Psaltirea Voronețeană

Psaltirea Voronețeană este un manuscris românesc din secolul al XVI-lea, care conține copia unei traduceri parțiale a psalmilor, în paralel cu textul slavon corespunzător.

Generalități

Manuscrisul face parte dintre textele rotacizante, alături de Codicele Voronețean, Psaltirea Scheiană și Psaltirea Hurmuzaki. A fost descoperit, în 1882, la mănăstirea Voroneț, fiind donat apoi Academiei Române (ms. rom. 693). Cuprinde 73 de file, lipsindu-i începutul (până la psalmul LXXVII) și mai multe porțiuni din restul psaltirii. Textul bilingv a fost editat de George Giuglea (1910-1911) și de C. Gălușcă (1913).

Datare și localizare

Manuscrisul a fost datat aproximativ în a doua jumătate a secolului al XVI-lea de Ovid Densusianu și P. P. Panaitescu, între 1552-1570 de I.-A. Candrea, iar mai recent între anii 1551-1558 de Al. Mareș. Tot pe baza examenului filigranologic s-a impus și ideea copierii textului în Moldova. Traducerea originală a psalmilor a fost realizată în sfertul sud-vestic al Dacoromaniei, respectiv în zona Banat-Hunedoara.

Particularități lingvistice

• Fonetice: iubăscu, cuiubul, giudecii, scădzură, pâre „pâine”, sunrară, viru „vinu”, dzâsa;
• Morfologice: mârulor „mâinilor”, semu „suntem”;
• Lexicale: auă „strugure”, cet „liniște“, mărat „sărac”, nari „nas”, șumăn „cherchelit”.

Bibliografie

• Ion Gheție, Alexandru Mareș, Originile scrisului în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1985.
• Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780) (coordonator Ion Gheție), București, Editura Academiei Române, 1997.
• Ion Gheție, Alexandru Mareș, De când se scrie românește?, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001.