Abația Vérteskeresztúr
| Abația Vérteskeresztúr | |
 Vedere aeriană a abației Vérteskeresztúr | |
| Poziționare | |
|---|---|
| Coordonate | 47°26′37″N 18°16′17″E / 47.4436°N 18.2714°E |
| Localitate | Oroszlány |
| Țara | Ungaria |
| Edificare | |
| Data începerii construcției | 1214 |
Modifică date / text  | |
Abația Vérteskeresztúr sau Vértesszentkereszt (în maghiară Vértesszentkereszti apátság) este o veche mănăstire, rând pe rând, benedictină, cisterciană, din nou benedictină și, în sfârșit, dominicană. A fost fondată în secolul al XII-lea și situată în Ungaria. În 1543 a fost parțial distrusă de otomani.
Istorie
[modificare | modificare sursă]Prima perioadă benedictină
[modificare | modificare sursă]Data primei fondări nu este cunoscută precis, însă prezența călugărilor benedictini este atestată în 1146[1] sub numele de Fulco hospes.[2]
Perioada cisterciană
[modificare | modificare sursă]În 1214, în epoca de aur a ordinului cistercian, abația s-a plasat ca filie a Mănăstirii Igriș (azi în județul Timiș, România). Prezența cisterciană a durat circa un secol și corespunde apogeului abației.[2]
A doua perioadă benedictină
[modificare | modificare sursă]Perioada dominicană
[modificare | modificare sursă]În 1478 regele Matia Corvin i-a chemat pe dominicani să repopuleze abația, ale cărei venituri nu permiteau decât subzistența a doi călugări. [2]
Sfârșitul abației
[modificare | modificare sursă]În 1543 abația a fost ocupată și parțial distrusă de otomani, după ce călugării fugiseră. [2]
În secolele al XX-lea și XXI-lea, începând din 1964 și mai ales din anii 1980, lucrări de restaurare ale construcțiilor medievale sunt în curs.[2]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „Vértesszentkereszt Bencés apátság romjai”. Accesat în ..
- ^ a b c d e „Az apátságról”. Arhivat din original la . Accesat în ..
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- de F. L. Hervay: Die Geschichte der Zisterzienser in Ungarn, in: Amt der Burgenländischen Landesregierung (Hrsg.): 800 Jahre Zisterzienser im Pannonischen Raum, S. 27 – 42, insbes. S. 29, 34, Klostermarienberg 1996
