Partidul Democrat Liberal
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
 |
Relevanţa unor informaţii din acest articol sau din această secţiune este disputată. Vă rugăm să vă spuneţi părerea pe pagina discuţie articol. |
| Partidul Democrat Liberal | |
|---|---|
 |
|
| Preşedinte | Emil Boc |
| Fondat | 31 martie 1993 |
| Sediu | Aleea Modrogan, 1, 10 Bucureşti |
| Ideologie politică | Populară [1] Liberalism |
| Poziţie politică | Centru-dreapta |
| Afiliaţie internaţională | nu are |
| Afiliaţie europeană | PPE |
| Grup europarlamentar | PPE-DE |
| Culori | Portocaliu Albastru |
| Site web | www.pdl.org.ro |
| Vezi şi | Politica României |
Partidul Democrat Liberal (PD-L) este un partid politic parlamentar major din România şi este la guvernare din 22 decembrie 2008.
S-a format pe 31 martie 1993 prin comasarea prin fuziune a F.S.N. cu P.D. rezultând o personalitate juridică nouă, oficializată prin decizia TMB nr.13 din 23 mai 1993.
Preşedintele partidului, Emil Boc, este şi prim-ministrul României.
Partidul Democrat Liberal este membru al Partidului Popular European.
Cuprins |
[modifică] Scurt Istoric
Apărut ca o largă mişcare de masă în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, F.S.N. işi începe existenţa documentară la 23 decembrie 1989 prin declaraţia programată şi redactată de Consiliul F.S.N..Preşedinte al F.S.N. a fost desemnat Ion Iliescu. Ca organ provizoriu al puterii de stat, F.S.N. a format Guvernul provizoriu condus de Petre Roman.
Prin decizia nr. 2 din 6 februarie 1990, Tribunalul Municipiului Bucureşti a înregistrat F.S.N. ca "mişcare politică", calitate care a permis participarea F.S.N. la alegerile locale şi legislative din 1990.
Conferinţa Naţională a F.S.N. (8 aprilie 1990) a ales pe Ion Iliescu Preşedinte al partidului, a fixat strategia electorală, a elaborat documentele programatice şi a propus candidatura Preşedintelui F.S.N. pentru alegerile prezidenţiale.
La alegerile din 20 mai 1990, F.S.N. a obţinut o victorie categorică: 66,31% din voturile pentru Adunarea Deputaţilor şi 67,01% din voturile pentru Senat, trimiţând în forurile legislative 263 deputaţi şi 91 senatori, din totalul de 387, respectiv 119. Candidatul partidului, Ion Iliescu, a obţinut 85,07% din voturi devenind Preşedinte al României.
La 17 iunie 1990 a fost învestit primul guvern legitim postdecembrist, format în majoritate din membri ai F.S.N..
Prim-Ministru al Guvernului a fost numit Petre Roman, lider naţional al F.S.N.. În august 1991 s-a efectuat o remaniere prin cooptarea unui ministru liberal.
Prima Convenţie Naţională a F.S.N. are loc la 27-29 martie 1992 în Bucureşti. Delegaţii la Convenţie urmau să voteze una din cele 3 moţiuni susţinute de grupările din partid. Moţiunea "Viitorul azi", susţinută de gruparea Roman cumulează cele mai multe voturi şi devine programul politic al F.S.N.. Totodată, conform Statutului, Petre Roman, susţinătorul moţiunii adoptate devine Preşedinte F.S.N.. Situaţia nu este acceptată de gruparea Iliescu care se desprinde din F.S.N. şi formează F.D.S.N..
Divergenţele din interiorul F.S.N. privind ritmul şi caracterul reformei au dus la conturarea treptată a doua grupări: gruparea Roman şi gruparea Iliescu. Guvernul Roman se află într-o opoziţie din ce în ce mai accentuată cu majoritatea parlamentară.
Fără o motivaţie întemeiată, la 24 septembrie 1991 minerii din Valea Jiului sunt adusi în capitală pentru a răsturna Guvernul. Dezordinea provocată de aceştia a durat până la 27 septembrie 1991, când Prim-Ministrul îşi depune mandatul, gest interpretat de către Preşedintele ţării drept demisie. Fără a emite un document prin care să legifereze înlăturarea Guvernului Roman, Parlamentul învesteşte un nou Guvern: Guvernul Stolojan.
