Cruciada Ciobanilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Cruciada ciobanilor)
Salt la: Navigare, căutare

Prin cruciada ciobanilor sunt denumite două evenimente separate care s-au petrecut în secolele al XIII-lea, respectiv al XIV-lea. Primul dintre ele a avut loc în 1251, în timpul celei de-a șaptea cruciade, iar cel de-al doilea a avut loc în 1320.

Cruciada ciobanilor din 1251[modificare | modificare sursă]

În 1249, Ludovic al IX-lea al Franței era plecat în cruciadă și fusese învins, luat prizonier și deținut în Cairo. Când știrea a ajuns în Franța în anul următor, atât nobilii cât și țăranii au fost puternic tulburați. Regele era foarte iubit în țara sa și era de neconceput ca un rege așa pios să fie învins de "necredincioși". În nordul Franței s-a născut o mișcare de sprijin a țăranilor condusă de un om cunoscut ca "Le Maître de Hongrie", care era, după cum se spunea, un călugăr bătrân de origine maghiară, care trăia în Franța.

Le Maître de Hongrie a pretins că a fost vizitat de Maica Domnului, care l-a îndemnat să conducă ciobanii (pastoreaux) francezi într-o expediție spre Țara Sfântă pentru salvarea regelui lor. Cei cam 60.000 de adepți ai călugărului, în special țărani tineri – bărbați, femei și copii – erau originari din Ducatul Brabantului, Comitatul Hainaut, Flandera și Picardia. Toți aceștia l-au urmat pe mentorul lor la Paris în mai, unde Le Maître s-a întâlnit cu mama regelui, Blanche de Castilia, care îndeplinea și funcția de regent. Matthew Paris a socotit că liderul noii cruciade este un impostor, așa cum fusese și unul dintre liderii cruciadei copiilor organizate la începutul aceluiaș secol. Deplasările cruciaților în capitală au fost limitate: ei au fost împiedicați să traverseze pe malul stâng al Senei.

După plecarea din Paris, mulțimea de ciobani s-a dispersat. Unii dintre ei s-au îndreptat către Rouen, unde au alungat arhiepiscopul și au aruncat în Sena câțiva preoți. În Tours ei au atacat câteva mănăstiri. Cei care au rămas în jurul lui Le Maître au ajuns în Orléans pe 11 iunie. Aici ei au fost certați de episcop, pe care de altfel ciobanii l-au atacat alături de alți clerici. Au fost atacați și studenții din oraș. După ce au ajuns în Amiens și Bourges, ciobanii au început să atace și comunitățile de evrei.

Blanche a ordonat ca turbulenții să fie arestați și excomunicați. Ordinul reginei-mamă a fost îndeplinit fără mare greutate, ciobanii rătăcind fără o direcție anume prin nordul Franței. Le Maître a fost ucis într-o încăierare.

Cruciada a părut mai degrabă o revoltă împotriva bisericii franceze și a nobililor, despre care ciobanii credeau că l-au abandonat pe Ludovic. Ciobanii nu aveau nici cea mai vagă idee despre ce s-a petrecut de fapt cu regele lor sau despre eforturile care trebuiau depuse pentru organizarea unei cruciade pentru salvarea lui Ludovic. După ce au fost împrăștiați, câțiva dintre ei au ajuns în Aquitania și Anglia. Dor câțiva dintre ei au ajuns să depună jurămintele cruciate și au participat cu adevărat la luptele cu musulmanii.

Cruciada ciobanilor din 1320[modificare | modificare sursă]

O altă mișcare a apărut în mai 1320 în Normandia, unde un cioban adolescent a pretins că a fost vizitat de Sfânul Spirit care i-a poruncit să lupte cu maurii în Spania. La fel ca în cazul cruciadei din 1251, această mișcare a cuprins în special oameni tineri – bărbați, femei și copii. Ei s-au deplasat la Paris pentru a-i cere lui Filip al V-lea al Franței să-i conducă în luptă, dar regele nu a vrut nici măcar să se întâlnească cu ei.

Ciobanii au plecat mai departe spre Aquitania, atacând pe drum castelele nobiliare, funcționarii regali, preoții, dar și leprozeriile întâlnite și comunitățile evreiești. Mulțimea a ajuns pe 12 iunie la Toulouse. Papa Ioan al XXII-lea aflat în Avignon a dat ordine stricte pentru oprirea mulțimilor. După ce cruciații au reușit să treacă totuși munții în Spania, cum atacurile lor împotriva evreilor deveniseră deja cunoscute, Jaime cel Drept a jurat că-i va apăra pe supușii săi de religie mozaică. Mai întâi, ciobanilor le-a fost interzisă intrarea în regat, dar cum nu au putut fi împiedicați să înainteze, James i-a avertizat pe toți nobilii să protejeze evreii de pe fiefurile lor.

Așa cum era de așteptat, ciobanii au atacat câteva comunități de evrei, la Montclus fiind uciși peste 300. Fiul lui Jaime cel Drept, Alfonso să instaureze ordinea. Cei găsiți vinovați de uciderea evreilor au fost executați. Cruciații s-au împrăștiat și incidentele au încetat.

Această "cruciadă" poate fi considerată mai degrabă o revoltă împotriva monarhiei franceze, oarecum asemănătoare cu prima cruciadă a ciobanilor din 1251. Evreii erau ținte ale furiei ciobanilor fiind considerați legați intim de puterea regală, deoarece evreii se bazau mai mult decât alte populații pe protecția regilor Franței și Aragonului, fiind văzuți în rândurile țăranilor împovărați de taxe ca favorizați din punct de vedere economic. Cu numai câțiva ani în urmă, evreilor le fusese permis să se reîntoarcă în Franța, după decretul de expulzare din 1306. Toate datoriile datorate evreilor au fost colectate de reprezentanții regelui după 1306, ceea ce poate a făcut în rândul țăranilor să se facă legătura între evrei și rege.

În 1321, regele Filip a amendat acele comunități în care au fost uciși evrei. Această măsură a generat o nouă revoltă, de această dată a populației urbane, deși cronicarii de mai târziu au denumit această nouă tulburare "cruciada văcarilor", considerând-o un al doilea val al cruciadei ciobanilor.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

1251[modificare | modificare sursă]

  • Matthew Paris, Chronica Maiora
  • Margaret Wade Labarge, Saint Louis: The Life of Louis IX of France. London, 1968.
  • Ernest Lavisse, Histoire de France, Tome Troisième, II. Paris, 1901.
  • Régine Pernoud, La Reine Blanche. Paris, 1972.

1320[modificare | modificare sursă]

  • David Nirenberg, Communities of Violence: Persecution of Minorities in the Middle Ages. Princeton, 1996.
  • Malcolm Barber, "The Pastoureaux of 1320," în Journal of Ecclesiastical History nr. 20.