Pian digital

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Un pian digital modern Yamaha Clavinova CLP-470PE

Pianul digital este un instrument în totalitate electronic, creat cu scopul de a reproduce cât mai fidel sunetul și atingerea clapelor unui pian acustic. Reprezintă deci un compromis între pianul real și instrumentele electronice cu taste, care în mod normal sunt foarte departe de posibilitățile expresive și de lumea artistică a pianului. De dimensiuni mult mai reduse decât omologul tradițional, este indicat în special persoanelor ce au nevoie de transport frecvent sau de folosirea căștilor. Neavând nevoie de acordare, este ales de multe ori pentru poziționarea în localități izolate. Ieșirea MIDI permite conexiunea cu alte instrumente muzicale sau cu un computer.

Funcționare[modificare | modificare sursă]

Primele piane digitale erau în realitate cititori de eșantioane: nucleul sistemului era constituit dintr-un generator sonor capabil să citească din propria memorie înregistrările audio digitale ale fiecărei note și să le reproducă în momentul apăsării tastei relative, cu amplitudinea proporțională vitezei de apăsare a tastei.

Pianele digitale moderne sunt categoric mai complexe: chiar dacă și acum emularea pianului acustic este obținută plecând de la o bază de date cu eșantioane, generarea timbrului e obținută făcând referire la modelel fizice, pentru a crea componente legate de timbru, ca de exemplu sunetulul ciocănelelor, amortizarea sunetului corzii, rezonanța simpatetică a corzilor libere când este apăsata pedala de susținere, schimbarea conținutului armonic la reapăsarea tastelor etc.

Instrumentul astfel conceput nu mai este un simplu generator sau reproducător al unor note, ci un sistem capabil să reconstruiasca o senzație acustică complexă; față de un instrument de generație veche, ce-și origina sunetul plecând de la forme elementare sau de la eșantioane înregistrare, îmbogățindu-le succesiv cu efecte, pianul digital cu modele fizice este dezvoltat analizând toate componentele ce sunt implicate în producerea sunetului.

Numărul maxim de note ce pot fi reproduse simultan ia denumirea de polifonie. Trebuie oricum făcută diferența dintre polifonia reală și cea teoretică a unui pian digital. La primele modele, ce utilizau eșantioane moni, polifonia reală și teoretică coincideau. Azi se preferă eșantionarea stereo, adică cu două eșantioane distincte și sincronizate pentru canalul drept și stâng. În acest caz, fiecărei note cântate îi corespunde execuția a două eșantioane, și deci polifonia reală e jumătate din cea teoretică.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

În marea majoritate a cazurilor, memoria internă (wavetable) a pianelor digitale conține puține eșantioane pentru fiecare notă, corespunzând la patru nivele diferite ale dinamicii (de exemplu: ”pianissimo”,”piano”, ”mezzo forte”, ”forte”).

De la aceste patru eșantioane se obțin, prin intermediul unui proces de interpolare, cele 128 de nivele diferite de dinamica prevăzute de sistemul MIDI. Bineînțeles că unui număr mai mare de eșantioane îi corespunde o mai mare fidelitate a sunetului.

Eforturile producătorilor se concentrează deci în mărirea capacității memoriei interne (pentru a avea eșantioane de o mai bună calitate) și în mărirea numărului vocilor polifonice. Un număr mai mare de voci polifonice face posibilă o folosire naturală a pedalei drepte, ca prevede rezonanța tuturor corzilor, în plus o valoare ridicată a polifoniei permite adoptatea unor eșantioane stereofonice (fiecare eșantion are nevoie de două voci polifonice) și o reproducere acustică mult mai realistică.

Pe lângă ieșirile MIDI prezente la aceste instrument mai există și ieșirea pentru Memory Card, un Jack pentru căși, o ieșire dublă pentru cablurile conectabile la amplificatoare și o altă ieșire, prezentă numai la unele modele, pentru a conecta o pedală ce amplifică sunetul și-l face continuu, creându-se astfel aceeași amplificare a pianului acustic.

Tastatura[modificare | modificare sursă]

Pianul digital are o tastatură cu taste cântărite a cărei funcționare imită mecanica unui pian acustic tradițional. Modelele mai ieftine utilizează taste din plastic și un sistem de arcuri ce încearcă să imite răspunsul dinamic al tastelor cu ciocănele, cu rezultate nu mereu pe măsura așteptărilor. Modelele mai avansate au taste din lemn și o mecanica cu ciocănele în miniatura, dar în timp ce la pianul acustic ciocănelele folosesc la percuția corzilor pentru producerea sunetului, la pianul digital ciocănelele servesc numai pentru a simula greutatea și inerția naturală a tastei.

Chiar dacă modelele avansate dau rezultate demne de tot respectul, majoritata pianiștilor consideră că sensația oferită de tastele unui pian adevărat este de departe inegalabilă.

În plus, instrumentele cele mai sofisticate au introdus folosirea fildeșului sintetic ce dă tastelor o porozitate aparte, amintind de tastele celor mai nobile piane de concert.

Sistemul de amplificare[modificare | modificare sursă]

Adevărata performanța a unui pian digital în emularea unuia acustic constă în faza finală a generării sunetului, în sistemul de amplificare și difuzare.

Un pian tradițional (vertical sau cu coadă) are anumite particularități în producerea și difuzarea sunetului, fapt ce-l transformă într-un instrument realmente dificil de emulat cu fidelitate. Într-un pian acustic fiecare componentă are un rol în producerea sunetului, fiecare coadă este un amplificator și placa de rezonanță contribuie la vibrarea tuturor componentelor (corzi libere, ciocănele etc.), aceste fenomene creează o propagare a sunetului imposibil de reprodus cu două difuzoare stereo. Mulți producători (mai ales la cele mai importante modele cu coadă) se folosesc de soluții tehnice ingenioase pentru a crea efecte de multiamplificare, întârziere și poziționare privilegiată a sunetului.

Trebuie specificat că amplificarea este un element crucial numai dacă execuția este live. Pentru execuțiile destinate întregistrării considerațiile existente sunt aproape opuse, astfel în foarte multe producții de nivel jos și mediu se preferă înregistrarea unui pian digital în locul unuia acustic (deoarece acesta din urmă trebuie să fie de bună calitate, perfect acordat, cântat fără posibilitate de editare MIDI succesivă etc.).

Prezența unui sistem integrat de amplificare a sunetului permite producătorilor inserarea (la modelele din sectorul mediu-înalt) intrări de microfon prin intermediul cărora este posibilă amplificarea vocii unui eventual solist sau semnalul unei chitare acustice; semnalul mixat poate fi capturat de către ieșirea de linie a unui pian digital și introdus într-un simplu sistem de înregistrare.

Și din acest motiv pianele digitale cu generatoare elementare sau cu eșantioane (deci modelele precedente tehnologiei modelelor fizice) sunt dotate de efecte capabile să proceseze semnalul intern în semnal auxiliar cu ajutorul unor algoritme matematice ce produc sunetul în reverb, ecou, flanger, chorus etc.

În ultimul timp s-au făcut progrese enorme în câmpul amplificării pianelor digitale. Acum sunt produse și piane digitale cu coadă, ce scopul unei mai bune și naturale amplificări, pe lângă extraordinarul aspect estetic.

Producători[modificare | modificare sursă]

Cei mai renumiți producători de piane digitale sunt Casio, Yamaha, Kawai,