Éditions du Sagittaire

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Éditions du Sagittaire
Fondată în  Modificați la Wikidata
Prezență online

Le Sagittaire este o editură franceză înființată la Paris în 1919 și desființată în 1979. Pentru unele dintre lucrările sale, ea este menționată și ca Éditions Simon Kra, Éditions S. Kra sau Éditions Kra (după numele fondatorului editurii).

Istoric[modificare | modificare sursă]

Primul Sagittaire (1919-1951)[modificare | modificare sursă]

Simon Kra[1] a fondat în 1919, în asociere cu fiul său, Lucien,[2] și cu surorile sale, Hélène și Suzanne, o librărie pe rue Blanche nr. 6, în arondismentul 9 din Paris, care s-a transformat într-o editură ce publica inițial volume ilustrate în ediție limitată. După ce a publicat primul titlu Les Flirts du mâle al umoristului Lucien Boyer, ea a devenit rapid o editură de cărți clasice într-o formă foarte îngrijită, sub conducerea mai întâi a lui André Malraux (1921-1923), căruia i s-au alăturat doi ani mai târziu, Philippe Soupault, recrutat de André Germain, și Léon Pierre-Quint, aflat deja sub contract de autor și prieten al surorilor Kra. În timp ce continua să publice autori din secolul al XIX-lea, Éditions du Sagittaire a devenit editura suprarealiștilor în frunte cu André Breton și a tipărit prima ediție a Manifestului suprarealist (1924). Germain a lansat La Revue européenne pe care Kra a publicat-o până în 1927 și care a dat naștere unei colecții cu același nume, unde au apărut doar autori contemporani, apoi «Les Cahiers nouveaux», unde a apărut La Liberté, ou l'amour a lui Robert Desnos care i-a adus editorului un proces pentru ultragierea bunelor moravuri.

Până la resimțirea primelor efecte ale crizei din 1929 au fost lansate mai multe colecții de literatură și eseuri, printre care seria «Documentaires», inițiată de Pierre-Quint (1924-1939), prin care a fost descoperit John Maynard Keynes, «Panoramas des littératures contemporaines» (1928-1940) sau «Fontenelle», coordonată de Georges Urbain și Salomon Reinach. În această perioadă a fost produsă o serie de cărți remarcabile ilustrate de artistul Yan Bernard Dyl.

Editura a purtat în acești zece ani mai multe nume: Aux Éditions du Sagittaire [chez] Simon Kra, Simon Kra sau Kra. În 1927 ea a publicat 4 titluri pe lună, ajungând la o cifră de afaceri de peste două milioane de franci. În februarie 1929 Éditions Kra / Éditions du Sagittaire s-a transformat în societate anonimă pe acțiuni.[3]

În 1930, în timp ce Soupault s-a retras definitiv, Léon Pierre-Quint a devenit acționarul principal al Éditions du Sagittaire. A fost achiziționată o clădire pe rue Henri-Regnault, unde au fost regrupate toate activitățile și personalul numeros. Familia Kra, al cărei nume a dispărut de pe marcă, s-a retras parțial și a deschis două librării tot pe rue Blanche. Pierre-Quint a publicat opere ale lui Paul Valéry, René Crevel, Thomas Mann. Un Gargantua ilustrat de Dubout a avut parte de un mare succes. A fost lansată colecția „Byblis” de cărți ilustrate de înaltă calitate, iar patru cărți ale lui Pierre Louÿs din această colecție au depășit un tiraj de 10.000 de exemplare. În vara anului 1931 criza economică a afectat editura franceză, iar Le Sagittaire a trebuit să-și vândă treptat o parte din fondul său și clădirea în care-și avea sediul și să concedieze o parte din angajați. Noua adresă a editurii a devenit rue Rodier nr. 56. În 1933 membrii familiei Kra au demisionat, urmați de Pierre-Quint în anul următor: cu toate acestea, el a rămas directorul literar al editurii. O reorganizare a fost făcută prin implicarea lui Marie-Madeleine Allard, Gabrielle Neumann, Edouard Roditi și Jérôme Jéramec, numit administrator delegat, care a împiedicat lichidarea. În această perioadă care s-a încheiat în mai 1940 au apărut creații remarcabile, inclusiv Anthologie de l'humour noir a lui André Breton, pe care Pierre-Quint o recuperase de la Robert Denoël, dar pe care guvernul de la Vichy i-a interzis să o difuzeze.

În primii trei ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial compania Le Sagittaire și-a continuat activitatea editorială, refugiată pe rue du Vieux-Port din Marsilia, în clădirea unde se afla redacția revistei Les Cahiers du Sud. Mâna dreaptă din 1923 a lui Léon Pierre-Quint,[4] Gabrielle Friedrich,[5] i-au succedat acestuia la conducerea companiei, apoi s-a ascuns după invadarea zonei libere. Au fost publicate în acei ani traduceri de romane americane și povestiri scrise de membrii Rezistenței. Jean Beaufret, apoi Jean Luchaire, au deținut un timp funcția de președinte și și-au împrumutat numele editurii. Le Sagittaire a devenit ținta cenzurii, catalogul său fiind cercetat cu strictețe de autoritățile regimului de la Vichy, și a publicat mai puțin de douăzeci de titluri, inclusiv o colecție negociată cu autorul bine văzut Henri Pourrat.

În noiembrie 1944 Le Sagittaire a fost reorganizat la Paris. Léon Pierre-Quint a fost ales președinte și a deținut această funcție până în 1951, fiind secondat de Gaby Neumann. A publicat aici patru cărți ale lui André Breton, inclusiv Arcane 17 (1947), dar și cărți scrise de Paul Éluard, de Pierre Mabille și de tânărul Claude Simon. Franța a fost afectată în 1947 de o criză a vânzărilor de carte, iar Pierre-Quint a trebuit să încetinească producția, care a ajuns la maxim trei titluri pe lună. Messageries Hachette a anulat apoi contractul de difuzare în momentul apariției cărții Les Mauvais coups de Roger Vailland și a apărut pericolul intrării în faliment.

