NMS Rechinul
 |
Acest articol este suspect de violarea drepturilor de autor. Cel puțin o parte apreciabilă din text a fost găsită la: http://www.worldwar2.ro/arr/?language=ro&article=250 Materialul copiat (sau întreaga pagină) se va șterge dacă în termen de 7 zile nu se aduc justificări pentru copiere. Dacă sunteți titularul drepturilor de autor pentru materialul copiat, vă rugăm să urmați îndrumările pentru autori. |
| NMS Rechinul | |
| Tip | Submarin |
|---|---|
| Istoric | |
| Începerea construcției |
1938-1941 |
| Caracteristici tehnice | |
| Constructor | Hamburg, Germania Șantierul Naval Galați |
| Lungime | 69,8 m |
| Lățime | 6,6 m |
| Pescaj | 3,6 m |
| Deplasament | 650 t (suprafață) 750 t (imersiune) |
| Sistem de propulsie | 2 motoare diesel și 2 motoare electrice |
| Putere | 2 × 800 CP (diesel) 2 × 600 CP (electrice) |
| Viteză | 14 noduri la suprafață 9 noduri în imersiune |
| Autonomie | 7000 de mile |
| Echipaj | 45 |
| Armament și protecție | |
| Armament | 1 × tun naval și antiaerian SKC cal. 88 mm 1 × tun antiaerian Oerlikon cal. 20 mm 6 (4×2) torpile TLT 533,4 mm |
modifică  |
|
NMS Rechinul a fost un submarin al Marinei Regale Române utilizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost construit în Germania și asamblat în România.
Cuprins |
Construcție [modificare]
În 1938, la Șantierul Naval Galați a început construcția a două noi submarine, S1 (pentru NMS Rechinul) și S2 (pentru NMS Marsuinul).
Planurile navelor au fost furnizate de firma J.V.S. (N.V. Kantoor vor Sheepsouw) din Haga, Olanda, care ca și la alte întreprinderi asemănătoare din Spania și Finlanda înființate după primul război mondial, folosea personal și tehnică germană pentru realizarea de submarine.
NMS Rechinul a fost lansat la apă pe 5 mai 1941, iar pe 9 mai 1943 a intrat oficial în dotarea Marinei Regale. După perioada de testare în aprilie 1944, a fost declarat gata de acțiune.
Misiuni [1] [modificare]
Prima crucieră a NMS Rechinul a avut loc între 20 aprilie și 15 mai 1944, sub comanda lt. cdor. Corneliu Lungu. Misiunea sa era să observe activitatea din portul Zonguldak, Turcia, de unde plecau majoritatea navelor ce transportau cărbune din Turcia.
Pe 28 aprilie submarinul a primit ordin să se îndrepte spre baza navală sovietică de la Batumi, Georgia unde a ajuns a doua zi. I s-au semnalat două crucișătoare în zonă, dar nu le-a putut întâlni. Pe 30 aprilie, la 15:46, a fost atacat de un avion de patrulare, iar o oră și jumătate mai târziu, este căutat fără succes de două vedete torpiloare.
Pe 3 mai, la 20:35, a observat din nou două nave ieșind din port, dar pe care le-a pierdut din cauza ceții după câteva ore.
Pe 5 mai Rechinul a evitat două nave de patrulare la 20:54, iar ziua următoare un avion și o vedetă. Până pe 12 mai s-a aflat în situații similare, întâlnind fie nave de patrulare, fie hidroavioane.
După încetarea operațiunii de evacuare a Crimeei, Rechinul s-a îndreptat spre casă pe 13 mai, trecând prin sudul peninsulei, și a ajuns la Constanța pe 15 mai.
Următoarea crucieră a NMS Rechinul a fost și ultima a unui submarin românesc în cel de-al doilea război mondial. A fost de asemenea cea mai lungă, de la 15 iunie până la 29 iulie 1944. Comandantul navei era cpt. Nicolae Turcanu. A fost o misiune de supraveghere la portul Novorosiisk din Caucaz.
Pe 18 iunie a ajuns în zonă, poziționându-se în apropierea Utrâs, la nord-vest de port. Ziua următoare, la 14:20, a evitat un avion și pe 25 iunie două nave de patrulare. În consecință, cpt. Turcanu a decis să se deplaseze la sud-vest de Novorosiisk, în zona Capului Idokopass. Pe 27 iunie a observat două vedete la ora 10:53, iar 5 ore mai târziu s-au auzit explozii îndepartate de grenade. Dimineața următoare, în jurul orei 3:30, două vânătoare de submarine și-au făcut apariția și la 5:00 au lansat primele grenade. Au fost 16 în total, din care 4 au explodat foarte aproape, producând pagube minore. Pe 1 iulie s-a întors în apropierea Capului Utrâs, iar pe 4 iulie din nou lângă Idokopass. A fost vânat și grenadat de la 1:35 la 7:30. Două zile mai târziu, s-au auzit iar explozii mai departeșsi Rechinul s-a mutat în zona Capului Utrâs, unde a rămas până pe 10 iulie, când a schimbat din nou poziția. A repetat manevra pe 16 iulie și apoi pe 18 iulie. Acest schimb frecvent de zone de acțiune a împiedicat Flota Mării Negre să-l localizeze. Pe 18 iulie era la Capul Idokopass, unde a fost în cele din urmă găsit a doua zi și atacat cu 38 de grenade între 3:35 și 4:10.
Pe 20 iulie s-a îndreptat spre nord, unde a fost localizat la 23 iulie. Ziua următoare, a fost vânat de la 9:20 și 12:25 și s-au numărat 43 explozii, din care 21 foarte aproape. Pe 27 iulie a primit ordinul de întoarcere, ajungând la Constanța după 2 zile.
După 23 august 1944 a fost confiscat de Uniunea Sovietică și folosit ca piese de schimb pentru submarinele sovietice.
Referințe [modificare]
Vezi și [modificare]
Legături externe [modificare]
Bibliografie [modificare]
- Nicolae Koslinski, Raymond Stanescu: Marina Română în Al Doilea Razboi Mondial: 1939-1945, Volumul II, Editura Făt-Frumos, București 1997. ISBN 9735520338 (973-552-033-8)
|
||||||||||||||||||||||||||
