Entoloma cetratum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Entoloma cetratum
Genul Entoloma, aici Entoloma cetratum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Entolomataceae
Gen: Entoloma
Specie: E. s cetratum
Nume binomial
Entoloma cetratum
(Fr.) M.M.Moser (1978)
Sinonime
  • Agaricus cetratus Fr. (1818)
  • Nolanea cetrata (Fr.) P. Kumm. (1871)
  • Rhodophyllus cetratus (Fr.) Quél. (1886)
  • Hyporrhodius cetratus (Fr.) J.Schröt. (1889)
  • Latzinaea cetrata (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Nolanea cetrata var. mediospora Largent (1994)
  • Nolanea cetrata var. minimospora Largent (1994)
Modifică text Consultați documentația formatului

Entoloma cetratum (Elias Magnus Fries), 1818 ex Meinhard Michael Moser, 1978) din încrengătura Basidiomycota, în familia Entolomataceae și de genul Entoloma[1][2] este o specie destul de răspândită saprofită de ciuperci otrăvitoare. O denumire populară nu este cunoscută. Bureții trăiesc în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol acru în grupuri și cercuri în păduri de conifere de molid și pin, prin turbării, dar și pe câmpii sterpe și pajiști aspre. Se dezvoltă de la câmpie la munte din iunie până la sfârșitul lui noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

M. M. Moser

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus cetratus de marele savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae din 1818.[5]

Apoi, în 1871, micologul german Paul Kummer a transferat specia la genul valabil pe atunci, anume Nolanea, sub păstrarea epitetului, de verificat în marea sa operă Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen.[6] Acest taxon se găsește destul de des în cărți micologice mai vechi.

Dar numele valabil curent (2021) este din anul 1978 Entoloma cetratum, hotărât de micologul austriac Meinhard Michael Moser în Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas,[7] iar genul Nolanea a fost declasat definitiv de către micologul olandez Machiel Evert Noordeloos în 2004,[8] fiind astăzi doar un subgen al Entoloma.

Sinonime obligatorii sunt Nolanea cetrata a lui Paul Kummer (vezi mai sus), Rhodophyllus cetratus a lui Lucien Quélet (1886)[9] și Hyporrhodius cetratus Joseph Schröter (1889).[10] Dar, de asemenea, denumirea Latzinaea cetrata a lui Otto Kuntze (1891)[11] precum variațiile lui Largent din 1994 (vezi infocaseta)[12] sunt acceptate.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină caetratus=armat cu un scut ușor de piele),[13] datorită aspectului pălăriei.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Nolanea cetrata
  • Pălăria: are un diametru de 2-5 cm, este subțire, fragilă, slab hialină și higrofană, mai întâi boltită cu marginea pentru mult timp răsfrântă în jos, la maturitate convexă și în sfârșit aplatizată, preponderent turtit cocoșată, dar rareori chiar și puțin deprimată în centru. Cuticula netedă, umedă, mătăsoasă, suprapusă peste lamele este de la mijlocul pălăriei diafană și canelată radial spre margine cu un colorit variabil care poate fi palid ocru, gri-brun sau carneu-maroniu.
  • Lamelele: îndepărtate între ele, groase, bombate, cu lameluțe intercalate de lungime diferită (uneori chiar și cu puține bifurcații) precum adesea interconectate la fund sunt aderate la picior, aproape libere, coloritul fiind inițial alb până gălbui, mai târziu roz până palid brun-roșcat. Muchiile de aceiași culoare sunt ondulate și slab dințate.
  • Piciorul: friabil și fibros în lungime, cu aspect slab sticlos, înalt de 5,5-9 cm și gros de 0,35-0,45 cm este cilindric și spre bază ceva aplatizat, la început plin apoi gol pe dinăuntru. Coaja netedă și fin pudrată poate fi brun-gălbuie, ocru-maronie, gri-brună sau brun-carnee, sub lamele alb-flocoasă și la bază tapițată alb-fibros. Tija nu poartă un inel.
  • Carnea: deschis brună până galben-maronie, spre mijloc mai palidă, în picior ocru-brună, este destul de fragilă și subțire (spre centru aproximativ de 3 mm grosime), în picior mai fibroasă, având un miros plăcut, puțin făinos și acrișor cu o componentă fructuoasă precum un gust blând, dar neînsemnat.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori iregular ovoidali, pronunțat hetero-dimetrici cu 5-7 colțuri, hialin-rozacei, maturi cu una până două picături mari, necopți cu mai multe picături mici uleioase în interior, măsurând 9,0–11,0 (13,5) x 6,5–8 (9,5) microni. Pulberea lor este de colorit roz. Basidiile cu 1-2 uneori 4 (atunci cu cleme bazale) sterigme fiecare sunt clavate, cu o dimensiune de 30,0–36,5 (44,5) x 9,0–11,5 (13,5) microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) au hife fără cleme precum o pigmentație intracelulară sunt umflate, hialine (translucide) de 3,5-8,0 µm în lățime, cele terminale mai groase cu 17,5-39,5 µm, amintind de un dirijabil.[14][15]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[16]
  • E. cetratum, pălărie, lamele și picior
    E. cetratum, pălărie, lamele și picior
  • E. cetratum, lamele și picior din apropiere
    E. cetratum, lamele și picior din apropiere
  • Entoloma cetratum, aspect lateral
    Entoloma cetratum, aspect lateral
  • E. cetratum tânără și bătrână
    E. cetratum tânără și bătrână