În 1951 Pierre-Quint s-a asociat cu éditions de Minuit, condusă de tânărul Jérôme Lindon, care, numit președinte, s-a ocupat de plata datoriilor și a permis existența demnă a editurii. În 1954 Club français du livre a cumpărat marca, iar Pierre-Quint s-a retras.

Catalogul complet al editurii din această epocă numără puțin peste 410 titluri, dintre care unele sunt valoroase.[6]

Al doilea Sagittaire (1975-1979)[modificare | modificare sursă]

Club français du livre i-a cedat în cele din urmă editurii Grasset-Fasquelle ceea ce mai rămăsese din Éditions du Sagittaire, unde au mai apărut doar șase titluri până în 1967 când compania a fost definitiv lichidată. În 1975 Grasset a relansat marca și a plasat-o sub conducerea lui Gérard Guégan, asistat printre alții de Raphaël Sorin și Olivier Cohen, care fuseseră concediați în 1974 de la Champ Libre, editura fondată de Gerard Lebovici. Direcția artistică a fost încredințată lui Alain Le Saux, venit tot de la Champ Libre, care a dezvoltat un stil grafic care s-a axat pe culori fluorescente și pe folosirea unor litere specifice afișelor. Printre autorii publicați în acea perioadă au fost Jacques Baynac, Béatrix Beck, Pierre Mabille etc. Aici a apărut cartea Contes de la folie ordinaire (1977) a lui Charles Bukowski, prin implicarea lui Jean-François Bizot, care și-a publicat primul său roman la Sagittaire, și a lui Léon Mercadet.

Éditions du Sagittaire a fost desființată în martie 1979,[7] la 60 de ani de la înființarea sa.

Colecții din primul catalog (1919-1951)[modificare | modificare sursă]

«Collection de la Revue européenne», apoi «Collection Européenne»[8][modificare | modificare sursă]

Au fost tipărite 37 de titluri între 1923 și 1928, apoi retipărite sau revizuite.[9] Fiecare volum a fost ilustrat cu o gravură intaglio executată de un artist contemporan[10] și reprezentându-l pe autorul cărții.

«Les Cahiers nouveaux»[16][modificare | modificare sursă]

«Carnets littéraires» (în epoca Kra)[modificare | modificare sursă]

Série cosmopolite[modificare | modificare sursă]

Série française[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Fost secretar al familiei Rothschild, el a lucrat ca librar din 1903, ținând o librărie denumită Librairie de l'Ancien temps pe rue de la Victoire, apoi și-a mutat magazinul pe rue Blanche nr. 6. A murit pe 13 ianuarie 1940 la Angers.
  2. ^ Lucien- Jacques Kra (1889-1944) a murit la Auschwitz.
  3. ^ Le capital souscrit est de deux millions de francs sous la forme de 20.000 actions dont la moitié va à la famille Kra. Le conseil d'administration est présidé par Roger Picard, professeur agrégé des facultés de droit ; Simon Kra est vice-président ; Hélène Kra, secrétaire ; les autres membres sont Georges Dreyfus, banquier, Edmond Bomsel, bibliophile connu, agréé près le tribunal de Versailles, A. Saphir, administrateur de sociétés, R. Bing, ingénieur E.C.P., Léon Pierre-Quint et Philippe Soupault. Léon Pierre-Quint et A. Saphir sont nommés administrateurs-délégués. La direction générale est assurée par Lucien Kra ; Léon Pierre-Quint et Philippe Soupault restent les directeurs littéraires de la maison. (Sources : Pascal Fouché, Chronologie de l’Édition française depuis 1900, online.)
  4. ^ Directorul literar intrase în clandestinitate încă din iunie 1940.
  5. ^ Gabrielle, numită Gaby Neumann, după numele soțului ei.
  6. ^ „Le Sagittaire” de Antoine Corin, în: Léon Pierre-Quint, Paris, Bibliothèque nationale, 1981 - online pe site-ul Gallica.
  7. ^ G. Guégan, Ascendant Sagittaire, pp. 379-382.
  8. ^ În iulie 1923 Philippe Soupault și Léon Pierre-Quint au fost însărcinați să coordoneze «Collection de la Revue européenne», editată de revista omonimă ce fusese înființată în martie 1923 și publicată de editura Sagittaire. Prin urmare, numele a devenit «Collection européenne» (sursă: Imec).
  9. ^ De exemplu, nr. 26 Gatsby le Magnifique a cunoscut două versiuni ale traducerii clasice a lui Victor Llona: prima apărută în 1926 și o a doua reeditată începând din 1946.
  10. ^ Precum Robert Delaunay, Foujita, Joseph Sima, Adolf Hoffmeister, Man Ray, Christian Bérard etc.
  11. ^ Vezi pe sudoc.fr.
  12. ^ Vezi pe sudoc.fr.
  13. ^ Vezi pe sudoc.fr.
  14. ^ Vezi pe sudoc.fr.
  15. ^ Vezi pe sudoc.fr.
  16. ^ Colecția a fost lansată în septembrie 1924 cu o carte editată pe lună (proză scurtă, eseu, poezii), într-un tiraj de minimum 1.000 exemplare în format mic, cu o copertă din hârtie maro.
  17. ^ Pseudonimul lui Gérard Rosenthal, directorul revistei L'Œuf dur.
  18. ^ Pseudonimul lui Edmée de La Rochefoucauld.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Archives consultables depuis 1989 à l'Imec sous le nom « Kra/Le Sagittaire ».