Scara de magnitudine Richter

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Scara Richter a fost imaginată în 1935 de Charles Richter și Beno Gutenberg, de la California Institute of Technology, pentru a măsura puterea unui cutremur. Este o scară logaritmică, pentru că magnitudinea, după Richter, corespunde logaritmului măsurării amplitudinii undelor de volum (de tip P și S), la 100 km de epicentru și este este gradată de la 1 la 9. De obicei intensitatea cutremurelor nu se exprimă în numere întregi, ci în numere fracționare.

Deoarece scara Richter este o scară logaritmică, o modificare de un grad pe scara Richter este corelată cu o modificare de 10 ori a amplitudinii undelor seismice și de aproximativ 30 de ori a energiei eliberată de cutremur.[1]

Efectele cutremurelor[modificare | modificare sursă]

Magnitudine Richter Descriere Efecte Frecvență de producere
sub 2,0 micro Microseisme; nu se simt. 8.000 pe zi
2,0–2,9 minor De obicei nu se simt, dar sunt măsurate/înregistrate. 1.000 pe zi
3,0–3,9 Adeseori se simt, dar rareori produc pagube. 49.000 pe an
4,0–4,9 ușor Trepidații perceptibile ale obiectelor în interiorul clădirilor, zgomote prin lovire; pagube importante sunt puțin probabile. 6.200 pe an
5,0–5,9 moderat Pot provoca pagube importante, pe porțiuni restrânse, la clădirile prost construite și pagube ușoare la clădirile bine construite. 800 pe an
6,0–6,9 puternic Pot provoca distrugeri în zone populate pe o rază de până la circa 160 km. 120 pe an
7,0–7,9 major Pot provoca distrugeri importante pe întinderi mari. 18 pe an
8,0–8,9 important Pot provoca distrugeri importante în zone situate la sute de kilometri în jurul epicentrului. 1 pe an
9,0–9,9 Devastează zone pe o rază de mii de kilometri. 1 la 5 ani
10,0 și peste devastator Nu s-au înregistrat; posibilă devastare la scară planetară. necunoscută

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Manual pentru situații de urgență

Vezi și[modificare | modificare sursă]