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele poate fi confundat preponderent cu specii necomestibile sau toxice ale aceluiași gen, cum sunt între altele: Entoloma conferendum sin. Entoloma staurosporus (probabil toxic),[17] Entoloma griseocyaneum (necomestibil),[18] Entoloma hebes (otrăvitor),[19] Entoloma hirtipes (otrăvitor),[20] Entoloma incanum (otrăvitor),[21] Entoloma rhodopolium (otrăvitor),[22] Entoloma sepium (comestibil, crește sub porumbar),[23] Entoloma sericeum (otrăvitor),[24] Entoloma sordidulum (otrăvitor)[25] sau Entoloma vernum (letal, apare preponderent în primăvară).[26] Foarte periculoasă este confuzia cu specii din genul Inocybe, toate fiind grav toxice până letale, cum ar fi: Inocybe assimilata sin. Inocybe umbrina (foarte otrăvitoare, posibil letală),[27] Inocybe cookei,[28] 'Inocybe flocculosa (letală),[29] Inocybe erubescens sin. Inocybe patouillardi (letal),[30] Inocybe grammata (otrăvitor),[31] Inocybe langei (letală),[32] Inocybe napipes (otrăvitor, carnea tăiată devine ușor maronie, crește mai târziu),[33] Inocybe splendens (foarte otrăvitor)[34] sau Inocybe squamata (foarte otrăvitor).[35]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !!Entoloma conferendum!!
    !!Entoloma conferendum!!
  • !Entoloma griseocyaneum!
    !Entoloma griseocyaneum!
  • !!Entoloma hebes!!
    !!Entoloma hebes!!
  • !!Entoloma hirtipes!!
    !!Entoloma hirtipes!!
  • !!Entoloma incanum!!
    !!Entoloma incanum!!
  • Entoloma rhodopolium
    Entoloma rhodopolium
  • !!Entoloma sericeum!!
    !!Entoloma sericeum!!
  • !!Entoloma sordidulum!!
    !!Entoloma sordidulum!!
  • !!!Entoloma vernum!!!
    !!!Entoloma vernum!!!
  • !!!Inocybe assimilata sin. Inocybe umbrina!!!
    !!!Inocybe assimilata sin. Inocybe umbrina!!!
  • !!Inocybe cookei!!
    !!Inocybe cookei!!
  • !!!Inocybe erubescens!!!
    !!!Inocybe erubescens!!!
  • !!!Inocybe flocculosa!!!
    !!!Inocybe flocculosa!!!
  • !!Inocybe.grammata!!
    !!Inocybe.grammata!!
  • !!!Inocybe langei!!!
    !!!Inocybe langei!!!
  • !!Inocybe.napipes!!
    !!Inocybe.napipes!!
  • !!Inocybe.splendens!!
    !!Inocybe.splendens!!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Această ciupercă, deși arată inofensivă, fiind în plus de miros plăcut, este otrăvitoare. Conține diferite toxine care irită tractul gastro-intestinal violent, provocând un sindrom gastrointestinal uneori grav.[36]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 190-191, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 272-273 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  5. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1822, p. 218
  6. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” („Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici”), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 95
  7. ^ Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 206
  8. ^ Machiel Evert Noordeloos: „Fungi Europaei: Entoloma s. l. Supplemento”, vol. 5A, Editura Massimo Candusso, Saronno 2004, ISBN 8-890-10574-7
  9. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 64
  10. ^ Ferdinand Cohn (ed.), în numele al „Schlesische Gesellschaft für Vaterländische Cultur („Societatea sileziană pentru cultură patriotică”, Joseph Schröter: „Kryptogamen-Flora von Schlesien, secția Pilze (ciuperci)”, vol. 3, nr. 1 (5), Editura J. U. Kern’s Verlag (Max Müller), Breslau 1889, p. 613
  11. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum: vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 857 [1]
  12. ^ D. L. Largent: „Entolomatoid fungi of the Western United States and Alaska”, vol. 8 al „Agaricales of California”, Editura Mad River Press Inc., Eureka, California 1994, p. 216 și 218, ISBN 978-0916422813
  13. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 156, ISBN 3-468-07202-3
  14. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 585 - 1
  15. ^ Machiel E. Noordeloos: „Fungi Europaei: Entoloma s. l.”, Editura Giovanna Biella, Saronno 1992., p. 270-274
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 263, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 298-299, ISBN 88-85013-46-5
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 304-305 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 254-255, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 252-253, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 119, ISBN 978-3-8427-0483-1
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 218-219, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 290-291, ISBN 88-85013-46-5
  26. ^ [[Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 190-191, ISBN 978-3-440-13447-4
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  30. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12124-8
  32. ^ German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, p. 443, ISBN 3-8001-3536-1
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0
  34. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2
  35. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6
  36. ^ Pilzforum

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 4 - Blätterpilze, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1995, ISBN 3-85604-040-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Frieder Gröger: „Bestimmungsschlüssel für Blätterpilze und Röhrlinge in Europa”, partea 1, vol. 13, în: Regensburger Mykologische Schriften, Regensburg 2006
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 4: „Ständerpilze: Blätterpilze II (Hell- und Dunkelblättler)“, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2003, p. 285-286, ISBN 978-3-8001-3281-2
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver (ausgenommen Cortinariaceae)“, vol. 2, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2007, ISBN 978-3-940316-00-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Entoloma_cetratum&oldid=14592039