Monofizism

Chiril din Alexandria, cel care a apărat formula: unică este natura întruparea cuvântului dumnezeiesc.

Monofizismul (greacă Μονοφυσιτισμός) (greacă mono-physis), (română o singură fire) a fost o teză predicată de Eutihie (378-454), călugăr din Constantinopol, care a afirmat că Iisus Hristos nu are decât o singură fire („monophysis”), cea divină, întrucât trupul omenesc l-a luat in mod aparent. Eutihie refuza distincția între „hypostasis” („ipostas”, „persoana”) și „physis” („natura”, „fire”), spunând că dacă Iisus Hristos e o persoană, el nu poate avea două naturi.

Monofizismul era încurajat de formularea lui Chiril de Alexandria, care a apărat formula: "unică este natura („physis”) întruparea cuvântului dumnezeiesc". În fața acestei teze, Conciliul de la Calcedon (451) vorbește de realitatea integrala a Fiului, care ar avea o singură persoana, în două naturi. Cele doua firi, divina și omenească, își păstrează integritatea lor, dar ele sunt unite într-un singur „ipostas”. Una din formele sub care a circulat după Calcedon teza lui Eutihie este „monofizismul severian” sau „moderat”, propus ca o formula de reconciliere intre „calcedonieni” si „necalcedonieni”, de catre Sever, patriarh de Antiochia (512-538). Monofiziții susțineau deci că firea omenească luată de Iisus Hristos la întruparea în Maria a fost absorbită de firea sa divină, încât cea dintâi a dispărut cu desavârsire, asemenea unei picături de apă în imensitatea mării. După unii monofiziți, Iisus Hristos n-ar fi avut un trup omenesc real, ci un trup aparent. Consecința concepției monofizite este că, dacă Iisus Hristos nu are, pe lângă firea lui divină și o fire omenească reală, atunci se nimicește întreaga operă de răscumpărare/mântuire a omului. Numai Fiul lui Dumnezeu, devenit om real, ar putea duce neamul omenesc la mântuire. Doar prin încarnarea sa, Dumnezeu ar fi putut diviniza firea omenească decăzută. Dumnezeu s-a facut om, ca să facă pe om Dumnezeu. Doctrina ortodoxă referitoare la firile din persoana lui Iisus Hristos susține că sunt două la număr, divina si umana - „diefizitism”, unite într-o singură persoană divino-umană.