Tricholoma scalpturatum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tricholoma scalpturatum
Bureți călărești de tipul Tricholoma scalpturatum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. scalpturatum
Nume binomial
Tricholoma scalpturatum
(Fr.) Quél. (1872)
Sinonime
  • Agaricus flavorufus Pers. (1828)
  • Agaricus chrysites Jungh. (1830)
  • Agaricus scalpturatus Fr. (1838)
  • Tricholoma chrysites (Jungh.) Quél. (1874)
  • Cortinellus scalpturatum (Fr.) P.Karst. (1879)
Modifică text Consultați documentația formatului

Tricholoma scalpturatum (Elias Magnus Fries, 1838 ex Lucien Quélet, 1872) din încrengătura Basidiomycota, în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma[1][2] este o specie de ciuperci comestibile destul de comună care coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor. O denumire populară nu este cunoscută. Buretele trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în grupuri de mai multe exemplare, uneori în mănuchiuri, în păduri ierboase de foioase sub carpeni și stejari precum în cele de conifere sub brazi cu și fără molizi intersectați, prin luminișuri și tufișuri, pe marginile căilor forestiere, dar, de asemenea, în parcuri și grădini sau chiar la marginea plantajelor de molid. Ciuperca crește de la câmpie la munte aproape pretutindeni în locuri nu prea umbroase, cu soluri proaspete, neutre până bazice și saturate de nutrienți, peste rocă calcaroasă, pe nisipuri calcaroase sau marnă. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în noiembrie (decembrie).[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Lucien Quélet

Numele binomial hotărât este Agaricus scalpturatus determinat de faimosul savant suedez Elias Magnus Fries în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum, din 1838,[5] deși specia a fost descrisă deja mai înainte de două ori,[2] anume de renumitul botanist bur Christian Hendrik Persoon ca Agaricus flavorufus în 1828[6] precum ca Agaricus chrysites de micologul german Franz Wilhelm Junghuhn (1809-1864) în 1830.[7]

Apoi, în 1872, micologul francez Lucien Quélet a transferat specia corect la genul Tricholoma sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 5 al Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard,[8] taxon acceptat drept nume curent în prezent (2020).

Toate celelalte denumiri precum mai multe forme și variații (vezi aici:[1]) sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină scalpere= a grava, a sculpta, a tăia, a zgâria).[9]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Tricholoma scalpturatum
  • Pălăria: are un diametru de 4-8 cm, este destul de subțire, în tinerețe semisferică până conică cu marginea răsfrântă spre interior și legată de un văl alb cu piciorul, apoi aplatizată, nu rar slab adâncită, cu un gurgui pronunțat și turtit, în vârstă cu unele crăpături verticale la marginea atunci nu rar vălurită și ondulată. Cuticula uscată și mătăsoasă este acoperită cu fibrile dese dispuse radial sau cu solzișori fini de culoare mai închisă. Coloritul poate fi gri deschis, gri-cenușiu sau brun-cenușiu până maroniu. Mijlocul ceva cărnos este colorat mai închis.
  • Lamelele: sunt nu prea subțiri, destul de îndesate, intercalate, aderate bombat la picior (numit: șanț de castel) și dințat decurente, capătă muchii slab ondulate, rupte și zimțate la bătrânețe. Coloritul albicios devine cu avansarea în vârstă adesea crem-gălbui. Tinere, se îngălbenesc și ele dacă sunt fărâmițate sau dacă stau pentru mai mult timp.
  • Piciorul: împăiat până gol pe dinăuntru, slab fibros precum fără inel are o lungime de 3 la 8 cm și o lățime de 0,8 până la 1,5 (1,8) cm, fiind mai mult sau mai puțin cilindric și uneori îndoit. Suprafața albă, gri-albicioasă până gri-brună, mătăsoasă și fin flocoasă spre pălărie, adesea tapițată cu un desen fibros alb, se decolorează la apăsare galben până gri-ocru. În stadiu tânăr este nu rar acoperit de resturi fugitive și fibroase ale vălului parțial.
  • Carnea: subțire, destul de moale, albicioasă și îngălbenind la bătrânețe sau la tăiere (dar nu mereu) este în pălărie fragilă, în picior ceva mai fibroasă, având un miros nu prea plăcut rânced făinos până slab făinos-pământos, precum un gust blând de făină.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori foarte variabili, netezi, elipsoidali până sub-cilindrici, apiculați spre vârf și hialini (translucizi), neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), cu o picătură mare, uleioasă în mijloc, având o mărime de 5-7 x 3-3,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 25-30 x 6-7 microni. Cistidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt mai scurte, cu vârfuri rotunjite și pediculate.[10]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[11]
  • T. scalpturatum, lamele din apropiere
    T. scalpturatum, lamele din apropiere
  • T. scalpturatum, lamele și picior
    T. scalpturatum, lamele și picior
  • T. scalpturatum mai tânăr, lamele și picior
    T. scalpturatum mai tânăr, lamele și picior
  • T. scalpuratum tinere și mature
    T. scalpuratum tinere și mature
  • T. scalpturatum bătrână
    T. scalpturatum bătrână
  • T. scalpturatum gri-maronii
    T. scalpturatum gri-maronii
  • T. scalpturatum gri-cenușii
    T. scalpturatum gri-cenușii

