Mir (taină)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Taine (sacramente) Botezul Mirul Euharistia Pocăinţa Hirotonirea Cununia Maslul

Mirul (sau confirmaţiunea), în creştinism, este o taină prin care cel botezat, prin impunerea mâinilor, ungere şi rugăciune, îl primeşte pe Duhul Sfânt spre întărirea lăuntrică a vieţii supranaturale şi spre mărturisirea cu curaj a credinţei.

Desavârseste Botezul, conferind copiilor intre 7-14 ani o mai mare responsabilitate religioasa. In timpul „Confirmatiunii” ar avea loc pogorârea in corpul copilului a Sf.Spirit. La Catolici si la Anglicani “Confirmatiunea” se săvârşeşte prin aşezarea mâinii episcopului pe capul copiilor si miruirea fruntii cu ulei sfintit („crisam”). La Ortodocsi si la Greco-Catolici aceasta are loc odata cu Botezul. Originea nu tocmai clară a acestui sacrament (bazat pe „Faptelor Apostolilor”, 8,14-17), a determinat in secolul XVI Bisericile Reformate să nu mai recunoască “Confirmatiunea” drept sacrament.

Pentru Biserica Ortodoxă, Catolică, vechi-orientale, precum şi pentru mişcările religioase Biserica Apostolică şi Biserica Nouapostolică, mirul, laolaltă cu botezul şi euharistia, face parte din tainele de iniţiere creştină.

Cuprins 1 Caracterul sacramental al mirului 2 Semnul exterior al mirului 3 Efectele mirului 4 Necesitatea mirului 5 Oficiantul mirului 6 Subiectul mirului 7 Bibliografie 8 Legături interne 9 Legături externe

[modifică] Caracterul sacramental al mirului

Mirul este un sacrament propriu-zis, fiind instituit de către Isus Christos.

Acest lucru reiese în mod indirect din Scriptură, ţinând seama de următoarele:

• apostolii săvârşeau un rit sacramental, constând în impunerea mâinilor şi rugăciune (cf. Fp 8, 14-17; 19, 6; Evr 6, 2);
• efectul acestui rit era comunicarea Duhului Sfânt (cf. Fp 8, 18);
• apostolii acţionau potrivit misiunii încredinţate de Christos. Ţinând seama de făgăduinţa trimiterii Duhului (In 7, 38), putem presupune că a dat apostolilor şi îndrumări mai precise privind modul comunicării acestuia.

[modifică] Semnul exterior al mirului

În Bisericile răsăritene, ungerea cu mir se face, după o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt, asupra diferitelor părţi ale corpului, fiecare ungere fiind însoţită de formula "Pecetea darului Duhului Sfânt" (gr. Σφραγὶς δωρεᾶς πνεύματος ἁγίου).

În Biserica catolică, ritul esenţial este ungere cu sfânta crismă pe frunte, făcută cu impunerea mâinii şi însoţită de cuvintele: "Primeşte pecetea darului Duhului Sfânt".

În ritul bizantin, mirul este oferit împreună cu botezul. În ritul romano-catolic, în cazul botezului copiilor, deoarece se cere administrarea lui de către episcop, mirul este oferit separat de botez, de obicei la vârsta priceperii, după prima împărtăşanie (în cazul botezului adulţilor, cele trei sacramente ale iniţierii se acordă totuşi împreună).

[modifică] Efectele mirului

Legat de har, ca taină a celor vii, mirul sporeşte harul sfinţitor; acţiunea specifică a mirului este desăvârşirea harului botezului.

În al doilea rând, mirul întipăreşte în suflet un semn spiritual de neşters, caracterul mirului, şi, de aceea, acest sacrament nu poate fi primit decât o singură dată.

[modifică] Necesitatea mirului

Datorită instituirii lui de către Christos, se poate deduce că mirul este de nelipsit pentru Biserică în ansamblu. Mirul îi oferă puteri spirituale pentru depăşirea greutăţilor din interiorul şi exteriorul ei.

În privinţa fiecărui creştin în parte, în general se afirmă că un creştin botezat poate dobândi mântuirea veşnică şi fără mir.

[modifică] Oficiantul mirului

În Biserica ortodoxă şi alte Biserici răsăritene, începând din sec. IV s-a generalizat acordarea mirului de către simpli preoţi. În Constituţiile apostolice (sfârşitul sec. IV), impunerea mâinilor (χειροθεσία) la mir se atribuie nu numai episcopului, ci şi preotului. Deşi această taină este acordată de către preot, mirul trebuie să fie sfinţit de către o adunare de episcopi, şi de aceea se spune că mirungerea este o taină episcopală. Ea suplineşte taina punerii mâinilor de către apostoli asupra celor botezaţi, prin care se conferă creştinului laic, harul "Preoţiei Împărăteşti" despre care vorbeşte Sfântul Petru.

În Biserica latină, oficiantul de drept al mirului este numai episcopul. Un simplu preot poate fi oficiant extraordinar al mirului, dacă i se acordă această facultate de către episcop. Dacă un simplu preot oficiază botezul unui adult, pentru acest lucru are nevoie de aprobarea episcopului, care, în acest caz, implică din oficiu şi facultatea de a conferi mirul (în cazul botezului adulţilor păstrându-se uzul acordării împreună a celor trei sacramente ale iniţierii: botezul, mirul, euharistia).

[modifică] Subiectul mirului

Poate primi mirul orice creştin botezat care nu a fost încă miruit. Repetarea mirului nu este valabilă şi considerată un păcat grav. Pentru primirea cu vrednicie a mirului se cere starea de har sfinţitor.

[modifică] Bibliografie

• Dreptul canonic (1983), can. 879-896
• Catehismul Bisericii Catolice (1992), nr. 1285-1321
• Compendiul Catehismului Bisericii Catolice (2005), nr. 265-270

[modifică] Legături interne

• Taină (sacrament)

[modifică] Legături externe

• Cele şapte sacramente creştine
• Biserica Ortodoxă Română
• Ion Bria, „Despre Sfintele Taine”, Studii teologice nr. 3-4/1997, pag. 22-30.