Conciliul de la Laodicea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Conciliul de la Laodicea a fost un conciliu al aproximativ 30 de clerici din Anatolia, având loc în jurul anului 363.[1]

Preocupări Majore[modificare | modificare sursă]

Principalele preocupări ale Conciliului erau legate de regularizarea conduitei membrilor bisericii. Conciliul a înregistrat canoanele sale prin intermediul unor norme scrise, au fost citate de sinoade și alte consilii manuscrisele principale supraviețuit. Printre cele șaizeci de canoanele decretate, obiectivele principale au fost:

  • Menținerea ordinii printre episcopi, clerici și laici (canoanele 3–5, 11–13, 21–27, 40–44, 56–57)
  • Impunerea comportamentului modest al clericilor și laicilor (4, 27, 30, 36, 53–55)
  • Regularizarea abordării cu ereticii (canoanele 6–10, 31–34, 37), iudei (canoanele 16, 37–38) și păgâni (canonul 39)
  • Scoaterea în afara legii a păzirii Sabatului evreiesc (sâmbăta) și încurajarea odihnei în Ziua Domnului (duminica) (canonul 29
  • Structurarea liturghiilor (canoanele 14–20, 21–23, 25, 28, 58–59)
  • Restricțiile pe durata Postului Mare (canoanele 45, 49–52)
  • Admiterea și instruirea catehumenilor și neofiților (canoanele 45-48)
  • Specificarea canonului biblic (canonul 59), este pusă sub semnul întrebării autenticitatea canonului 60.

Canonul Bibliei[modificare | modificare sursă]

În canonul 59 se stabilea ca la serviciul divin să se citească doar din cărțile canonice, iar în canonul 60 (a cărui autenticitate este dubioasă,[2] deoarece lipsește din diverse manuscrise și ar fi putut fi adăugat ulterior pentru a specifica dispozițiile canonului 59[1]) se dădea o listă cu 26 de cărți ale Noului Testament, aproape identică cu lista canonului de astăzi.

La scurt timp după acest conciliu, Atanasie din Alexandria, în scrisoarea a XXX-a festivă din anul 367, ne dă o listă a cărților canonice, care acoperă întru totul lista canonului de astăzi. Ea este considerată de istorici drept prima mențiune scrisă a celor 27 de cărți care compun azi Noul Testament și numai a lor.[3] Canonul era încă disputat în acea vreme, iar scrisoarea sa nu a rezolvat disputele.[3] Consensul în privința acestui canon s-a format începând cu secolul a V-lea.[3]

Spre deosebire de Atanasie, canonul 60 nu consideră Apocalipsa lui Ioan drept parte a Scripturii.[1] Deoarece persoana autorului era una din considerentele necesare pentru canonizarea cărții, mai mulți Părinți ai Bisericii și acest conciliu au respins autoritatea Apocalipsei, ca nefiind carte apostolică.[4]

În orice caz, canonul Bibliei a fost stabilit în mod oficial abia în secolul a XVI-lea pentru Biserica Catolică[3] și abia în secolul al XVII-lea pentru bisericile ortodoxe.[5]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Council of Laodicea at bible-researcher.com. Accesat pe 2011-10-05.
  2. ^ "Synod of Laodicea" Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, Vol. 14. Philip Schaff and Henry Wace (eds). Buffalo, NY: Christian Literature Publishing Co., (1900). "[N. B.— This Canon is of most questionable genuineness.]" Accesat pe 2011-10-06.
  3. ^ a b c d Bart Ehrman - The History of the Bible: The Making of the New Testament Canon The Teaching Company, Lecția nr. 12.
  4. ^ The Book of Revelation By Robert H. Mounce. pp. 23-24
  5. ^ Schaff, Philip (ed.) Creeds of Christendom, with a History and Critical notes. Volume I. The History of Creeds. § 17. The Synod of Jerusalem and the Confession of Dositheus, A.D. 1672.