Sari la conținut

Astronomia în Antichitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Stonehenge

Curiozitatea popoarelor din Antichitate asupra fenomenelor astronomice, a făcut ca aceștia să studieze cerul și să înțeleagă formarea zilei și a nopții, rolul Soarelui și al Lunii în măsurarea timpului și anotimpurile. Popoarele antice au observat că obiectele cerești au un comportament regular aceasta ajutând la măsurarea timpului formând zile, luni și ani.

Soarele răsare dinspre un punct, est și apune într-un punct opus, vest, dar ziua nu are aceeași lungime pe toată perioada anului, iar noaptea sunt vizibile grupuri de stele - constelații care urmează același curs o dată la 365 de zile în jurul unui punct fix.

Calendarul a fost făcut după pozițiile și mișcările Lunii și ale Soarelui formând ziua, luna și anul.

Popoarele antice au asociat obiectele și fenomenele cerești, cu zei și spirite, construind temple și aliniamente astronomice.

Cele mai vechi mărturii despre importanța pe care o dădeau oameni cerului le avem din Sumer (circa 3500 î.Hr.), insulele Britanice (Stonehenge 8075 î.Hr., Newgrange 3200 î.Hr., Bryn Celli Ddu mileniul 3-4 î.Hr.)[1], Egipt (piramidele de la Gizah, Saqquara și Dashur, mileniul al treilea î.Hr.)[2] și Maya (între 1500 și 800 î.Hr.). Aceste populații au arătat un interes major în ceea ce privește crearea de sanctuare astronomice de unde puteau urmări și măsura răsăritul unor stele sau planete ca Sirius respectiv Venus și Mercur.

Sistemele cele mai cunoscute dacă nu cele mai dezvoltate sunt:

  1. ^ Knight C., Lomas R.: Aparatul lui Uriel, Editura Aquila 1993, 2002
  2. ^ Bauval R., Gilbert A.: Misterul constelatiei Orion, Editura Aquila 1993, 2003