Autonome Nationalisten

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Autonomen Nationalisten cu un banner anticapitalist.

Autonome Nationalisten (în română Naționaliștii Autonomi) sunt neonaziști germani, britanici, olandezi[1] și flamanzi[2][3] care au adoptat tehnici de organizare (activism autonom), tactici de demonstrație (black bloc), simbolism și îmbrăcăminte specifice extremei stângi și mișcărilor antifasciste⁠(d).[4][5][6] Grupuri asemănătoare au apărut în unele țări din Europa Centrală și de Est: Polonia (2009)[7][8], Republica Cehă[9], Ucraina, România[10][11] și Grecia.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Originea fenomenului Autonome Nationalisten poate fi regăsit în mișcările „Freie Nationaliste" (Naționaliștii Liber), "Freie Kräfte" și "Freie Kameradschaften" dezvoltate sub egida Partidului Național Democrat al Germaniei spre finalul anilor 1980. Ca urmare a acțiunilor oamenilor legii după reunificare și a noilor legi în baza cărora numeroase mișcări au fost interzise (i.e. „Deutsche Alternative”, „Nationalistische Front”, „Freiheitliche Deutsche Arbeiterpartei” etc.), majoritatea grupurilor de extremă dreapta s-au împărțit în grupuri „naționaliste autonome” formate din 5-20 de membri. Spre deosebire de vechile mișcări, aceștia au înlocuit întâlnirile clasice cu organizarea prin intermediul internetului sau prin telefon.[12] Grupurile locale formează rețele în regiunile proprii pentru a-și coordona acțiunile.[13] În 2008, numărul naționaliștilor autonomi din Germania era estimat la aproximativ 400 de persoane, 1% din neonaziștii țării.[14][15] Biroul Federal pentru Protejarea Constituției⁠(d) din această țară estimează că numărul celor care iau parte la astfel de activități se ridică la 40.000 (2008).[16] Conform Southern Poverty Law Center (SPLC), în 2001 existau 75 de organizații de extremă dreapta în Germania care cuprindeau 50.000 de membri.[17]

Apariția Autonome Nationalisten a reprezentat un punct de cotitură în interiorul extremei drepte germane⁠(d) din două motive: o parte din vechii activiști se împotriveau tehnicilor „de stânga” utilizate de către aceștia, iar NPD considera că acțiunile acestora vor periclita eforturile partidului de a ajunge pe scena politică germană.[18] Concomitent, Autonome Nationalisten simpatizează cu cauzele extremismului islamic⁠(d) (i.e. Hezbollah și Hamas) pe motiv că aceștia se împotrivesc sionismului și imperialismului american⁠(d).[1] Aceleași controverse au apărut și în cadrul extremei drepte poloneze.

Naționaliștii autonomi au ajuns în atenția publicului începând din 2003-2004 și sunt considerați astăzi cea mai violentă fracțiuni a extremei drepte europene.[5][14] Totuși, conform lui Miroslav Mareš, activitățile acestora sunt până în momentul de față destul de limitate.[18]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Gerrit de Wit. „Autonome neo-nazi's op de linkse toer?”. Accesat în . 
  2. ^ „Autonomous Nationalist United Kingdom”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Autonoom”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Spencer Sunshine. „Rebranding Fascism: National-Anarchists”. Accesat în . 
  5. ^ a b ALKE GLET. „THE GERMAN HATE CRIME CONCEPT” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  6. ^ Olaf Sundermeyer. „Rechte Schläger im Kapuzenpulli”. Accesat în . 
  7. ^ „Nowy styl narodowej rewolty”. Accesat în . 
  8. ^ „ANW”. Accesat în . 
  9. ^ Mareš, Miroslav. „Right-Wing Extremism in the Czech Republic” (PDF). Accesat în . 
  10. ^ Szabolcs Rostás. „Romania: extremists offer Roma women payoffs for sterilization”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ „Nationalistii Autonomi Timisoara ofera 300 RON fiecarei tiganci care se sterilizeaza in 2013”. Accesat în . 
  12. ^ Jan Schedler. „Autonome Nationalisten” (PDF). Accesat în . [nefuncțională]
  13. ^ Robert Grimm. „The geographic distribution of the extreme right in Germany”. Accesat în . 
  14. ^ a b STEFAN NICOLA. „Germany's new neo-Nazis”. Arhivat din original în . Accesat în . 
  15. ^ Stefan Berg, Markus Deggerich și Sven Röbel. „Extremist Violence the Norm in Parts of the Country”. Accesat în . 
  16. ^ Rachel Nolan. „Thor Steinar and the Changing Look of the German Far Right”. Accesat în . 
  17. ^ „EXTREMISM ACROSS EUROPE”. Accesat în . 
  18. ^ a b Mareš, Miroslav (25 March 2010). "Transnational Activism of Extreme Right Youth in East Central Europe". Paper (first draft) for the International Conference "Far right networks in Northern and Eastern Europe”, Uppsala University, March 2010: 5–6.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Rechtsextremismus in Berlin, Senatsverwaltung für Inneres und Sport. (in German)
  • Decker, Oliver, Marliese Weißmann, Johannes Kiess, und Elmar Brähler. Die Mitte in der Krise. Rechtsextreme Einstellungen in Deutschland. Berlin: Friedrich-Ebert-Stiftung, 2010. (in German)
  • Braun, Stephan, Alexander Geisler, und Martin Gerster. Strategien der extremen Rechten: Hintergründe - Analysen - Antworten. Wiesbaden: VS Verlag für Sozialwissenschaften, 2009. (in German)
  • Hafeneger, Benno, und Sven Schönfelder. Politische Strategien gegen die extreme Rechte in Parlamenten: Folgen für kommunale Politik und lokale Demokratie : Eine qualitative Studie. Berlin: Friedrich-Ebert-Stiftung, 2007. (in German)
  • Peters, Jürgen. "Autonome Nationalisten" die Modernisierung neofaschistischer Jugendkultur. Münster: Unrast, 2009. (in German)
  • Roth, Roland. Demokratie braucht Qualität!: Beispiele guter Praxis und Handlungsempfehlungen für erfolgreiches Engagement gegen Rechtsextremismus. Berlin: Friedrich-Ebert-Stiftung, 2010. (in German)
  • Schedler, Jan. Autonome Nationalisten. In: Aus Politik und Zeitgeschichte, Nr. 44/2010, S. 20–26, (2010). (in German)
  • Schedler, Jan und Alexander Häusler (Hrsg.). Autonome Nationalisten Neonazismus in Bewegung. Wiesbaden: VS Verlag für Sozialwissenschaften, 2011. ISBN 978-3-531-17049-7 (in German)
  • Schedler, Jan. The Devil in Disguise: Action Repertoire, Visual Performance and Collective Identity of the Autonomous Nationalists, Nations and Nationalism, V. 20, No. 2: 239-258, (2014).
  • Schlembach, Raphael. The ‘Autonomous Nationalists’: New developments and contradictions in the German neo-Nazi movement, Interface: A journal for and about social movements, Volume 5 (2): 295 - 318, (November 2013).

Legături externe[modificare | modificare sursă]