Ion Popescu-Puțuri

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ion Popescu-Puțuri
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Puțuri, România Modificați la Wikidata
Decedat1993 (86 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatMănăstirea Cernica Modificați la Wikidata
Cetățenie România[1] Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[2][3] Modificați la Wikidata
Deputat în Marea Adunare Națională Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
CircumscripțiaBucurești
În funcție
 – 
CircumscripțiaCălugăreni
În funcție
 – 
CircumscripțiaSinaia
În funcție
 – 
CircumscripțiaLeu
În funcție
 – 
CircumscripțiaCastranova
Membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Deputat în Marea Adunare Națională Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
CircumscripțiaArcani
Ambasador al României în Ungaria Modificați la Wikidata
În funcție
 – 

PremiiOrdinul „23 August” clasa I[*] ()
Erou al Muncii Socialiste[*] ()
Medalia de Aur „Secera și Ciocanul”[*] ()
Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a[*] ()
Partid politicPCR (din )
Pentru alte persoane cu numele Ion Popescu, vedeți Ion Popescu (dezambiguizare).

Ion Popescu-Puțuri (n. , Puțuri, Castranova, Dolj, România – d. 1993, București, România) a fost un istoric și demnitar comunist român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

În anul 1932 a devenit membru al Partidului Comunist din România. În 1949 a fost director general al Agenției Române de Presă AGERPRES, atunci înființată. A fost ambasadorul României la Budapesta în perioada Revoluției din Ungaria (1956).[4]

În perioada 1961 - 1989, Ion Popescu-Puțuri a fost director la Institutul de Istorie al Partidului. Ion Popescu-Puțuri a fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1959 - 1961 și în sesiunile din perioada 1965 - 1989.[5]

În mai 1961 a fost decorat cu medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România".[6]

La Congresul al XII-lea al PCR, Ion Popescu-Puțuri a fost primul care a sărit în apărarea lui Nicolae Ceaușescu, care a fost criticat în mod neobișnuit de curajos de bătrânul Constantin Pârvulescu. Prin acest gest și multe altele, Ion Popescu-Puțuri a contribuit la cultul personalității fostului dictator comunist. În 1989, la căderea regimului comunist, Ion Popescu-Puțuri era membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.[7]

Este înmormântat în cimitirul Mânăstirii Cernica.

Decorații[modificare | modificare sursă]

  • Ordinul „23 August” clasa I (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[8]
  • titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[9]
  • medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[9]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Presa muncitorească și socialistă din România, București: Editura Politică, 1964;
  • Purtători de flamuri revoluționari. Evocarea vieții și luptei militanților revoluționari, socialiști și comuniști care au precedat marele act al creării partidului marxist-leninist din România. București, Editura științifică, 1971.

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]