Antoine de Jussieu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Antoine de Jussieu
Antoine de Jussieu 3.png
Antoine de Jussieu
Date personale
Născut 6 iulie 1686
Lyon, Franța Modificați la Wikidata
Decedat 22 aprilie 1758 (71 de ani)
Paris, Franța Modificați la Wikidata
Părinți Laurent de Jussieu[*] și Lucie Cousin
Frați și surori Joseph de Jussieu[*]
Bernard de Jussieu
Christophe de Jussieu[*] Modificați la Wikidata
Naționalitate Flag of France (7x10).svg franceză
Cetățenie France ancien drapeau.jpg franceză;
Ocupație profesor universitar, botanist, naturalist și medic
Activitate
Societăți Royal Society
Academia Franceză de Științe
Academia de Științe din Berlin  Modificați la Wikidata

Antoine de Jussieu (n. 6 iulie 1686, Lyon - d. 22 aprilie 1758, Paris) a fost un naturalist, botanist și medic francez, frate mai bătrân al lui Bernard de Jussieu precum unchiul lui Antoine-Laurent. El a experimentat între altele despre efectul anumitor plante împotriva dizenterieei respectiv febrei. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Ant.Juss..

Biogragie[modificare | modificare sursă]

Quassia amara

Antoine, al doilea fiu din șase copii al medicului și propetarului unei farmacii Laurent de Jussieu (1651–1718) și a soției sale Lucie Cousin, a studiat și absolvit medicina la Montpellier. Deja în 1709 a fost numit - la recomandarea lui Guy-Crescent Fagon (n. 11 mai 1638 – d. 11 martie 1718), botanist și medic personal al regelui - următor al celebrului Joseph Pitton de Tournefort (în 1719 a publicat o ediție nouă și revizuită, cu o anexă, al lucrării lui Joseph Pitton de Tournefort, Institutiones rei herbariæ) ca superintendent la Jardin du Roi din Paris (după ce Antoine-Tristan Danty d’Isnard a avut funcția pentru puține luni) și în 1710 profesor de botanică. Promovarea acestui medic tânăr de 24 de ani, și nu al deja celebrului Sébastien Vaillant, deci neaparținând Facultății de la Paris, a provocat multe gelozii. Antoine a strălucit cu demonstrațiile sale științifice în limba franceză, care au atras mulți oameni. Pe un afiș din această epocă, păstrat în muzeul grădinii, se declară că intrarea cu sabie și baston este interzisă.[1][2]

Plantae per Galliam

La 1 august 1712 a fost ales membru al Academiei Franceze de Științe.[3] Imediat după alegere, Antoine a întreprins numeroase expediții, între altele în Languedoc și Provence, iar în 1716 a fost trimis de către Egumenul Jean-Paul Bignon (n. 19 septembrie 1662 – d. 14 martie 1743), pe atunci președintele Academiei de Științe, pe Peninsula Iberică pentru a studia flora și a aduna plante pentru grădina regală. El a fost însoțit de fratele său mai tânăr Bernard. În Spania a avut onoarea să fie primit de Prințul de Asturia Ferdinand de Bourbon și Savoia care l-a invitat pentru câteva zile la Madrid și în Escorial, dorind să-i trimită un raport despre călătoriile sale. El a fost însoțit de fratele său mai tânăr Bernard. Revenit, a ținut cursuri în medicină la Universitatea din Paris. Funcția sa ca docent de medicină l-a îndrumat să scrie Traité des vertus des plantes (Tratat despre puterea de vindecare a plantelor) care însă a fost publicată de abia postum în 1771 de către Pierre L. Gandoger de Foigny. În plus, Jussieu a întreținut o practică medicală mare, acordând multă atenție la săraci.[4] Mai departe s-a dedicat introducerii și aclimatizării de plante din întreaga lume, dar mai ales din coloniile franceze (ca de exemplu Canada, Indiile de Vest, Reunion, Antile sau Senegal) pe care le primea de la corespondenții săi.[5]