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Acest burete poate fi confundat ușor cu soiuri comestibile, necomestibile și toxice, ca de exemplu Entoloma prunuloides (necomestibil),[12] Inocybe asterospora (letal, crește pe sol calcaros în păduri de foioase, la marginea lor, pe lângă poteci și drumuri, miros dezgustător spermatic, gust blând, dar neplăcut),[13] Lentinus tigrinus sin. Panus tigrinus (tânăr comestibil),[14] Tricholoma albobrunneum sin. Tricholoma striatum (necomestibil, se dezvoltă în păduri de conifere pe lângă pini pe sol nisipos, miros făinos, gust destul de amar),[15] Tricholoma argyraceum (comestibil),[16] Tricholoma atrosquamosum sin. Tricholoma squarrulosum (comestibil, trăiește în păduri de foioase preferat sub fagi dar și în cele de rășinoase, miros de piper negru, gust făinos),[17] Tricholoma bresadolanum (necomestibil, gust amar, trăiește numai în păduri de foioase sub fagi, foarte rar),[18] Tricholoma cingulatum (comestibil),[19] Tricholoma gausapatum (comestibil),[20] Tricholoma myomyces[21] (comestibil, se dezvoltă sub pini în păduri de conifere, dar și prin parcuri, pe dune, miros imperceptibil, gust blând, slab astringent),[22] Tricholoma orirubens (comestibil, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi și stejari),[23] Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum (otrăvitor),[24] Tricholoma populinum (comestibil),[25] Tricholoma portentosum (comestibil, savuros, se dezvoltă preponderent sub molizi și pini, respectiv sub plopi tremurători și mesteceni, miros de pepeni, castraveți, ușor de faină și gust blând, ceva făinos, după mestecare ca de pepene sau de stridie),[26] Tricholoma sciodes (necomestibil până toxic, apare numai în păduri de fag pe sol bazic, miros pământos, gust amar și iute, trăiește numai în păduri de foioase preferat sub fagi),[27] Tricholoma terreum (comestibil, savuros),[28] Tricholoma virgatum (otrăvitor)[29] sau Tricholoma vaccinum (necomestibil, ingerat în cantități mai mari toxic, se dezvoltă în același habitat ca specia descrisă, miros făinos-pământos, gust făinos, amărui și slab iute).[30]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • ! Entoloma prunuloides !
    ! Entoloma prunuloides !
  • Lentinus tigrinus
    Lentinus tigrinus
  • Tricholoma argyraceum
    Tricholoma argyraceum
  • Tricholoma atrosquamosum
    Tricholoma atrosquamosum
  • ! Tricholoma bresadolanum !
    ! Tricholoma bresadolanum !
  • Tricholoma cingulatum
    Tricholoma cingulatum
  • Tricholoma gausapatum
    Tricholoma gausapatum
  • Tricholoma myomyces
    Tricholoma myomyces
  • Tricholoma orirubens
    Tricholoma orirubens
  • !! Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum !!
    !! Tricholoma pardinum sin. Tricholoma tigrinum !!
  • Tricholoma portentosum
    Tricholoma portentosum
  • !! Tricholoma sciodes !!
    !! Tricholoma sciodes !!
  • Tricholoma terreum
    Tricholoma terreum
  • ! Tricholoma vaccinum !
    ! Tricholoma vaccinum !
  • !! Tricholoma virgatum !!
    !! Tricholoma virgatum !!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Acest burete este de calitate culinară inferioară. Poate fi adăugat împreună cu alte soiuri la o mâncare de ciuperci.[31]

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari (nici după însilozare) pentru că provoacă mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[32]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ a b Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 300-301 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 154-155, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 31 [1]
  6. ^ C. H. Persoon: „Mycologia Europaea”, vol. 3, Editura Ioanni Iacobi Palmii, Erlangen 1828, p. 180
  7. ^ Franz Wilhelm Junghuhn: „Agaricus chrysites”, în „Linnaea”, vol. 5, 1830, p. 388
  8. ^ Lucien Quélet: „Les champignons du Jura et des Vosges”, în: „Mémoires de la Société d’Émulation de Montbéliard”, seria 2, vol. 5, Editura Imprimerie et Lithographie de Henri Barbier, Montbéliard 1872, p. 232
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1073, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. II, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 74
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 178, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245, ISBN 88-85013-37-6
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 478-479, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 84-85, ISBN 978-3-8354-1839-4
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 410-413, ISBN 88-85013-46-5
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 264-265, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 262-263, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 298-299, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 318-319, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Mycobank 3
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 316-317, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 314-315, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 294-295, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 306-307, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 296-297, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 352-353, ISBN 88-85013-37-6
  28. ^ Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 116-117
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 306-307, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 302-303 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  31. ^ Pierre Roux, Guillaume Eyssartier: „Guide des 60 meilleurs champignons comestibles”, Editura Editions Belin / Humensis, Paris 2017, p. 90, ISBN 978-2-410-01220-0
  32. ^ Pilzforum 123

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tricholoma_scalpturatum&oldid=14538023