Arhitectură peisagistică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Arhitectura peisageră este arta de a planifica, a proiecta, a menține, a persevera și a reabilita spatiul verde și designul construcțiilor realizate de om. Scopul profesiei include designul arhitectural, planificarea sitului, dezvoltarea spațiului din jurul casei, protecția mediului, planificare urbană(P.U.G.-plan urbanustic general), design urban,planificarea parcurilor și a spațiilor de recreere, planificare regională, spații urbane și conservare istorică. Un pracitcian în domeniul arhitecturii peisajului se numește arhitect peisagist.

Istoria arhitecturii peisagere[modificare | modificare sursă]

Istoria arhitecturii peisagere este în strânsă legătură cu istoria grădinăritului, dar nu sunt la fel de vaste. Ambele arte sunt preocupate de compoziția plantării, forma spațiului, apă, pavaj și alte structuri, dar:

-designul gradinilor se ocupă în mod special cu spații închise, private(parc, grădină etc) -designul arhitectural se ocupă cu spații închise, dar de asemenea se ocupă cu spații deschise, care sunt deschise publicului(scuar, parc rural, sisteme de parcuri, spații verzi etc).

Romanii au preluat arhitectura peisajului pe o scară extensivă, și Vitruviu a scris multe despre acest subiect ceea ce afectează și acum peisagiștii. La fel ca și în celelalte arte, grădinăritul a fost "reînviat" în perioada Renascentistă, cu extraordinarele exemple, inclusiv spațiile pentru recreere de la Villa d'Este, Tivoli. Grădinile renascentiste s-au dezvoltat în cel de-al 16-lea și cel de-al 17-lea secol, ajungând la superlativul grandorii, în lucrările lui André le Nôtre la Vaux-le-Vicomte și Versailles.

În secolul al 18-lea, Anglia a devenit punctul culminant în noul stil al Arhitecturii Peisagere. Personalități ca William Kent, Humphry Repton, și mai cu seamăfaimosul Lancelot 'Capability' Brown au remodelat marile parcuri din Anglia, pentru a semăna cu versiune curată și ordonată a naturii. Multe din aceste parcuri, au rămas până în zilele noastre. Termenul de "Arhitectură Peisageră" a fost folosit pentru prima dată de către Scotsman Gilbert Laing Meason, în titlul cărții sale "Arhitectura Peisageră a Marilor Pictori ai Italiei"(Londra, 1828). Aceasta cuprindea tipurile de arhitectură regăsite în picurile peisajelor. Termenul de "Arhitectură Peisageră" a fost preluat de către JC Loudon și AJ Downing.

De alungul celui de al 19-lea secol, planificarea urbană a devenit tot mai importantă, și era combinația dintre planificarea modernă și tradiționalul grădinărit, ceea ce a dat Ahitecturii Peisagere concentrarea unică. În cea de-a doua parte a secolului Frederick Law Olmsted, a completat o serie de parcuri, care continuă să fie o mare influență asupra practicanților Arhitecturii peisagere din zilele noastre. Printre acestea se numără Central Park din New York, Prospect Park din Brooklyn, și sistemul de parcuri numite Emerald Necklace din Boston.

Arhitectura peisageră, continuă să se dezvolte ca disciplină estetică, și a răspins multor mișcări de estetică și de arhiteturăde alungul secolului 20. Azi, continuă să se creeze o inovație, pentru a oferi soluții estetice competitive pentru spațiile verzi de alungul drumurilor, parcuri și grădini. Lucrările estetice ale Marthei Schwartz în SUA și în Europa ca Schouwburgplein in Rotterdam și la Dutch design group West 8, sunt doar două exemple.

Ian McHarg este considerat o influență importantă în legătură cu Arhitectura Peisageră modernă și în planificarea particulară. Cu ajutorul cărții "Design with Nature", a realizat un sistem de analiză a fiecărei porțiuni dintr-un sit, pentru înțelegerea compilată a atributelor calitative a spațiului. Acest sistem a devenit fundația GIS-ului(Geographic Information Systems) McHarg avea să dea un aspect calitativ cu aceasta tehnică științelor ca: istoria, hidrologia, topografia. Software-ul GIS-ului cu ubicuitate în Arhitectura peisageră, analiza materialelor aflate la suprafața solului, similar în planificare urbană, geografie, silvicultură, etc.

Arhitectura peisagistică eficientă din punct de vedere energetic[modificare | modificare sursă]

Arhitectura peisagistică eficientă din punct de vedere energetic este genul de arhitectură peisagistică destinat pentru conservarea energiei. Există o diferențiere între energia materialelor pentru realizarea peisajului, și energia consumată prin întreținerea și operațiile peisajului.

Printre tehnicile de design se numără

  • Plantarea arborilor în scopul aprovizionării cu umbră, ceea ce reduce costurile de răcorire.
  • Plantarea sau construirea apărătoare de vânt pentru a opri intensitatea vânturilor din apropierea construcțiilor ceea ce previne pierderea căldurii.
  • Acoperirea zidurilor cu arbuști și plante agățătoare, folosite pentru realizarea unei apărări împotriva vântului, direct la perete.
  • Acoperirea cu pământ prin poziționarea clădiriilor astfel încât să fie avantajate de către formele de relief și apărate de vânt.
  • Acoperișuri verzi clădiri cu masă termică în plus și evapotranspirație.

Vezi și[modificare | modificare sursă]