Șarpe

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Şarpe)
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Șarpe (dezambiguizare).
ȘarpeAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
L14cobra.jpg
O cobră egipteană
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Reptilia
Ordin: Squamata
Subordin: Serpentes
Linnaeus, 1758
Infraordine
Familia Acrochordidae
Familia Aniliidae
Familia Anomochilidae
Familia Atractaspididae
Familia Boidae
Familia Bolyeriidae
Familia Colubridae
Familia Cylindrophiidae
Familia Elapidae
Familia Loxocemidae
Familia Pythonidae
Familia Tropidophiidae
Familia Uropeltidae
Familia Viperidae
Familia Xenopeltidae
Familia †Nigerophiidae
Familia Anomalepididae
Familia Leptotyphlopidae
Familia Typhlopidae

Șarpele (Serpentes) este un subordin din clasa reptilelor fără picioare. Câteva specii de șerpi sunt veninoase și toți șerpii sunt carnivori.

Caracteristici generale[modificare | modificare sursă]

  • Sunt apode și târâtoare.
  • Carnivore.

Șerpii, cunoscuți și sub numele de ofidieni, sunt reptile cu solzi a căror principală caracteristică este mobilitatea unică a oaselor faciale, forma lungă a corpului și lipsa membrelor. Capul, trunchiul și coada sunt acoperite de solzi duri. Partea caracteristică a scheletului unui șarpe este craniul: articulațiile maxilarelor au un ligament extrem de elastic, ceea ce le conferă o mobilitate extraordinară. Astfel se explică de ce șarpele își poate mișca gura în toate direcțiile și o poate deschide extrem de larg, reușind să înghită o pradă mult mai mare decât propriul său cap. Dinții îl ajută să muște și să fixeze prada, dar nu pot mesteca, prin urmare șarpele trebuie să își înghită prada întreagă. Șerpii urcă și coboară printre crengi, se cațără, înoată și se scufundă cu o agilitate extraordinară, tocmai datorită excepționalei mobilități a coastelor și vertebrelor. Șerpii au aspecte foarte diferite și s-au adaptat astfel încât trăiesc în aproape orice nișă ecologică, excepție făcând doar regiunile polare. Majoritatea celor aproximativ 3 000 de specii de șerpi sunt neveninoase și își folosesc colții îndreptați către înapoi pentru a apuca și fixa prada. . Deși mici la număr, șerpii veninoși sunt și ei răspândiți în întreaga lume, cu precădere în regiunile tropicale, și sunt echipați cu colți special adaptați, pe care îi folosesc pentru a injecta veninul în pradă.

Anatomia[modificare | modificare sursă]

  • Au schelet; Corpul conține numeroase vertebre, fiecare dintre ele atașată de o pereche de coaste care, într-un fel, substituie membrele, deoarece se termină cu o formațiune musculară conectată de partea ventrală, pe care șarpele se deplasează. Corpul lung și zvelt al unui ofidian nu conține niciodată mai puțin de 100 vertebre, ajungând uneori să conțintă chiar peste 500.
  • Se deplasează cu ajutorul mușchilor. Deplasarea lor generală este cea in zig-zag. Cu ajutorul mușchilor și vertebrelor, ei aproape plutesc deasupra nisipului deșertului.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Înmulțirea șerpilor constă în depunerea ouălelor în găuri în nisip, pentru protejarea și încălzirea lor. Majoritatea șerpilor depun ouă, dar unii nasc pui vii. Spre deosebire de ouăle păsărilor, cele de șarpe au învelișul flexibil, pielos. Puii de șarpe au un fel de dinte ascuțit pe bot, cu ajutorul căruia ies din ou.