Alegerile locale din mai 1992 definesc dimensiunile F.S.N. după scindare. Partidul se menţine între primele 3 formaţiuni politice din România.
Alegerile generale din acelaşi an aduc pentru F.S.N. 11% din sufragii (43 deputaţi si 18 senatori). Respingând condiţiile impuse de P.D.S.R. pentru participarea la guvernare, F.S.N. trece in opoziţie.
La 11 mai 1993 F.S.N. fuzionează prin absorţie cu Partidul Democrat, schimbându-şi denumirea în Partidul Democrat, înregistrat ca persoană juridică prin decizia nr. 13 din 23 mai 1993 a Tribunalului Municipiului Bucureşti. Convenţia Naţională Extraordinară din 28-29 mai 1993 de la Constanţa aprobă această fuziune şi modificarea Statutului.
Din iniţiativa P.D., la 1 iulie 1993 este creată Alianţa Social Democrată în scopul unirii forţelor politice care doresc cu sinceritate aplicarea perceptelor social-democrate moderne. Din A.S.D. făceau parte: Partidul Democrat, Partidul Social-Democrat Tradiţional, Partidul Revoluţiei Române şi Partidul Democrat al Muncii.
Convenţia Naţională din 24-25 octombrie 1994 de la Cluj adoptă moţiunea "Pentru o noua Românie, a muncii şi a dreptăţii" şi îl realege pe Petre Roman Preşedinte al P.D.. Totodată delegaţii la Convenţie aprobă fuziunea prin absorbţie la P.D. a P.D.M. şi reactualizarea Statutului.
La 27 septembrie 1995 se constituie Uniunea Social Democrată, alianţă electorală a Partidului Democrat cu Partidul Social-Democrat Român.
Alegerile locale din mai 1996 indică o creştere a audienţei partidelor aflate în opoziţie. În septembrie 1996 U.S.D. şi C.D.R. semnează protocolul de susţinere reciprocă în turul 2 al alegerilor prezidenţiale şi de alianţa la guvernare. U.S.D. a obţinut în alegerile legislative din 3 noiembrie 1996 13% din voturi. P.D. trimite în Parlament 42 deputaţi şi 21 senatori. Candidatul U.S.D. la Preşedinţia României a înregistrat în primul tur de scrutin 20,54% din voturi, situându-se pe locul 3. Conform protocolului, în al doilea tur de scrutin pentru Preşedinţie, U.S.D. a susţinut candidatul C.D.R., care era plasat pe locul 2. Graţie sprijinului P.D., Emil Constantinescu devine Preşedintele României.
P.D. intră la guvernare alături de C.D.R., U.D.M.R. si P.S.D.R., deţinând, proporţional cu scorul electoral, 6 portofolii ministeriale.
Convenţia Naţională din 29-30 august 1997 desfăşurată la Iaşi adoptă moţiunea "Partidul Democrat - un partid care priveşte spre viitor" şi îl reinvesteşte pe Petre Roman în funcţia de Preşedinte al partidului. Convenţia a ratificat şi o "Rezoluţie privind actuala guvernare" şi modificările aduse statutului (Biroul Executiv este înlocuit de Biroul Permanent Naţional cu cele două componente: Consiliul Politic şi Consiliul Executiv). Tot în această Convenţie Naţională a fost aprobată fuziunea prin absorbţie a P.D. cu Partidul Unităţii Social-Democrate şi cu Frontul Democrat Român (Timişoara).
Remanierea Guvernului Ciorbea operată în decembrie 1997 a constituit o dezamăgire pentru Partidul Democrat, care aştepta o remaniere de fond, asumarea eşecurilor din 1997 şi un program clar de acţiune pentru 1998.
La 28 ianuarie 1998, Preşedintele României anunţă demisia miniştrilor P.D.
