totuși, unii istorici consideră că bizantinii au pierdut doar 10% din oameni în bătălie.

La această bătălie au participat și românii balcanici, fiind cetățeni cu drepturi și obligații ai Imperiului Roman. Peste aproape un secol, urmașii acestor români din jurul munților Balcani vor clădi Regatul (țaratul) Româno-bulgar.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Haldon 2001, p. 173
  2. ^ Norwich 1991, p. 238.
  3. ^ a b Markham, Paul. „Battle of Manzikert: Military Disaster or Political Failure?. http://www.deremilitari.org/resources/articles/markham.htm 
  4. ^ Haldon 2001, p. 172
  5. ^ a b Haldon 2001, p. 180.
  6. ^ Grant, R.G. (2005). Battle a Visual Journey Through 5000 Years of Combat. London: Dorling Kindersley. pp. 77. ISBN 1-74033-593-7 
  7. ^ Holt, Peter Malcolm; Lambton, Ann Katharine Swynford; Lewis, Bernard (1977). The Cambridge History of Islam. pp. 231–232 
  8. ^ Norwich, John Julius (1997). A Short History of Byzantium. New York: Vintage Books. pp. 241. ISBN 0-679-45088-2 
  9. ^ Thomas S. Asbridge The Crusades (2010) p 27
  10. ^ Alp Arslan, the lion of Manzikert

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Coordonate: 39°08′41″N 42°32′21″E / 39.14472°N 42.53917°E / 39.14472; 42.53917