Evoluția și filogenia[modificare | modificare sursă]

Răspândirea[modificare | modificare sursă]

World.distribution.serpentes.1.png

Șerpii se găsesc în absolut orice tip de mediu, de la cele mai uscate și mai aride deșerturi până la cele mai umede păduri tropicale. Sunt în special răspândite în regiunile tropicale și subtropicale din Africa, Asia, Australia și cele două Americi, pentru că aici temperaturile sunt mai ridicate și există o mare diversitate de specii cu care se pot hrăni. Multe specii de șerpi trăiesc in arbori, dar altele preferă să trăiască pe sol, în mlaștini sau în câmp deschis. Există șerpi marini care își petrec aproape toată viața în largul oceanului. Cum reptilele au nevoie de căldura mediului, aria de răspândire a acestora este limitată de temperatură și ele sunt din ce în ce mai puțin răspândite pe măsură ce ne apropiem de poli. Chiar și în zonele cu ierni grele și perioade îndelungate de frig, există însă multe specii de reptile, care rezistă datorită capacității de hibernare. Spre deosebire de multe alte animale terestre, care produc căldura vitală a corpului din energia pe care și-o iau din alimente, reptilele nu își pot genera propria căldură corporală. Ele sunt animale care se bazează pe căldura mediului înconjurător pentru a-și menține temperatura corpului la parametri constanți. Multe specii își petrec intervale lungi de timp făcând băi de soare, adesea aplatizându-și corpul, pentru a putea crește suprafața care este încălzită de soare. Ca urmare, reptilele își pot menține metabolismul la un nivel mult mai scăzut.

Modul de viață[modificare | modificare sursă]

  • terestru la cea mai mare parte a șerpilor și acvatică la șarpele de apă.

Dieta[modificare | modificare sursă]

Se hrănește cu broaște, șoareci, șopârle, insecte și cu alti serpi. Înghite și animale mai voluminoase decât corpul sau datorită ligamentului elastic, care leagă cele două jumătăți ale mandibulei și a osului patrat

. În repaus acesta are poziție orizontală. Când șarpele se hrănește, osul are poziție verticală, mărind cavitatea bucală. Dinții curbați spre interior rețin prada. Alunecarea hranei prin faringe și esofag se datorează elasticității acestor organe, secreței de salivă și lipsei sternului.

Văzul[modificare | modificare sursă]

Ochii au ploapele unite, privirea fixă și nu clipesc. Văzul este dezvoltat.Ei vad infra rosu adica vad caldura corpului.

Auzul[modificare | modificare sursă]

Urechile nu au pavilioane.Serpii nu aud, ci doar simt vibratiile cu ajutorul limbii...

Mirosul și gustul[modificare | modificare sursă]

Mirosul este foarte bine dezvoltat. Limba este lungă, bifurcată și servește la miros.

În România[modificare | modificare sursă]

Șerpi rari de dimensiuni mari[modificare | modificare sursă]

În comuna constănțeană Cuza-Vodă, în iunie 2011, a fost semnalat un șarpe, care potrivit declarațiilor martorilor, avea cca 5 m lungime și capul de mărimea unei broaște țestoase medii. Un specialist a declarat că este posibil să fie un șarpe boa constrictor, adăugând că în urmă cu sute de ani a existat o astfel de specie în Dobrogea. Se credea că această specie a dispărut, a mai spus specialistul. Exemplare de mărime similară au fost semnalate periodic și în Munții Măcinului. Cercetătorii spun că ar mai exista doar cca 10 exemplare în țara noastră.[1]

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Infraordin Alethinophidia[modificare | modificare sursă]

Infraordin Scolecophidia[modificare | modificare sursă]

Simbolistică[modificare | modificare sursă]

Șarpele este simbolul creștin al răului, al lui Lucifer, îngerul căzut.[necesită citare] Conform Vechiului Testament, șarpele din grădina Raiului a ispitit-o pe Eva să guste din pomul Cunoștinței Binelui și Răului (Geneza 3:1-7), acest lucru conducând la căderea protopărinților Adam și Eva din Rai (Geneza 3:23-24).

Conform Evangheliei după Ioan (Ioan 3:14) lucrarea de mântuire a lui Cristos este simbolizată de șarpele ridicat de Moise în pustie. În Vechiul Testament (Numeri 21:6-9) se povestește cum Moise a ridicat în pustie un șarpe de bronz care scăpa de la moarte pe cei care priveau către acest șarpe. Biblia spune că Moise a făcut asta conform poruncii primite de la Dumnezeu.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.adevarul.ro/locale/constanta/Teroare_in_comuna_Cuza_Voda-_un_sarpe_urias_a_bagat_spaima_in_localnici_0_492551297.html?source=yahoo

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Șarpe