Experiment mental
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
[[wiki]]
|
Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în ianuarie 2007 |
Experimentul mental (în engleză thought experiment) este un exerciţiu de imaginaţie, în cadrul căruia se construiesc scenarii ipotetice.
Inainte de a fi fizic orice experiment uman este mental. In spatiul mintii omul isi reprezinta structura si dinamica realitatii, tot acolo isi defineste un anune experiment, ii determina conditiile minimale de realizare si eventualele consecinte. Numai mental construim conceptele care definesc componentele si interactiunile unui anume experiment, realizam proiectele aparaturii cu care vrem sa experimentam , izolam fragmentul de cauzalitate cunoscuta sau ipotetica, in interiorul caruia vrem sa experimentam si analizam rezultatele.
Cuprins |
[modifică] De ce facem experimente mentale?
Experimentele mentale sunt utilizate într-o gamă foarte largă de domenii de investigaţie teoretice, cum ar fi : fizica, biologia, filosofia, etc.
În funcţie de interese, experimentul mental poate să servească unor scopuri diferite. Printre care cele mai semnificative scopuri ale unui experiment mental trebuie menţionate[1] :
- respingerea unei teorii
- susţinerea unei teorii
- justificarea unei distincţii conceptuale
Adesea acelaşi experiment mental este utilizat în mai multe scopuri în acelaşi timp, sau este văzut (prin adăugarea unor presupoziţii ulterioare) ca având implicaţii diferite.
De exemplu, în cazul experimentului mental (din filosofia minţii) privind zombie, se concepe o lume identică fizic cu lumea noastră, cu excepţia faptului că (în această lume) toţi oamenii sunt zombie (nu au qualia), lipsindu-le astfel conştiinţa.
Acest experiment mental este folosit pentru a încerca să se susţină teza conform căreia conştiinţa este ceva distinct de fizic (încercând implicit să justifice şi o distincţie conceptuală). De asemenea, experimentul are o funcţie critică, încercând să se respingă teza conform căreia conştiinţa ar fi reductibilă la ceva fizic. Este demn de remarcat faptul că funcţia critică a experimentului este diferită (mai tare sau mai slabă) în funcţie de presupoziţiile adiţionale cu care am dori să îl însoţim.
[modifică] Experimentul mental utilizat în respingerea unei teorii
Un asemenea experiment mental se bazează pe faptul de a produce un scenariu principial posibil (conform unei anumite teorii), iar apoi a încerca să deducem anumite consecinţe absurde (sau problematice) din acesta.
Poate, printre cele mai faimoase exemple de un asemenea tip de experiement mental, este cel propus de Galileo Galilei, utilizat pentru a respinge concepţia conform căreia (conform unor scrieri ale lui Aristotel) ar exista giganţi. Galilei arată că, odată cu creşterea liniară a înălţimii, volumul creşte în raport cubic (ex: dacă avem un cub cu latura de 1m, prin dublarea laturii sale, am obţine un cub cu un volum de 8 ori mai mare decât cel iniţial). Astfel, Galilei arată că orice gigant, care ar păstra proporţiile umane, s-ar prăbuşi sub propria greutate (un gigant de 2 ori mai înalt decâ un om obişnuit, ar avea nevoie de picioare de cel puţin de 8 ori mai groase decât cele umane pentru a nu se prăbuşi).
[modifică] Experimentul mental utilizat în susţinerea unei teorii
Acest experiment mental are ca şi scop să susţină plauzibilitatea unei teorii. Într-un asemenea experiment se porneşte de la o situaţie posibilă (sau chiar reală) şi, aplicându-se teoria vizată (sau unele consecinţe ale acesteia) se arată care ar fi consecinţele.
Adesea, acest tip de experiment este folosit într-o etapă timpurie a cercetării veridicităţii unei anume teorii, fiind de obicei urmat de un experiment real. Majoritatea experimentelor de acest tip sunt utilizate în studiul ştiinţelor naturii.
[modifică] Experimentul mental utilizat în justificarea unei distincţii conceptuale
Aceste experimente mentale sunt folosite pentru a justifica extinderea vocabularului conceptual al unui domeniu teoretic oarecare. Justificarea este impusă prin intermediul propunerii unei situaţii posibile în care distincţia conceptuală (ce se doreşte a fi introdusă) se dovedeşte utilă.
Prin operarea unei asemenea distincţii conceptuale, se întâmplă adesea să problematizăm o implicaţie, care înainte era considerată ca şi ceva cert.
Cele mai multe experimente mentale de acest tip, aparţin filosofiei. Un exemplu foarte cunoscut de experiment mental din etică este cel al violonistului, care ne arată că trebuie să facem o distincţie între “dreptul la viaţă” şi “dreptul la ceea ce este necesar pentru a susţine viaţa”, cât şi faptul că deţinerea primului drept nu implică în mod necesar deţinerea celui de-al doilea.
[modifică] Relevanţa experimentelor mentale
[modifică] Experimentele mentale în ştiinţele naturii
În general se acceptă faptul că experimentul mental folosit în ştiinţele naturii (ex: fizică, biologie, chimie, etc.) este cel mai puţin controversat tip de experiment mental.
Pentru majoritatea oamenilor de ştiinţă, experimentul mental joacă rolul unui experiment fizic mai puţin costisitor (atât în termeni de resurse, cât şi în termeni de timp utilizat pentru realizarea sa).
De asemenea, de cealaltă parte se consideră că (cel puţin principial) orice experiment mental de acest tip, poate fi realizat fizic la un moment ulterior şi astfel nu s-ar putea vorbi (în domeniul ştiinţelor naturii) de un experiment mental principial indecidabil.
[modifică] Experimentele mentale în filosofie
În filosofie, experimentele mentale sunt acceptate aproape în unanimitate de filosofii de orientare analitică ca fiind o unealtă de analiză conceptuală foarte utilă.
Cu toate acestea există unele controverse asupra relevanţei experimentelor mentale în domenii îndepărtate în raport cu experienţa cotidiană fiind vizate în primul rând experimentele mentale din etică, estetică sau cele privind identitatea personală.
Se consideră că aceste controverse au la bază 2 motive principale[2] :
- distanţa dintre fapte şi valori
- ştiinţa studiază doar fapte
[modifică] Experimentele mentale în etică
[modifică] Note
- ^ Sorensen, R.A., Thought Experiments, Oxford University Press, (Oxford), 1992, ISBN 978-0195129137 , Cap. 2
