L'Express: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Diferența următoare →
Conținut șters Conținut adăugat
VizualWikitext
Creată prin traducerea paginii „L'Express”
(Nicio diferență)

Versiunea de la 20 noiembrie 2018 23:18

L'Express (Pronunție în franceză: /lɛksˈpʁɛs/) este o revistă săptămânală de știri care apare în Franța.[1] Ea practică o politică de centru și are un supliment de lifestyle intitulat L'Express Styles și un supliment cu profil economic intitulat Réussir.

Istoria și profilul

L'Express a fost fondat în 1953[2] de Jean-Jacques Servan-Schreiber,[3][4] viitorul președinte al Partidului Radical, și Françoise Giroud,[5] care editase anterior revista ELLE și a devenit ulterior primul ministru pentru drepturile femeilor din Franța în 1974 și ministru al culturii în 1976. A fost fondat în timpul Primului Război din Indochina și a fost modelat după revista americană Time și după evista germană Der Spiegel.[6] L'Express apare săptămânal.[7]

Revista a susținut politica lui Pierre Mendès-France cu privire la Indochina și a avut, în general, o orientare de centru-stânga. S-a opus războiului din Algeria și în special folosirii torturii.[8] În martie 1958, ca urmare a publicării de către Jean-Paul Sartre a unei recenzii a cărții La Question a lui Henri Alleg, apariția revistei a fost oprită de către guvernul francez. Pentru a putea apărea pe piață, L'Express a trebuit să publice un număr nou fără articolul incriminat. François Mauriac a fost un colaborator regulat al rubricii Bloc-Notes, dar a părăsit L'Express când Charles De Gaulle a revenit la putere.[necesită citare]

În 1964 mai mulți jurnaliști, printre care Jean Daniel și André Gorz, au părăsit L'Express pentru a fonda revista Le Nouvel Observateur. Servan-Schreiber a transformat L'Express într-o publicație mai puțin implicată politic, iar tirajul revistei a crescut de la 150.000 la 500.000 de exemplare în trei ani.[necesită citare]

În 1971, ca urmare a activității politice desfășurate de Servan-Schreiber în calitate de deputat al Partidului Radical, nouă jurnaliști ai revistei L'Express, inclusiv Claude Imbert, au părăsit echipa redacțională și au fondat Le Point pentru a contracara ceea ce au perceput ca fiind „clasa actuală de intelectuali francezi din presă și din alte părți, cu dogme stângiste și un nihilism autosatisfăcut”.[9]

În 1977 Servan-Schreiber a vândut revista lui Jimmy Goldsmith.[10][11]

Jean-François Revel a devenit director în octombrie 1978. El a fost înlocuit de Yves Cuau în mai 1981. În același an revista a avut un tiraj de 507.000 de exemplare.[12]

În 1986 L'Express a început o colaborare pentru schimb de știri cu revista de știri belgiană de limba franceză Le Vif/L'Express.[13]

În 1987 L'Express a avut un tiraj de 555.000 de exemplare și în 1988 un tiraj de 554.000 de exemplare.[14] În același an, revista a fost vândut concernului C. G. E.. Yann de l'Ecotais a devenit noul director și a rămas în funcție până în 1994, când a fost înlocuit de Christine Ockrent. În 1995 L'Express a fost vândut către CEP communications, o filială a agenției de știri Havas. Apoi Denis Jeambar a devenit noul director.

În 1998, după ce Vivendi a preluat controlul asupra agenției Havas, revista a revenit sub controlul său. După prăbușirea Vivendi, L'Express a fost vândută în 2002 către Socpresse (care era deținută într-o proporție de 80% de Dassault Group).

În perioada 2001-2002 L'Express a avut un tiraj de 424.000 de exemplare,[15] iar în perioada 2003-2004 de 548.195 de exemplare.[16]

L'Express a fost achiziționată apoi de Roularta Media Group în 2006.[17] În același an, tirajul revistei a fost de 547.000 de exemplare.[18]

În 2014 grupul Roularta a vândut revista L'Express companiei Altice a antreprenorului media franco-israelian Patrick Drahi.[19]

Jurnaliști care au contribuit la L'Express

Note

  1. ^ L'Express Eurotopics.
  2. ^ „Historical development of the media in France” (PDF). McGraw-Hill Education. Accesat în . 
  3. ^ Richard Aplin; Joseph Montchamp (). Dictionary of Contemporary France. Routledge. p. 202. ISBN 978-1-135-93646-4. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |autor2= și |nume2= (ajutor)Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |autor2= și |nume2= (ajutor)
  4. ^ Christopher H. Sterling (). Encyclopedia of Journalism. SAGE Publications. p. 1009. ISBN 978-1-4522-6152-2. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  5. ^ Michael Mould (). The Routledge Dictionary of Cultural References in Modern French. Taylor & Francis. p. 513. ISBN 978-1-136-82573-6. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  6. ^ „Weekly Magazines: Second in a Series on French Media”. Wikileaks. . Accesat în . 
  7. ^ Christoph Fiedler (). „Processing for direct marketing in the context of the trade journal, magazine and newspaper sector” (PDF). Brussels: European Magazine Media Association. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |nume= și |author= (ajutor)Mai multe valori specificate pentru |nume= și |author= (ajutor)
  8. ^ Jean-Jacques Servan-Schreiber The Guardian, 9 November 2006
  9. ^ "Making Le Point". Time, 27 November 1972.
  10. ^ Jean-Jacques Servan-Schreiber The Times, 8 November 2006
  11. ^ Sir Jimmy's Cross-Channel Fiefdom TIME Magazine, 18 April 1977
  12. ^ Raymond Kuhn (). The Media in France. Routledge. p. 68. ISBN 978-1-134-98053-6. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  13. ^ „Le Vif/L'Express”. VoxEurop. Accesat în . 
  14. ^ Peter Humphreys (). Mass Media and Media Policy in Western Europe. Manchester University Press. p. 88. ISBN 978-0-7190-3197-7. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  15. ^ „Top 50 Finance/Business/News magazines worldwide (by circulation)” (PDF). Magazine Organization. Arhivat din original (Report) la . Accesat în . 
  16. ^ E. Martin (). Marketing Identities Through Language: English and Global Imagery in French Advertising. Palgrave Macmillan UK. p. 6. ISBN 978-0-230-51190-3. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  17. ^ „L'Express”. Roularta. Accesat în . 
  18. ^ „France -- Media Guide 2008” (PDF). Open Source Center. . Accesat în . 
  19. ^ „Roularta to sell seven French magazines to tycoon Patrick Drahi”. Reuters. . Accesat în . 

Legături externe

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=L%27Express&oldid=12460721