În faţa atitudinii categorice a conducerii C.D.R. în a-l menţine pe Victor Ciorbea în fruntea Guvernului, Biroul Pemanent Naţional al P.D. primeşte la 27 martie 1998 mandatul C.N.C. (pe atunci - C.C.N.) de a acţiona pentru o nouă coaliţie de guvernare. La 29 martie 1998, P.D. iniţiază o moţiune de cenzură care, mai înainte de a fi depusă, determină demisia lui Victor Ciorbea din funcţia de prim-ministru. Deşi nu era implicită, Victor Ciorbea depune şi demisia din funcţia de Primar general al Capitalei.
Partidul Democrat reintră în Guvern la 17 aprilie 1998, alături de C.D.R., U.D.M.R. si P.S.D.R. după semnarea unui protocol de guvernare care prevede explicit sarcinile fiecărui ministru. Această revenire in Guvern, cu aceiaşi miniştri şi alături de aceiaşi aliaţi, aduce Partidului Democrat o scădere semnificativă de credibilitate. În consecinţă, candidatul P.D. la funcţia de Primar general al Capitalei, Alexandru Sassu, obţine penibilul scor electoral de 3%.
Înlocuirea Prim-Ministrului Radu Vasile cu Mugur Isarescu, petrecută la 21 decembrie 1999, nu aduce nici o modificare în echipa P.D. trimisă in Guvern, cu excepţia lui Petre Roman, care acceptă numirea sa în fruntea Externelor, renunţând la a doua funcţie în stat, aceea de Preşedinte al Senatului.
Conventia Naţională din 18-19 februarie 2000 adoptă moţiunea "Încredere în fiecare - şanse pentru toţi", prezentată de Petre Roman. Acesta este reales Preşedinte al P.D..
Alegerile locale şi generale din anul 2000 găsesc Partidul Democrat în cea mai mare pierdere de imagine. Uzura datorată guvernarii este cu atât mai adâncă cu cât toţi membrii Consiliului Politic au ocupat posturi de miniştri. Nu trebuie neglijat nici efectul demoralizator al înlăturării din fruntea partidului a unui număr semnificativ de vicepreşedinţi (Adrian Severin, Victor Babiuc, Stelian Duţu). Dacă partidul reuşeşte un 7% în alegerile parlamentare, Petre Roman abia adună 3% din voturile exprimate pentru Preşedinţie. Partidul Democrat trece în opoziţie. Petre Roman iniţiază demersurile pentru "Alternativa 2004", alianţa electorală PD - PNL - ApR..
Iniţiativa lui Traian Băsescu de a candida pentru preşedinţia P.D. a fost singura modalitate de a relansa partidul. Victoria în alegerile pentru Primăria Capitalei îl legitimează pe Traian Băsescu drept cel mai popular personaj al Partidului Democrat.
În Colegiul Director (Naţional) din ianuarie 2001, întrunit pentru a iniţia convocarea unei Convenţii Naţionale Extraordinare, s-a pus problema modificării Statutului mai înainte de Convenţia Naţională, pentru a permite în termeni reali prezentarea mai multor moţiuni în Convenţia Naţională. (O moţiune avea nevoie de susţinerea a peste jumătate dintre organizaţiile judeţene pentru a fi adusă în Convenţie, ceea ce elimină din start cea de-a doua moţiune.) Aproape se ajunsese la votul pentru convocarea Convenţiei după modificarea statutului, când Traian Băsescu a intervenit: "Acesta e statutul după care noi am ales preşedintele. Şi nu doar o dată. Statutul acesta are girul anterioarei Convenţii Naţionale. El este în vigoare. Chiar dacă statutul mă dezavantajează, vreau să candidez în conformitate cu acest statut. Nu trebuie să modificăm statutul ca să se aleagă o anumită persoană."
În aceeaşi şedinţă, Petre Roman a încercat să stabilească condiţiile pe care P.D. le pune P.D.S.R. pentru a semna protocolul de colaborare. Băsescu a intervenit abia în final: "Suntem în opoziţie. Nu susţinem în nici un fel partidul aflat la putere. Îl criticam la fiecare greşeală. Chiar dacă face bine, noi tot îl criticam. Asta e sanşa noastră. Nu semnăm nici un protocol! Noi vom creşte numai dacă facem o opoziţie fermă".
