Dmitri Semigradov
| Dmitri Semigradov | |
 Semigradov în 1915. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 21 septembrie 1869 |
| Decedat | 1932 |
| Părinți | Nicolai Semigradov și Maria Dmitrievna |
| Căsătorit cu | Smaragda Krupensky |
| Președinte al Consiliului zemstvei guberniale a Basarabiei | |
| În funcție 1906 – 1906 | |
| Membru al Consiliului de stat al Imperiului Rus | |
| În funcție 20 septembrie 1909 – 1917 | |
| Precedat de | Pavel Dicescul |
| Succedat de | funcție abrogată |
| Partid politic | Russian Assembly[*] |
| Profesie | politician |
Modifică date / text  | |
Dmitri Nicolaevici Semigradov (în rusă Дмитрий Николаевич Семиградов; n. 21 septembrie 1869 – d. 1932) a fost un politician basarabean, președinte al Consiliului zemstvei guberniale a Basarabiei între anii 1906 și 1909, membru al Consiliului de stat „pentru alegeri” între anii 1909 și 1917. A deținut mari proprietăți (peste 10.000 de zeciuieli), a locuit în vila construită în Chișinău, de tatăl său, Nicolai, în prezent monumentul de arhitectură de însemnătate națională – Vila urbană a lui Nicolai Semigradov.[1]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Semigradov provenea dintr-o familie de nobili ereditari ai guberniei. A fost fiul consilierului de stat Nicolai Semigradov și al soției sale Maria Dmitrievna (1842-1919). A fost căsătorit cu Smaragda Krupensky.
Și-a făcut învățământul secundar la gimnaziul I din Chișinău și învățământul superior la Universitatea din Novorossiisk de la Facultatea de Drept, unde a urmat un curs de șapte semestre și expulzat ulterior.
După ce a părăsit universitatea în 1892, s-a stabilit la moșia sa și s-a dedicat agriculturii. În același an a intrat în biroul conducătorului provincial basarabean al nobilimii. În 1894-1899 a fost șeful zemstvei secției 1 a ținutului Chișinău. În 1899 a fost ales președinte al consiliului zemstvei din ținutul Chișinău, funcție în care a rămas până în 1903. În 1903-1905 a fost șeful zemstvei secției 3 a ținutului Chișinău. În 1905 a părăsit serviciul și s-a dedicat activităților sociale. În 1906 a fost ales președinte al consiliului provincial al zemstvei din gubernie, funcție în care a petrecut trei ani.
De-a lungul anilor, a fost ales membru al zemstvelor ținutului Chișinău și al adunărilor provinciale, al Dumei orașului Chișinău, a fost magistrat onorific al ținuturilor Chișinău și Orhei, deputat al nobilimii din ținutul Chișinău (1896-1902) și candidat la conducător al nobilimii ținutului Chișinău. Dintre premii a fost decorat cu: Ordinul Sf. Anna în gradul III, St. Stanislav în gradul II, Sf. Ana în gradul II și Sf. Vladimir în gradul IV.
La 20 septembrie 1909, a fost ales membru al Consiliului de Stat din partea zemstvei Basarabiei pentru a înlocui defunctul Pavel Dicescul. Din 1913 a fost membru al Adunării Ruse.[2]
După Revoluția din octombrie, țăranii locali au furat 500 de cai, vite de rasă și multe altele din moșia sa din satul Șișcani. La 6 martie 1918, a participat la o delegație a celor mai mari latifundiari basarabeni, care a avut loc la Iași și a solicitat regelui Ferdinand să elimine Sfatul Țării și să stabilească o administrație militară în Basarabia.
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ „Pușkin, 17 (colț str. București): Vila urbană a lui N.I. Semigradov”. monument.sit.md. Accesat în .
- ^ Ion Barbărasă. File din istoria Basarabiei.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Список студентов и посторонних слушателей Новороссийского университета в осеннем полугодии 1890—91 учебного года. По юридическому факультету. — Одесса, 1890. — С. 22.
- Государственный совет. — Пг., 1915. — С. 70.
- Придворный календарь на 1916 год. — Пг., 1915. — С. 279.
- Государственный совет Российской империи: 1906—1917. — М.: РОССПЭН, 2008. — С. 241.
- И. Э. Левит Год судьбоносный: от провозглашения Молдавской республики до ликвидации автономии Бессарабии (ноябрь 1917 г. — ноябрь 1918 г.) — Кишинев, 2000. — СС. 164, 343, 362.