Ciocănitoarea pestriță mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ciocănitoarea pestrița mare
Buntspecht Dendrocopos major-2.jpg
Masculul ciocănitorii pestriţe mari (Dendrocopos major)
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
Risc scăzut (lc) (IUCN 3.1)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Subclasă: Neornithes
Infraclasă: Neognathae
Supraordin: Neoaves
Ordin: Piciformes
Familie: Picidae
Subfamilie: Picinae
Trib: Dendropicini
Gen: Dendrocopos
Specie: D. major
Nume binomial
Dendrocopos major
(Linnaeus, 1758)
Subspecii
  • D. m. major (Linnaeus, 1758)
  • D. m. brevirostris (Reichenbach, 1854)
  • D. m. kamtschaticus (Dybowski, 1883)
  • D. m. pinetorum (C. L. Brehm, 1831)
  • D. m. hispanus (Schlüter, 1908)
  • D. m. harterti (Arrigoni, 1902)
  • D. m. canariensis (König, 1889)
  • D. m. thanneri (le Roi, 1911)
  • D. m. mauritanus (C. L. Brehm, 1855)
  • D. m. numidus (Malherbe, 1843)
  • D. m. poelzami (Bogdanov, 1879)
  • D. m. japonicus (Seebohm, 1883)
  • D. m. cabanisi (Malherbe, 1854)
  • D. m. stresemanni (Rensch, 1924)
Dendrocopos major distribution map.png
Răspândirea speciei pe harta lumii
Sinonime

Dendrocopos submajor
Dryobates major

Ciocănitoarea pestrița mare (Dendrocopos major) este o pasăre din familia picidelor (Picidae), cu o mărime de 25 cm (cât mierla neagră), de culoare tărcat alb cu negru; regiunea subcodală roșie, ciocul albăstrui, cu muchii longitudinale, dur, ascuțit la capăt și picioarele cenușiu-negricioase, masculul cu ceafa roșie; este întâlnită în regiuni împădurite, începând de la șes până în pădurile de conifere și își face cuibul în scorburi de copaci. În România este prezentă tot timpul anului și este răspândită peste tot în ținuturile împădurite de la șes la munte, până în zona coniferelor; frecventă în parcurile orașelor și terenuri de cultură cu arbori izolați. Sunt descrise 14-26 subspecii, în România sunt prezente 3 subspecii: Dendrocopos major major, Dendrocopos major pinetorum și Dendrocopos major candidus.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Ciocanitorile sunt aproximativ de marimea unui graur. Lungimea de la cioc la coada a acestor pasari este de 22 - 23 centimetri, iar anvergura aripilor este de 34 - 39 centimetri.Au penajul negru care contrasteaza cu alb la umeri si poseda o pata rosile sub coada. Masculii au o pata rosie si pe ceafa. Exemplarele tinere au in jurul capului o coronita de culoare rosie, pete alb-tarcate pe umeri, deci coloritul lor nu difera foarte mult de cel al adultlor. Sunetul lor de tobosar este un mijloc foarte bun de a se identifica si are aceleasi functii ca trilurile altor pasari care isi fac cunoscut teritoriul, asta deoarece ciocanitorile nu emit sunete vocale specifice. Aceste pasari au fost asociate cu apa, iar ciocanitul lor era considerat un prevestitor al ploii. 

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Se raspindesc prin oua.

Habitat

Aceasta ciocanitoare este printre cele mai adaptabile specii de ciocanitori. Ele traiesc in diferite habitate atat timp cat acestea contin copaci, de aici si gradul mare de raspandire pe teritoriul Europei. Ele prefera in special stejarii si carpenii si sunt cel mai des intalnite in astfel de paduri, dar si in parcuri si gradini. Ciocanitorile pot fi vazute chiar si in mijlocul oraselor atata timp cat acolo se gasesc copaci suficient de inalti.

Hrana[modificare | modificare sursă]

Ciocanitorile au nevoie de copaci mari pentru a cuibari si a le sustine nevoia de hrana. In cazul in care astfel de copaci dispar din padurile in care aceste ciocanitori locuiesc rezultatele vis-a-vis de numarul de ciocanitori pot fi severe. Acestea sondeaza scoarta copacilor in cautare de insecte si larve si isi folosesc limba lunga si lipicioasa pentru a le extrage. Ciocanitorile se mai hranesc si cu seva copacilor, nuci, fructe de padure, seminte, mai ales in timpul iernii, iar primavara se vor hrani chiar cu ouale si puii altor specii de pasari direct din cuiburile acestora.

Dendrocopos major

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Ciocanitorile lovesc scoarta copacilor cu ciocul cu o frecventa mai mare de 40 de batai pe secunda. Au craniul armat suplimentar astfel incat fortele de impact nu afecteaza creierul, foarte bine captusit in cutia craniana. Penele din coada lor sunt rigide si cu ajutorul acestora se sprijina atunci cand se prind vertical de scoarta copacilor. Geometria ghearelor le ajuta fiind dispuse opus doua cate doua in fata si in spate (picioare zigodactile).  Ciocanitorile se pot deplasa vertical pe scoarta copacilor.