Drapel
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un drapel sau steag este o bucată de material colorată mono- sau multi-cromatic, având un anumit model şi o anumită formă geometrică (de obicei un dreptunghi). El se poate atârna de un stâlp sau de un catarg şi este folosit pentru semnalizare, delimitare sau identificare.
Drapelele au fost create iniţial pentru identificare, în sensul utilizat astăzi, de simboluri ale unor entităţi, atât subnaţionale cât şi naţionale, respectiv pentru semnalizare, aşa cum ar fi comunicarea de tip "semafor". Drapelele sunt de asemenea utilizate în schimbul de mesaje, reclame, delimitări de suprafeţe şi proprietăţi sau în scopuri decorative, deşi la acest nivel mult mai puţin oficial sau formal, distincţia dintre folosirea unui drapel propriu-zis, a unei simple benzi de material sau chiar a unei panglici dispare.
Deşi percepţia comună de folosire a unui drapel este aceea de fluturare prin agăţare de un catarg, totuşi foarte multe drapele sunt uşor de recunoscut sub alte forme de reprezentare, incluzând cea pur grafică.
Studiul drapelelor este cunoscut sub numele de vexilologie, cuvânt derivat din latinescul vexillum, cuvând ce desemna în timpul Romei antice un drapel militar de o anumită factură folosit de legiunile romane.
[modifică] Drapele naţionale
Una dintre utilizările cele mai frecvente şi fireşti este aceea de simbol al unui stat. Unele din drapelele naţionale au fost de-a lungul timpului surse de inspiraţie pentru alte naţiuni, ţări, subentităţi naţionale sau entităţi de altă natură. Câteva exemple notabile includ următoarele:
- Drapelul Scoţiei, denumit Saltire sau Crucea Sfântului Andrei, o cruce oblică albă pe un fond albastru, datează din secolul al IX-lea, fiind cel mai vechi drapel naţional în uz neîntrerupt. Alte drapele care utilizează simbolul crucii oblice sunt drapelul Jamaicăi, drapelul naval al Statelor Confederate ale Americii, denumit Confederate Naval Jack, drapelul naval al Rusiei, drapelul provinciei canadiene Nova Scotia. De notat că crucea oblică este unul dintre simbolurile reprezentate pe drapelului Regatului Unit.
[modifică] Legături externe
- fotw.net, Flags of the World, o sursă extrem de documentată pe tema vexilologiei, realizată de un grup internaţional de voluntari.
- The Flag Institute (Marea Britanie)
- Steaguri ale ţărilor lumii
- Open Clip Art Library, categoria steaguri (Formate de tip SVG şi PNG)
- NAVA: North American Vexillological Association
- Steagurile lumii în format vectorial
|
|||||||||||