Mihai Bendeac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la În puii mei!)
Sari la navigare Sari la căutare
Mihai Bendeac
Date personale
Nume la naștereBendeac Mihai Valentin
Născut (37 de ani)
București, Republica Socialistă România
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
OcupațieActor, vedetă TV, compozitor, scriitor, regizor, cântăreț, scenarist, poet, jurat
Activitate
Ani de activitate1998-prezent
Prezență online

Mihai Valentin Bendeac (n. 16 februarie 1983, București, Republica Socialistă România) este un actor de teatru și film, scriitor, scenarist, cântăreț, regizor, jurat, poet și compozitor român, jucând rolul principal în filmele Milionari de Weekend (2004) și Supraviețuitorul (2006).

A scris toate cele 6 sezoane În Puii Mei pe care le-a și interpretat. A mai jucat în show-urile La Bloc (episodul 377), Românii au Artiști, Băieți de Oraș, iComedy, Mondenii, Jurnalul unui burlac și în Teatru Tv. A fost jurat în emisiunea România dansează. În prezent, este jurat în emisiunea iUmor și prezentator la X Factor (România). El a scris poezia „Nu mai aștept”.

Emisiuni[modificare | modificare sursă]

În puii mei![modificare | modificare sursă]

În puii mei! a fost o emisiune de divertisment difuzată de Antena 1. Ea cuprindea scenete în care erau parodiate persoane publice precum Marian Vanghelie, Mircea Dinescu, Florin Piersic (toate interpretate de Mihai Bendeac), alte personaje inspirate din videoclipuri populare de pe internet: Fernando de la Caransebeș, Nicușor de la Brăila, Telecomandații, Gogâie și Momâie, personaje care se regăsesc și în scenetele de la iComedy. În cadrul emisiunii a mai parodiat și filme precum Liceenii și Cu mîinile curate.

Pe 30 noiembrie 2015, Mihai Bendeac a început un nou sezon „În puii mei” pe Antena 1, în cadrul căreia imită personaje precum Nea Mărin, Mircea Lucescu, Victor Pițurcă, Dan Puric, Alexandru Vișinescu.

iComedy[modificare | modificare sursă]

iComedy a fost o emisiune de comedie care îmbina umorul online de televiziune cu cel TV. După ce a fost interzisă o scenetă cu Radu Banciu, dar și imitarea altor personaje din trustul Intact, Mihai Bendeac părăsește emisiunea.[1] Show-ul a fost prezentat în continuare de Șerban Pavlu, Cătălin Bordea, Daniel Buzdugan (cu care a colaborat și la În puii mei!) și Mikey Hash, vlogger.

  • Primul Episod: 22 septembrie 2013
  • Ultimul Episod: 15 martie 2014
  • Echipa: Mihai Bendeac, Șerban Pavlu, Gabriel Costin, Vlad Corbeanu, Vlad Drăgulin.

Jurnalul unui burlac[modificare | modificare sursă]

Jurnalul unui burlac a fost un serial TV realizat de actorul Mihai Bendeac. A început să fie difuzat pe postul Prima TV din 14 aprilie 2014.[2]

iUmor[modificare | modificare sursă]

Aceasta este o emisiune de comedie difuzată pe Antena 1 care a fost prezentată din 2017 până în prezent având 6 sezoane urmând al 7 lea în care îi are ca și colegi pe: Delia Matache (Nume de scenă: Delia), Cătălin Ștefan Ion (Nume de scenă: Cheloo).

Actorie[modificare | modificare sursă]

Actorul debutează în anul 1998, în rolul lui Ahile din piesa Pălăria de Eugène Labiche, regia Horațiu Mălăele.

Teatru[modificare | modificare sursă]

Roluri la Teatrul de Comedie:

  • Patrick Bennet în ,,Lady Di” de Tomislav Zajec, regia Andreea Vulpe
  • Orsino în ,,A douăsprezecea noapte” de Shakespeare, regia Gelu Colceag
  • Harry Perkins în ,,Bani din cer” de Ray Cooney, regia Horațiu Mălăele
  • Locotenentul în ,,Pălăria” de Labiche, regia Horațiu Mălăele
  • Brindsley Miller în ,,Comedie neagră” de Peter Shaffer, regia Alex Mihail
  • Cetățeanul liber în ,,Ubu înlănțuit” de Alfred Jarry, regia Tompa Gabor
  • Proteus în ,,Doi tineri din Verona” de Shakespeare, regia Felix Alexa
  • Regele Peter în ,,Leonce și Lena” de G. Buckner, regia Horațiu Mălăele

Roluri la Studioul Casandra:

  • Ipingescu în ,,O noapte furtunoasă” de Caragiale, regia Gelu Colceag
  • Richard III în ,,Richard III” de Shakespeare, regia Titus Scurt
  • Cațavencu în ,, O scrisoare pierdută” de Caragiale, regia Doru Ana

Roluri la Teatrul Bulandra:

Dandanache în ,,O scrisoare pierdută” de Caragiale, regia Doru Ana

  • Roluri la Teatrul Valah Giurgiu

Mitchell Lovell în ,,Crima la Howard Johnson” de Ron Clark și Sam Bobrik, regia Emanuel Pârvu

Teatru TV:

- Leonard în ,,Pijamale “ de Mawby Green și Ed Feilbert, regia Emanuel Pârvu

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri