Virusul hepatitei C

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hepatitis C virus
Clasificare științifică
SupradomeniuBiota
DomeniuVirus
FamilieFlaviviridae
GenHepacivirus
Nume binomial
Hepatitis C virus[1][2][3][4]
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Virusul hepatitei C (VHC)[5] este un virus ARN mic (55-65 nm în dimensiune), monocatenar, anvelopat, cu polaritate pozitivă din familia Flaviviridae. Virusul hepatitei C este cauza hepatitei C și a unor forme de cancer precum cancerul de ficat (carcinom hepatocelular, abreviat HCC) și limfoame la om.[6][7]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Virusul hepatitei C face parte din genul Hepacivirus, un membru al familiei Flaviviridae. Până de curând, acesta a fost considerat a fi singura specie a acestui gen. Cu toate acestea, un nou membru al acestui gen a fost descoperit la câini: hepacivirusul canin.[8] Există, de asemenea, cel puțin un virus în acest gen care infectează caii.[9] Mai multe virusuri din gen au fost descrise la lilieci și rozătoare.[10][11]

Structură[modificare | modificare sursă]

Diagramă simplificată a structurii virusului hepatitei C

Virusul hepatitei C este format dintr-o anvelopă membranară lipidică de 55-65 nm în diametru.[12][13] Două glicoproteine virale, E1 și E2, sunt încorporate în anvelopa lipidică.[14] Acestea au rol în atașarea virală și pătrunderea în celula gazdă. În anvelopă se află un miez icosaedric de 33-40 nm în diametru. În interiorul acestuia se află materialul ribonucleic al virusului.

Organizarea genomului virusului hepatitei C
VHC
O diagramă simplificată a ciclului de replicare a VHC

Genotipuri[modificare | modificare sursă]

Pe baza diferențelor genetice dintre izolatele VHC, specia virusului hepatitei C este clasificată în șase genotipuri (1-6), cu mai multe subtipuri în cadrul fiecărui genotip (reprezentate prin litere mici).[15][16] Subtipurile sunt defalcate în continuare în cvasispecii pe baza diversității genetice. Genotipurile diferă în proporție de 30-35% față de genomul complet.[17] Diferența compoziției genomice a subtipurilor față de genotip este de obicei 20-25%. Subtipurile 1a și 1b sunt întâlnite în întreaga lume și cauzează 60% din infecții.

Epidemiologie[modificare | modificare sursă]

Virusul hepatitei C este predominant transmis prin sânge, cu risc foarte scăzut de transmitere sexuală sau verticală.[18] Din cauza acestui mod de răspândire, grupurile de risc sunt utilizatorii de droguri intravenoase, destinatarii produselor sanguine și, uneori, pacienții hemodializați. Un mediu comun de transmitere a VHC este de asemenea cel intra-spitalicesc (nosocomial), când practicile de igienă și sterilizare nu sunt urmate corect de clinică.[19] Unele practici culturale sau ritualice, precum circumcizia, mutilarea genitală, scarificarea ritualică, tatuarea tradițională și acupunctura, au fost menționate ca având un potențial istoric pentru răspândirea virusului hepatitic C. De asemenea, s-a susținut că, având în vedere perioada extrem de lungă de supraviețuire a VHC în oameni, chiar și ratele foarte scăzute sau nedetectabile de transmitere mecanică prin intermediul insectelor pot fi suficiente pentru a menține infecția endemică la tropice, unde oamenii sunt deseori mușcați de insecte.[20]

Vaccinare[modificare | modificare sursă]

Spre deosebire de hepatitele A și B, în prezent nu există nici un vaccin pentru prevenirea infecției cu hepatita C.[21]

Cercetări actuale[modificare | modificare sursă]

