Cruciada Aragoneză
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Cruciadele |
|---|
|
Prima – A ţăranilor – Germană –Din 1101 A doua – A treia – A patra – Albigensiană – A copiilor A cincea – A şasea – A şaptea – A ciobanilor – A opta – A noua Aragoneză – Alexandriană – Nicopole – Nordică – Războaiele Husite – Varna |
Cruciada Aragoneză ori Cruciada Aragonului a fost proclamată de Papa Martin al IV-lea împotriva regelui Aragonului, Pedro al III-lea cel Mare, în 1284 – 1285. Datorită cuceririi aragoneze a Siciliei, papa a hotărât organizarea unei cruciade împotriva regelui Pedro, pe care l-a deposedat în mod oficial de titlul regal. Motivul era acela că Sicilia era fief papal. Bunicul actualului rege, Pedro al II-lea, predase regiunea Sfântului Scaun. Martin a cedat la rândul lui Sicilia lui Charles, conte de Valois (şi mai târziu şi conte de Anjou), fiul regelui Franţei, Filip al III-lea cel Cutezător.
Conflictul s-a transformat rapid într-un fel de război civil, de vreme ce fratele lui Pedro, regele James al II-lea al Maiorcăi, s-a aliat cu francezii. James moştenise de asemenea comitatul Roussillon, avându-şi domeniile între cele ale monarhilor francezi şi aragonezi. Pedro s-a opus moştenirii lui James, care-i era frate mai mic, care-i încălca astfel dreptul medieval al primului născut, rivalitatea aceasta fiind transferată în mod oficial în cadrul cruciadei.
În 1284, o armată franceză sub conducerea lui Filip şi Charles a intrat în Roussillon. Această armată era compusă din cam 16.000 de cavalerişti, 17.000 de arcaşi, în jur de 100.000 de pedestraşi şi 100 de corăbii cu echipajele lor în porturile din sudul Franţei. În ciuda sprijinului de care se bucura această armată din partea lui James, populaţia locală s-a răsculat împotriva lor. Oraşul Elne a fost apărat cu vitejie de aşa-numitul bâtard de Roussillon (bastard de Roussillon), fiul natural al lui Nuño Sánchez, fostul conte de Roussillon (1212–1242). Până în cele din urmă, oraşul a fost cucerit, iar catedrala oraşului a fost incendiată, în ciuda prezenţei în oraş a legatului papal, care a încercat să oprească devastările. Forţelele regale au avansat.
În 1285, Filip cel Cutezător a asediat oraşul Girona. În ciuda rezistenţei îndârjite, oraşul a fost cucerit. Charles a fost încoronat aici rege al Aragonului pe 28 aprilie de căţre cardinalul Jean Cholet. Încoronarea s-a făcut fără o coroană adevărată, pe creştetul lui Charles cardinalul plasând propria mitră. Charles avea să fie numit în derâdere roi du chapeau.
Situaţia regelui Filip s-a agravat brusc, amiralul lui Pedro al III-lea, Roger de Lauria, reuşind să distrugă în bătălia de la Les Formigues întreaga flotă fraceză. În plus, tabăra franceză şi chiar şi legele au fost loviţi de o epidemie de dezinterie. Moştenitorul tronului Filip al IV-lea a negociat cu inamicii tatălui său pentru a asigura libera trecere a familiei regale peste Munţii Pirinei. Armatei franceze nu i s-a asigurat însă dreptul la liberă trecere şi a fost decimată în bătălia de la Col de Panissars. Regele Franţei a murit la Perpignan, capitala lui James al Maiorcăi, şi a fost îngropat în Narbonne. Pedro a murit la rândul lui la scurtă vreme după aceasta.
Istoricul H. J. Chaytor descria cruciada Argonului ca "... poate cea mai nedreaptă, nenecesară şi catastrofală acţiune întreprisă vreodată de monarhia Capetiană." Pentru Franţa, urmările cruciadei au fost neînsemante, dar Maiorca a dispărut ca entitate politică independentă. Fiul lui Pedro, Alfonso al III-lea a anexat Maiorca, Ibiza şi Minorca în numai câţiva ani. În 1291, tratatul de la Tarascon l-a recunscut pe Alfonso ca rege al Aragonului şi a ridicat interdicţiile papale asupra casei sale regale, iar în 1295, Tratatul de la Anagni a retrocedat Sicilia lui James.