În şedinţa C.N.C. din februarie 2001, cei 740 de delegaţi aveau de optat între convocarea C.N.E. în mai, propunere Băsescu, sau convocarea acesteia în septembrie, propunere Roman. Diferenţa între cele două propuneri consta în viteza, anvergura şi direcţia schimbării, de care toţi erau conştienţi că e inevitabilă. S-a votat pentru luna mai.
La 11 martie 2001, spre surprinderea tuturor, Simona Marinescu (pe atunci senator P.D.) convoacă o conferinţa de presă la Senat în care anunţă că va candida pentru preşedinţia P.D..
Prin hotărâre a Comisiei de Organizare a CNE, condusă de Vasile Blaga, moţiunea Roman a fost avansată către C.N.E. fără a avea liste de susţinere din partea organizaţiilor judeţene sau a membrilor C.C.N., deoarece constituia Programul Politic aflat în vigoare. Roman a avut doar de reactualizat tabelul celor 35 de membri ai grupului de promovare a moţiunii.
Deşi statutul pretindea fie semnăturile unei treimi dintre membrii C.C.N., fie susţinerea a jumătate plus una dintre organizaţiile judeţene, echipa Băsescu a reuşit sa îndeplinească ambele condiţii.
Convenţia Naţională Extraordinară a Partidului Democrat a avut loc la 18-19 mai 2001 în Palatul Parlamentului. A fost adoptată moţiunea "România puternică - România Social Democrată", susţinută de grupul de promovare al lui Traian Băsescu. Totodată, C.N.E. a adoptat şi modificarea Statutului.Traian Băsescu este ales Preşedintele partidului.
O modificare semnificativă a statutului a condus la creşterea numărului de locuri în conducerea centrală. Numărul de vicepreşedinţi s-a dublat de la 6 la 12 pentru a acoperi toate domeniile care interesau funcţionarea partidului. Cu tot cu secretarii executivi şi responsabilii regionali, Biroul Permanent Naţional a ajuns să cuprindă 45 de membri, faţă de cei 19 de dinainte de C.N.E. De fapt, cea mai importantă modificare a Statutului a constat în desfiinţarea Consiliului Politic, structura care a blocat funcţionarea B.P.N..
Statutar, în termen de o lună de la C.N.E., la 15 iunie 2001, C.N.C. a ales Biroul Permanent Naţional. Alegerile pentru conducerile locale şi judeţene au avut loc în intervalul iulie - octombrie 2001. Prin Hotărârea C.N.C., la aceste alegeri candidaturile pentru ocuparea oricărei funcţii în partid nu au fost condiţionate de vechimea în partid.[2]
În perioada următoare se conturează o apropiere între forţele opoziţiei, în special între P.D. şi P.N.L. prin cei doi preşedinţi, Traian Băsescu şi Theodor Stolojan. După negocieri intense privin elaborarea unui protocol pe 2008 septembrie 2003 cele două partide anunţă formarea Alianţei D.A. P.N.L.-P.D. ce avea ca scop final formarea unui partid puternic de centru-dreapta ce să coalizeze forţele dreptei împotriva guvernării social-democrate[3]
Prin decizia TMB din 8.04.2004 se înregistrează în Registrul Alianţelor Politice, Alianţa Deptate şi Adevăr P.N.L.-P.D.[4]
La alegerile din noiembrie-decembrie 2004 , liderul Partidului Democrat, Traian Băsescu a fost ales Preşedinte al României, în turul al doilea de scrutin, învingându-l pe preşedintele PSD, Adrian Năstase, cu 51.23%. Băsescu îl desemnează în funcţia de prim-ministru pe Călin Popescu Tăriceanu, conform protocolului Alianţei, iar Coaliţia guvernamentală se formează în jurul Alianţei D.A. chiar dacă în alegeri aceasta obţine locul doi cu 31.71% [5]
Emil Boc, preşedintele executiv al PD a devenit preşedinte interimar al partidului, până la Convenţia Naţională Extraordinară. Acest for de conducere, format din 4000 de delegaţi, a ales la data de 25 iunie 2005 preşedintele Partidului Democrat, în persoana lui Emil Boc [6] şi preşedintele executiv, în persoana lui Adriean Videanu.[7]
Adrian Videanu este desemnat candidatul partidului la Primăria Capitalei, funcţie rămasă vacantă datorită câştigării alegerilor prezidenţiale de Traian Băsescu. Videanu câştigă cu 53,01%, din primul tur de scrutin, promiţând în campania electorală să continue programul lui Traian Băsescu.