Mai înainte, deja în 1714, Jussieu a achiziționat 334 de plăci cu 1324 de imagini create de Jacques Barrelier (1606-1673), unui savant și dominican francez, care au rezistat unui incendiu, manuscrisul despre o istorie de plante, intitulată Mundi Hortus sau Botanicus Orbis fiind ars. El aranjat plăcile pentru publicare și a alcătuit textul însoțitor. Cartea a apărut sub titlul Plantae per Galliam, Hispaniam et Italiam observatae.[6]

În 1718 savantul a interpretat ca unul dintre primii naturaliști urmele găsite în minele de cărbune din Lyon, ca fosile de pteridofite. Mai departe a recunoscut că amoniții aparțin faunei și nu florei și a scris despre folosirea de cremene prin triburi preistorice.[1] În același an a fost ales membru străin al Royal Society la referința botanistului și medicului irlandez Sir Hans Sloane (n. 16 aprilie 1660 – d. 11 ianuarie 1753) și scurt timp mai târziu a fost numit membru al Academiei de Științe din Berlin.

Dubla specializare a savantului a făcut posibil cercetări în aplicabilitatea diferitelor specii de plante ca medicament. Astfel, tot în 1718, a început să folosească în practica sa medicinală ca primul scoarța unui arbore înrudit cu Quassia amara (Cortex Simarubæ),[7] trimisă pentru prima dată de iezuitul Soleil din Cayenne la Paris (1713). Mulți ani mai târziu, Antoine de Jussieu a scris un articol mai mare în Memoires, jurnalul oficial al Academiei Franceze de Științe, despre efectivitatea combaterii de diaree violente și dizenterie, cu extractele acestei scoarțe (1729) și Linné a denumit după el planta Simaruba Jussiæi.[2] Mai departe a folosit deja chinina extrasă din scoarța lui Cinchona officinalis împotriva febrei.[4]

După ce a dovedit că constituenții nu verzi ai lichenilor sunt de atribuit ciupercilor, Antoine de Jussieu a subliniat, necesitatea creării unei clase separate de plante pentru ciuperci și licheni sub denumirea Plantae fungosae publicat în Histoire de l'Académie royale des sciences din 1728.[8]

Memoires ale Academiei Franceze conțin mai departe articole semnate de Jussieu despre anatomia umană, zoologia, paleontologia și mineralogia. Faimosul om de știință elvețian Albrecht von Haller (1708-1777) a enumerat douăzeci de lucrări botanice, ale lui Jussieu (printre care Descriptio et icon Coffeæ din 1713 are valoare istorică) în volumul 2 al operei sale Bibliotheca botanica qua scripta ad rem herbariam facienta a rerum initiis recensentur din 1772.[9]

În ultimii ani ai vieții sale s-a retras din științe, practicând, deja slăbit, dar totuși cu mult zel ca medic pentru săracii orășeni și țăranii cu mare generozitate și caritate creștină. După moartea lui cauzată unui Accident vascular cerebral oamenii i-au mulțumit „cu eglogele, regretele și lacrimile lor”, cum a menționat un cronicar.[4]


Onoruri[modificare | modificare sursă]

Savantul a fost membru multor academii și societăți științifice, între altele:[2]

Publicații (selecție)[modificare | modificare sursă]