Studiul VHC a fost împiedicat de gama îngustă de gazde.[22] Repliconii au fost folosiți cu succes, dar aceștia au fost doar recent descoperiți.[23] VHC, precum cele mai multe virusuri ARN, există ca o cvasispecie virală, ceea ce face foarte dificilă izolarea unei singure tulpini sau unui singur receptor pentru studiu.[24][25]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ICTV Master Species List 2013 v2 
  2. ^ ICTV Master Species List 2014 v4 
  3. ^ ICTV Master Species List 2015 v1 
  4. ^ ICTV Master Species List 2005 
  5. ^ „Genus: Hepacivirus”. International Committee on Taxonomy of Viruses. iulie 2018. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ Ferri, Clodoveo (). „HCV syndrome: A constellation of organ- and non-organ specific autoimmune disorders, B-cell non-Hodgkin's lymphoma, and cancer”. World Journal of Hepatology. 7 (3): 327–43. doi:10.4254/wjh.v7.i3.327. ISSN 1948-5182. PMC 4381161 Accesibil gratuit. PMID 25848462. 
  7. ^ „Mechanisms of HCV-induced liver cancer: what did we learn from in vitro and animal studies?”. Cancer Lett. 345 (2): 210–5. . doi:10.1016/j.canlet.2013.06.028. PMC 3844040 Accesibil gratuit. PMID 23871966. 
  8. ^ „Characterization of a canine homolog of hepatitis C virus”. Proc Natl Acad Sci U S A. 108 (28): 11608–13. . Bibcode:2011PNAS..10811608K. doi:10.1073/pnas.1101794108. PMC 3136326 Accesibil gratuit. PMID 21610165. 
  9. ^ „Serology-enabled discovery of genetically diverse hepaciviruses in a new host”. J. Virol. 86 (11): 6171–8. iunie 2012. doi:10.1128/JVI.00250-12. PMC 3372197 Accesibil gratuit. PMID 22491452. 
  10. ^ „Bats are a major natural reservoir for hepaciviruses and pegiviruses”. Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 110 (20): 8194–9. mai 2013. Bibcode:2013PNAS..110.8194Q. doi:10.1073/pnas.1303037110. PMC 3657805 Accesibil gratuit. PMID 23610427. 
  11. ^ „Identification of rodent homologs of hepatitis C virus and pegiviruses”. mBio. 4 (2): e00216–13. . doi:10.1128/mBio.00216-13. PMC 3622934 Accesibil gratuit. PMID 23572554. 
  12. ^ Dubuisson, Jean; Cosset, François-Loïc (). „Virology and cell biology of the hepatitis C virus life cycle – An update”. Journal of Hepatology. 61 (1): S3–S13. doi:10.1016/j.jhep.2014.06.031. PMID 25443344. 
  13. ^ Kaito, Masahiko; Ishida, Satoshi; Tanaka, Hideaki; Horiike, Shinichiro; Fujita, Naoki; Adachi, Yukihiko; Kohara, Michinori; Konishi, Masayoshi; Watanabe, Shozo (iunie 2006). „Morphology of hepatitis C and hepatitis B virus particles as detected by immunogold electron microscopy”. Medical Molecular Morphology (în engleză). 39 (2): 63–71. doi:10.1007/s00795-006-0317-8. ISSN 1860-1480. PMID 16821143. 
  14. ^ „Topology of hepatitis C virus envelope glycoproteins”. Rev. Med. Virol. 13 (4): 233–41. . doi:10.1002/rmv.391. PMID 12820185. 
  15. ^ „Classification of hepatitis C virus into six major genotypes and a series of subtypes by phylogenetic analysis of the NS-5 region” (PDF). J. Gen. Virol. 74 (Pt 11): 2391–9. noiembrie 1993. doi:10.1099/0022-1317-74-11-2391. PMID 8245854. Accesat în . 
  16. ^ Nakano, Tatsunori; Lau, Gillian M. G.; Lau, Grace M. L.; Sugiyama, Masaya; Mizokami, Masashi (). „An updated analysis of hepatitis C virus genotypes and subtypes based on the complete coding region”. Liver International. 32 (2): 339–45. doi:10.1111/j.1478-3231.2011.02684.x. PMID 22142261. 
  17. ^ „New hepatitis C virus (HCV) genotyping system that allows for identification of HCV genotypes 1a, 1b, 2a, 2b, 3a, 3b, 4, 5a, and 6a”. J Clin Microbiol. 35 (1): 201–7. . doi:10.1128/JCM.35.1.201-207.1997. PMC 229539 Accesibil gratuit. PMID 8968908. 
  18. ^ Shepard, CW; Finelli, L; Alter, MJ (). „Global epidemiology of hepatitis C virus infection”. Lancet Infect Dis. 5 (9): 558–67. doi:10.1016/S1473-3099(05)70216-4. PMID 16122679. 
  19. ^ Alter, MJ (). „HCV routes of transmission: what goes around comes around”. Semin Liver Dis. 31 (4): 340–6. doi:10.1055/s-0031-1297923. PMID 22189974. 
  20. ^ Pybus, OG; Markov, PV; Wu, A; Tatem, AJ (). „Investigating the endemic transmission of the hepatitis C virus”. Int J Parasitol. 37 (8–9): 839–49. doi:10.1016/j.ijpara.2007.04.009. PMID 17521655. 
  21. ^ „A new insight into hepatitis C vaccine development”. J. Biomed. Biotechnol. 2010: 1–12. . doi:10.1155/2010/548280. PMC 2896694 Accesibil gratuit. PMID 20625493. 
  22. ^ Rauch, A.; Gaudieri, S.; Thio, C.; Bochud, P. Y. (). „Host genetic determinants of spontaneous hepatitis C clearance”. Pharmacogenomics. 10 (11): 1819–1837. doi:10.2217/pgs.09.121. PMID 19891557. 
  23. ^ „Hepatitis C virus virology and new treatment targets”. Expert Rev Anti Infect Ther. 7 (3): 329–50. aprilie 2009. doi:10.1586/eri.09.12. PMID 19344246. 
  24. ^ „The way forward in HCV treatment—finding the right path”. Nat Rev Drug Discov. 6 (12): 991–1000. decembrie 2007. doi:10.1038/nrd2411. PMID 18049473. 
  25. ^ Ahmed, Ali Mahmoud; Doheim, Mohamed Fahmy; Mattar, Omar Mohamed; Sherif, Nourin Ali; Truong, Duy Hieu; Pham T.L., Hoa; Hirayama, Kenji; Huy, Nguyen Tien (mai 2018). „Beclabuvir in combination with asunaprevir and daclatasvir for hepatitis C virus genotype 1 infection: A systematic review and meta-analysis”. J Med Virol. 90 (5): 907–918. doi:10.1002/jmv.24947. PMID 28892235. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Hepatitis C virus la Wikimedia Commons

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Virusul_hepatitei_C&oldid=15219618