Guvenarea P.N.L.-P.D. este plină de tensiuni încă de la început C.P. Tăriceanu răzgândindu-se cu privire la demisia sa pentru a declanşa alegerile anticipate în iulie 2005. Apar conflicte între miniştrii celor două partide, alimentate şi de vizibila tensiune între premier şi preşedinte. Conflictul atinge punctul culminant pe 3 aprilie 2007 când Premierul Tăriceanu restructurează Guvernul şi nu îi mai include pe miniştrii P.D.. Astfel P.D. intră în opoziţie, iar pe 11 aprilie Alianţa D.A. îşi încetează activitatea.
Unii membrii P.N.L. în frunte cu foştii preşedinţi Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica se simt trădaţi de actuala conducere a partidului şi îl părăsesc treptat. Alţii sunt excluşi de conducere fiind acuzaţi de partizant cu preşedintele Băsescu. Aceştia formează un nou partid, Partidul Liberal Democrat considerându-se adevăraţii continuatori ai liberalismului în România.
La Alegerile Europarlamentare din noiembrie 2007, P.D. se situează pe primul loc, cu 28% din voturi, devenind principalul partid politic al României.PLD obţine un surprinzător procent de 8%, confirmând pe scena politică. Astfel pe 15 decembrie 2007 delegaţi ale ambelor partide se întâlnesc într-o Convenţie Naţională Extraordinară, unde anunţă absorbţia PLD de către P.D., modificarea statului, P.D. schimbându-şi denumirea în Partidul Democrat Liberal(P.D.-L.)[1].Se adoptă şi o nouă conducere, Emil Boc fiind ales confirmat în funcţia de Preşedinte al Partidului, iar Theodor Stolojan este ales Prim-Vice Preşedinte.
Prin decizia TMB din 26.03.2008 se aprobă modificarea statului, conducerii şi numelui P.D în P.D.-L..[8]
La alegerile locale din mai 2008, P.D.-L. pierde primăria capitalei, Vasile Blaga fiind surclasat de Sorin Oprescu, candidat independent, în turul doi de scrutin. Totuşi PD-L reuşeşte să formeze o coaliţie majoritară în Consiliul General. [9] [10]
Alegerile Parlamentare din 30 noiembrie 2008, primele desfăşurate pe baza sistemului de vot electoral uninominal, au adus un element de noutate în viaţa politică. Deşi, P.S.D. obţine cu aproape 90.000 de voturi în plus şi un procent de 33.09 %, faţă de P.D.-L. cu un procent de 32.36 %, P.D.-L. obţine cu trei mandate mai multe în Parlamanet datorită redistribuirii mandatelor celor care nu au obţinut 50% plus 1 în colegiul electoral unde au candidat. [11] [12] [13]
După negocieri intense privind formarea unei coaliţii majoritare, Traian Băsescu îl desemnează candidat pentru funcţia de prim-ministru pe Theodor Stolojan, iar P.D.-L. şi P.S.D. negociază un protocol de guvernare intitulat "Parteneriat Pentru România" şi anunţă pe 14 decembrie 2008 formarea unui guvern majoritar în frunte cu Stolojan.[14] [15]
Pe 15 decembrie, anunţul lui Theodor Stolojan că îşi depune mandatul de premier desemnat cutremură scena politică.Preşedintele Traian Băsescu ia act de decizia acestuia şi îl desemnează pentru funcţia de prim-ministru pe Emil Boc.[16]
[modifică] Bibliografie
■ Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Stan Stoica – Enciclopedia partidelor politice din România 1859-2003, Editura Meronia, Bucureşti, 2003
■ Stan Stoica - Dicţionarul partidelor politice din România(1989-2004), Editura Meronia, Bucureşti, 2004.
■ Florin-Vasile Şomlea - Partidele populare din ţările Uniunii Europene, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2007
[modifică] Referinţe
[modifică] Legături externe
 |
Portal Politică |
|
||||||||||||||