Traite des vertus des plantes
  • Descriptio et icon Coffeæ, în: Histoire de l'Académie royale des sciences, Année 1713, Paris 1739, p. 291-299 [2]
  • Jacques Barrelier, Antoine de Jussieu: Plantæ per Galliam, Hispaniam et aliam observatæ cu 334 de plăci (prelucrare și reeditare), Editura Stephan Ganeau, Paris 1714 [3]
  • Examen des causes des Impressions des Plantes marquées sur certaines Pierres des environs de Saint-Chaumont dans le Lyonnais, în: Histoire de l'Académie royale des sciences, Année 1718, Paris 1749, p. 287-297 [4]
  • Discours sur le progrès de la botanique au Jardin royal de Paris: suivi d'une introduction a la connoissance des plantes, prononcez a l'ouverture des demonstrations, Editura Etienne Ganeau, Paris 1718
  • Josephi Josephi Pitton Tournefort Aquisextiensis, doctoris medici Parisiensis ... Institutiones rei herbariae, 3 volume, Editura Typographia regia, Paris-Lyon 1719
  • Reflexions sur plusieurs observations concernant la nature du Gyps, în: Histoire de l'Académie royale des sciences, Année 1719. Paris 1721, p. 82-93 [5].
  • The Analogy between Plants and Animals, drawn from the Difference of their Sexes, în: Richard Bradley: A Philosophiocal Account of the Works of Nature, Londra 1721, p. 25-32 [6]
  • Recherches Physiques sur les Petrifications qui se trouvent en France de diverses parties de Plantes et d'Animaux étrangers, în: Histoire de l'Académie royale des sciences, Année 1721, Paris 1723, p. 69-75 [7]
  • Supplement Au Memoire intitulé Recherches Physiques sur les Petrifications qui se trouvent en France de diverses parties de Plantes et d'Animaux étrangers. în: Histoire de l'Académie royale des sciences, Année 1721, Paris 1723, p. 322–324 [8]
  • De l'origine et de la formation d'une forte de pierre figurée que l'on nomme Corne d'Ammon, în: Histoire de l'Académie royale des sciences, Année 1722, Paris 1724, p. 235-243 [9]
  • Observations sur quelques Ossements d'une Téte d'Hippopotame, în: Histoire de l'Académie royale des sciences, Année 1724, Paris 1726, p. 209-215 [10]
  • De la nécessité des observations à faire sur la nature des champignons; & la description de celui qui peut être nommé Champignon-Lichen, în: Histoire de l'Académie royale des sciences, Année 1728, Paris 1753, p. 268-272 [11]
  • De la nécessité d'établir dans la Méthode nouvelle des Plantes une classe particulière pour les Fungus, à laquelle doivent se rapporter non seulement les Champignons, les Agarics, mais encore les Lichen... , Editura Imprimerie royale, Paris 1730, p. 377-383[12]
  • Traité des vertus des plantes , Editura Merlin, Nancy 1771 ed. postum de Pierre L. Gandoger de Foigny) [13]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Louis-Gabriel Michaud: „Biographie universelle, ancienne et moderne”, vol. 22, JOR-KY, Editura A. Bouchet, Paris 1818, p. 162
  2. ^ a b c Biografia Jussieu la „New Advent”, accesat la 10 ianuarie 2017
  3. ^ Membrii ai Academiei Franceze de Științe
  4. ^ a b c Histoire de l’Académie Royale de sciences, Année MDCCLIII, Editura L’Imprimerie Royale, Paris 1758, p. 115-126
  5. ^ Archive de France
  6. ^ Arader Galleries despre Plantae per Galliam, Hispaniam et Italiam observatae
  7. ^ Retrobib despre scoarța simarubae
  8. ^ Antoine de Jussieu: „De la nécessité des observations à faire sur la nature des champignons & la description de celui qui peut être nommé Champignon-Lichen”, în: Histoire de l'Académie royale des sciences, Année 1728, Paris 1753, p. 268-272
  9. ^ Alberto von Haller: „Bibliotheca botanica qua scripta ad rem herbariam facienta a rerum initiis recensentur”, vol. 2, Editura Orell, Gessner, Fuessli et Socc, Zürich 1772, p. 108-109 [1]
  10. ^ Carl Linnaeus: „Genera plantarum”, Editura Konrad et Georg Jacob Wishoff, Leiden 1742, p 366
  11. ^ Carolus Linnaeus: „Species plantarum”, vol. 2, Editura Laurentius Salvius, Holmiae 1753, p. 366, 388
  12. ^ Rue Antoine de Jussieu la Béziers
  13. ^ Rue Antoine de Jussieu la St. Nazaire
  14. ^ Rue Antoine de Jussieu la Ploeren
  15. ^ Rue Antoine de Jussieu la Brive-la-Gaillarde
  16. ^ Inaugurarea al Campus de Jussieu, France soir
  17. ^ Planul reședinței Campus de Jussieu

Legături externe[modificare | modificare sursă]