Anton Alexandrescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Anton Alexandrescu (n. 2 mai 1905, Laloșu, județul Vâlcea - d. 23 noiembrie 1984, București) a fost un om politic, membru al Partidului Național Țărănesc, și funcționar financiar-bancar.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A urmat școala primară în comuna natală, apoi Liceul Frații Buzești din Craiova (1917-1925).[1] Licențiat în științe economice (promoția 1930; secția Comerț. Bancă. Asigurări), a profesat la BNR și la Institutul Național de Cooperație. Membru PNȚ, s-a remarcat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial prin atitudinea sa antigermană, fiind internat în lagărul de la Târgu-Jiu (1942).

La data de 23 februarie 1945, împreună cu un număr de țărăniști a produs o sciziune în cadrul filialelor din Ilfov și București ale Partidului Național Țărănist, punând bazele unei noi grupări, PNȚ-Anton Alexandrescu, care a aderat la Frontul Național Democrat, grupare aflată sub controlul PCR.[2] Partidul a editat un oficios numit Dreptatea Nouă,[2] în condițiile în care oficiosul PNȚ se numea Dreptatea. La 23 ianuarie 1948 gruparea sa politică a fuzionat cu Frontul Plugarilor, la recomandarea autorităților comuniste.

Anton Alexandrescu a fost Ministru al Cooperației (6 martie 1945 - noiembrie 1946) în primul guvern Petru Groza, rector al Institutului de Științe Economice și Planificare (1949-1951) și primul decan al Facultății de Finanțe[3]; deputat de Vâlcea și membru în Prezidiul Marii Adunări Naționale (1948), ca răsplată pentru compromisul încheiat cu noii lideri politici ai României. Calitățile de economist, dar și dorința comuniștilor de a marginaliza activitatea politică a unui fiu de "chiabur" au determinat încadrarea la Banca de Stat (1953-1954) și Banca Agricolă (1954-1956). În 1956 este numit președinte al Consiliului Provizoriu Central al Cooperativelor (1956-1961).

După mai multe acuzații la adresa prestației sale politice și profesionale, a primit, în 1963, cu bunăvoința lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, un post de funcționar la ADAS, unde a lucrat până la pensionare.

Decorații[modificare | modificare sursă]

  • titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[4]
  • medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[4]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Răcilă Emil, Moșteanu Tatiana, Costică Ionela, 60 de ani de la înființarea Facultății de Finanțe 1948-2008, Editura ASE, 2009, p. 31
  2. ^ a b Neagoe 1996, pp. 238
  3. ^ Răcilă Emil, Moșteanu Tatiana, Costică Ionela, 60 de ani de la înființarea Facultății de Finanțe 1948-2008, Editura ASE, 2009, p. 31
  4. ^ a b Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de Erou al Muncii Socialiste, publicat în Buletinul Oficial, 6 mai 1971.

Biografie[modificare | modificare sursă]

  • Narcis-Dorin Ion, „Partidul Național Țărănesc-Anton Alexandrescu. Scurtă istorie. I”, Revista Arhivelor, nr. 2, 1997, p. 101-156.
  • Narcis-Dorin Ion, „Partidul Național Țărănesc-Anton Alexandrescu. Scurtă istorie. II”, Revista Arhivelor, nr. 1-2, 1998, p. 35-80.
  • Neagoe, Stelian (), Istoria politică a României între anii 1944-1947. Crestomația tranziției dintre două dictaturi, București: Editura Noua Alternativă