Constantă solară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Constanta solară este o constantă ce reprezintă cantitatea de energie primită de la Soare de o suprafață cu aria de 1 cm pătrat așezată perpendicular pe direcția razelor solare, în afara atmosferei terestre, la distanța medie a Pământului de Soare, în unitatea de timp.

Constanta solară măsurată prin atmosfera terestră este:

F = 1367 \; \text{W}\cdot\text{m}^{-2}

Aceasta energie este disipată de întreaga suprafața a Pământului. Radiația solară incidentă este:

\bar{F} = \frac{F}{4} \simeq 342 \; \text{W}\cdot\text{m}^{-2}

Constanta solară este:

F = F_{\odot} \left( \frac{R_{\odot}}{R} \right)^2

unde fluxul de energie al soarelui, Fʘ, estimat prin legea Stefan-Boltzmann este:

F_{\odot} = \sigma {T_{\odot}}^4 = 6,45.10^7 \; \text{W}\cdot\text{m}^{-2}
4 \pi {R_{\odot}}^2 F_{\odot} = 4 \pi R^2 F
  • R \approx 150 milioane de kilometri \approx 1 UA (lungimea semiaxei mari a orbitei Pământului în jurul Soarelui)

În 1884, Samuel Pierpont Langley a estimat valoarea constantei solare la 2,903 kW/m2, valoare prea mare față de ultimele cercetări. Între 1902 - 1957, Charles Greeley Abbot și alți colaboratori au găsit valori între 1,322 și 1,465 kW/m2. Rezultatele măsurătorilor prin satelit indică o valoare medie a constantei solare de 1,367 kW/m2 (adică 1,366 × 106 erg/cm2 ).

Vezi și[modificare | modificare sursă]