Gara Filaret

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Autogara Filaret)
Salt la: Navigare, căutare
Hala autogării Filaret în prezent

Gara Filaret a fost prima gară din București, deschisă în 19 octombrie/31 octombrie 1869, cu ocazia inaugurării primei linii de cale ferată din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, calea ferată București–Giurgiu. Construcția, realizată precum un careu, este formată dintr-un parter și un etaj, marginile clădirii închizându-se spre șine pentru a forma o hală în care intrau cele 3 linii de cale ferată.

Hala peronului este marcată printr-un fronton triunghiular peste linia acoperișului corpului principal. Acoperișul halei este ridicat pe o structură metalică, așezată pe zidurile paralele ale construcției, decorate cu arce. Accesul la peronul acoperit, sprijinit pe console metalice, se făcea prin fațada principală, prin intrări amplasate în capătul celor două pervazuri ale clădirii.

După ce în 13 decembrie/25 decembrie 1872 Gara București Nord a fost legată la rețeaua feroviară, gara Filaret și-a pierdut din însemnătate. În 1960 gara a fost dezafectată și este transformată în autobază, deși inițial s-a propus amenajarea unui muzeu.

În prezent în clădirea gării funcționează autogara Filaret.

Clădirea este declarată monument istoric, cu cod LMI B-II-m-A-18800.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Florin Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc. Monumente din București. Editura Meridiane, București 1966

Legături externe[modificare | modificare sursă]