Antipapa Anacletus al II-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Antipapa Anacletus al II-lea
Nume Pietro Pierleoni
Început de pontificat 1131
Final de pontificat 25 ianuarie 1138
Predecesor Honoriu al II-lea ca papă
Celestin al II-lea ca antipapă
Succesor Inocențiu al II-lea ca papă
Victor al IV-lea ca antipapă
Oponent Inocențiu al II-lea
Născut  ?
Decedat 25 ianuarie 1138


Anaclet al II-lea, (n. ? – d.1138), antipapă.

Viața și aventura[modificare | modificare sursă]

Pietro Pierleoni, născut din familie de evrei stabiliți la Roma și convertită la creștinism: era fiul unui înalt dregător al orașului.

Călugăr la Cluny, a fost mai apoi cardinal și legat papal în Franța și Anglia. După moartea lui Honoriu al II-lea a fost contrapus lui Grigore Papareschi, ales papă cu numele de Inocențiu al II-lea, care a și fost nevoit să fugă în Franța unde s-a bucurat de sprijinul sf. Bernard de Clairvaux. Astfel ajutat, a câștigat de partea sa pe romani, pe Roger al II-lea al Siciliei, pe Guglielm, ducele de Aquitania și populația de la Milano. Și l-a făcut însă dușman pe Lothar, regele Germaniei. Au urmat opt ani de schismă și de lupte armate, după care Inocențiu al II-lea a fost recunoscut papă legitim și de Germania, Anglia, Franța, Castilia, Genova și Pisa.

După ce au fost abandonate armele, problema a fost încredințată unei comisii juridice, care să verifice validitatea alegerii fiecăruia dintre cei doi papi. Rezultatul a fost în favoarea papei Inocențiu al II-lea.

Anaclet al II-lea a continuat să aibă susținători, chiar și după moartea sa (+1138), ceea ce a dus la încercarea de a alege un alt antipapă (în persoana lui Victor al IV-lea), dar neînțelegerea a fost repede rezolvată (prin aportul sf. Bernard) iar Inocențiu al II-lea a fost definitiv recunoscut papă legitim și valabil.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Baptista de Caullerijis, S.D., Romanorum Pontificum Cathalogorum dal I al XVI secolo, Le Icone dei Papi (224 incisioni), Sicilia, cca. 1600. (de la Sf. Petru la Paul al III-lea).
  • Panvinio Onofrio&Cicarelli Antonio, Historia delle vite dei Sommi Pontefici, 1613, Venetia appresso „I Givunti” (de la sf. Petru până la Paul al V-lea, primii 8 ani de pontificat).
  • Sandini Antonii, Vitae Pontificum Romanorum, ediția a 4-a, 1763, editor Manfrè (de la sf. Petru la pontificatul lui Clement al VIII-lea).
  • Enciclopedia Cattolica, Ed. Città del Vaticano; 12 volume, 1946-1954; tipărită la L’Impronte S.P.A., Firenze.
  • Enciclopedia dei Papi, Istituto della Enciclopedia Italiana, fondato da Giovanni Treccani, S.p.A., 2000; (3 volume).
  • Vite dei Papi, Progetto editoriale Piemme-Electa; 2006, Mondadori-Electa S.p.A., Milano; (2 volume, proiectul: „I Grandi Libri della Religione nr. 8 și 9: pentru ISBN: --60008 și –60009; cod EAN 9770038156215).
  • Rendina Claudio, I Papi - storia e segreti, 2005, Newton&Compton editori, Roma, ISBN 88-8289-070-8.
  • Fabbretti Nazareno, I Vescovi di Roma, Ed. Paoline, Milano, ediția a 2-a 1987, ISBN 88-215-1211-8.
  • I Papi, Venti secoli di storia, Pontificia Amministrazione della Patriarcale Basilica di San Paolo, Libreria Editrice Vaticana, ediția a 2-a, 2002, ISBN 88-209-7316-2.
  • Piazzoni Ambrogio M., Storia delle elezioni Pontificie, ediția a 3-a 2005, Piemme, Casale Monferrato, ISBN 88-384-1060-7.