William Burges

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
William Burges
William Burges portrait.jpg
Născut(ă) 2 decembrie 1827
Deces 20 aprilie 1881 (53 ani)
Londra, Anglia
Alma mater King's College London


William Burges (n. 2 decembrie 1827 – d. 20 aprilie 1881) a fost un arhitect și designer englez. Printre cei mai mari dintre arhitecții de artă victorieni, el a căutat în munca sa să scăpe atât de industrializarea secolului al XIX-lea cât și de stilul arhitectural neoclasic și să restabilească valorile arhitecturale și sociale a unei Anglii medievale utopice. Burges se încadrează în tradiția arhitecturii neogotice, lucrările sale fiind considerate ecouri ale prerafaelitilor și anunță Mișcarea artistică Arts and Crafts.

Tinerețea și călătoriile[modificare | modificare sursă]

Burges s-a născut în 2 decembrie 1827[1], fiind fiul lui Alfred Burges (1796-1886), un inginer bogat. Alfred a făcut o avere considerabilă, 113,000 lire (9,126,996 lire, ajustat inflației din 2013)[2], la moartea tatălui său, permițându-și astfel o viață dedicată studiului și practicii în arhitectură, fără a necesita ca el să își câștige existența.[3]

Burges a intrat la King's College School, din Londra, în 1839 pentru a studia ingineria, contemporanii săi acolo au fost inclusiv Dante Gabriel Rossetti și William Michael Rossetti. A plecat în 1844 să se alăture biroului lui Edward Blore,[4] inspector la Westminster Abbey. Blore a fost un arhitect împlinit, a lucrat atât pentru William IV și regina Victoria, și-a creat reputația de susținător al Negoticului. În 1848 sau 1849, Burges s-a mutat la birourile lui Matthew Digby Wyatt.[5] Wyatt a fost la fel de proeminent ca Blore, aceasta reiese din rolul său de lider din cadrul Primei Expoziții Universale din 1851. Burges lucra împreună cu Wyatt, în special cu privire la „Curtea medievală” a expoziției menționate anterior, fiind influențat de aceast proiect pe tot parcursul ulterioarei sale cariere.[6] În această perioadă, de asemenea a lucrat la desene ale lucrărilor din metali, medievale, pentru cartea lui Wyatt, publicată în 1852,[7] și îl asistă pe Henry Clutton cu ilustrații pentru lucrările sale.[8]

J. Mordaunt Crook, cel mai autoritar caracter cu privire la viața lui Burges, scrie că: "odată stabilit, după douăzeci de ani de pregătire în „limbaj de design", a trebuit pur și simplu să fie aplicat, precum a și fost aplicat, și re-aplicat, crescând subtilitatea și „gustul” operelor sale."[9]

Viața personală[modificare | modificare sursă]

Burges - bufon, circa 1860

Burges, care nu sa căsătorit niciodată,[10] a fost considerat de contemporanii săi a fi excentric, imprevizibil, peste-indulgent și flamboaiant.[11] El a fost, de asemenea, rebarbativ fizic, descris de soția celui mai important patron al său ca „urâtul Burges".[12] Burges pare să fi fost sensibil cu privire la aspectul său și astfel există foarte puține imagini ale lui. Portretele cunoscute sunt: un tablou din 1858 de Edward John Poynter pe un panou al Cabinetului Yatman, o fotografie din anii 1860, de un autor necunoscut, arătându-l pe Burges îmbrăcat ca un bufon de curte, o schiță din 1871 în The Graphic realizată de Theodore Blake Wirgman, un desen în profil realizat cu creionul în 1875 de către Edward William Godwin, trei fotografii din 1881 realizate de către Henry Van der Weyde[13] și un postum caricatură de Edward Burne-Jones.[14]

Burges a fost un colecționar fanatic[15], în special de desene și materiale metalice. El a fost, de asemenea francmason[16]. Printre alte preocupări ale sale este inclus și consumul de opiu[17], influența drogurilor asupra vieții sale și ieșirea sa din arhitectura au fost dezbătute. Crook speculează că acesta a fost în Constantinopol, în turneul său din 1850, acolo ar fi gustat Burges prima dată opiu[18], iar Dicționarul Arhitecților din Scoția declară cu certitudine că moartea sa timpurie a fost adusă "cel puțin parțial, ca urmare a stilului său de viață fumând atât tutun cât și opiu".[19] Jurnalul propriu a lui Burges din 1865 conține referința: "...prea mult opiu, nu am ajuns la nunta lui Hayward..."[20].

Moartea[modificare | modificare sursă]

Mormântul lui William Burges, West Norwood Cemetery, Londra.

Burges a murit la vârsta de 53, la The Tower House, în data de 20 aprilie 1881. În timp ce se afla într-un tur cu lucrările sale, la Cardiff, a prins o răceală, întorcându-se în Londra, pe jumătate paralizat, unde a zăcut pe patul de moarte timp de trei săptămâni. Printre ultimii săi vizitatori au fost Oscar Wilde și James Whistler.[21] El a fost îngropat în mormântul proiectat pentru mama sa la West Norwood, Londra.


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Crook, J. Mordaunt (1981a). William Burges and the High Victorian Dream. John Murray. p. 38. ISBN 978-0-7195-3822-3.
  2. ^ UK CPI inflation numbers based on data available from Lawrence H. Officer (2010) "What Were the UK Earnings and Prices Then?" MeasuringWorth.
  3. ^ Crook, J. Mordaunt, Op. Cit., p. 39.
  4. ^ Crook, J. Mordaunt, Op. Cit., p. 40.
  5. ^ Johnson, Diana L. (1979). Fantastic Illustration and Design in Britain, 1850–1930. Rhode Island School of Design. p. 51.
  6. ^ Crook, J. Mordaunt, Op. Cit., p. 42.
  7. ^ "William Burges (1827–1881): An Overview". Victorian Web.org. 2007. Retrieved 19 February 2012.
  8. ^ Smith, Helen (1984). Decorative painting in the domestic interior in England and Wales, c. 1850–1890. Garland Pub. p. 53. ISBN 978-0-8240-5986-6.
  9. ^ Crook, J. Mordaunt (1981b). The Strange Genius of William Burges. The National Museum of Wales, p. 11. ISBN 978-0-7200-0259-1.
  10. ^ Crook 1981a, Op. Cit., p. 98.
  11. ^ Andrews, Robert (1 March 2011). DK Eyewitness Top 10 Travel Guide: Devon & Cornwall. Dorling Kindersley Ltd., p. 104. ISBN 978-1-4053-7241-1.
  12. ^ Crook, J. Mordaunt (1981b), Op. Cit., p. 12.
  13. ^ National Portrait Gallery website: Collections: William Burges
  14. ^ "Burges bed". Cecil Higgins Art Gallery. Retrieved 8 June 2012.
  15. ^ Crook 1981a, Op. Cit. p. 89.
  16. ^ Crook 1981a, Op. Cit. p. 95.
  17. ^ Crook 1981a, Op. Cit. p. 99.
  18. ^ Crook 1981a, Op. Cit. p. 49.
  19. ^ "DSA Architect Biography Report". Scottisharchitects.org.uk. Retrieved 10 June 2012.
  20. ^ Crook 1981a, Op. Cit. p. 91.
  21. ^ Crook 1981a, Op. Cit. p. 328.