Aristarchus (crater): Diferență între versiuni
Crearea paginii Aristarchus (crater) Etichetă: Modificare sursă 2017 |
(Nicio diferență)
|
Versiunea de la 9 august 2018 11:28
 Craterele Aristarchus (în stânga) și Herodotus (în dreapta), văzute de Apollo 15. | |
| Coordonate | 23°42′N 47°24′W / 23.7°N 47.4°V |
|---|---|
| Diametru | 40 km |
| Adâncime | 3700 m |
| Co-longitudine | 48° la răsărit |
| Eponim | Aristarh[1][2] |
Aristarchus este un crater de impact pe fața vizibilă a Lunii. Uneori calificat drept „far al Lunii”, Aristarchus este cea mai luminoasă din formațiunile selenare, cu un albedo de două ori superior celorlalte.
Craterul a fost observat, pentru prima oară în 1645 de astronomul Johannes Hevelius. Numele internațional Aristarchus (formă latină apoi engleză a lui Aristarh) a fost adoptat oficial de Uniunea Astronomică Internațională în 1935[3][1][2], cu referire la Aristarh din Samos (prin 310 î.Hr. - prin 230 î.Hr.).[4][1][2]
Selenografie
Aristarchus este situat pe un relief stâncos cunoscut sub denumirea de platoul Aristarchus, în mijlocul formațiunii Oceanus Procellarum. Acest platou de nuanță brună (rezultat al erupțiilor piroclastice) este un bloc crustal înclinat de circa 200 km diametru care se ridică la o altitudine maximă de 2 km deasupra mării lunare în regiunea sa de sud-est. Aristarchus, crater tânăr (circa 450 de milioane de ani) deci foarte luminos (puțin supus eroziunii spațiale), este situat chiar la est de craterul Herodotus. Deasupra celor două cratere pleacă două mari falii care delimitează o regiune denumită Vallis Schröteri, râu sinuos de lavă ieșită dintr-un crater neregulat în formă de cap de cobră. Ejecțiile se propagă spre sud și sud-est, ceea ce sugerează că Aristarchus a fost format printr-un impact meteoritic oblic provenind dinspre nord-est.[5]
Aristarchus este craterul selenar cel mai luminos, încât selenografii din secolul al XIX-lea îl utilizau pentru definirea scării lor de luminozitate: 0 = total negru, 10 = albul strălucitor al piscului central din Aristarchus.[6]
Cratere satelite
Craterele satelite sunt mici cratere situate în proximitatea craterului principal. Ele au primit același nume ca și craterul principal, dar însoţit de o literă complementară (chiar dacă formarea acestor cratere este independentă de formarea craterului principal). Prin convenție, aceste caracteristici sunt indicate pe hărțile lunare plasând litera pe punctul cel mai apropiat de craterul principal.
Lista craterelor satelite ale lui Aristarchus[7]:
| Aristarchus | Latitudine | Longitudine | Diametru |
|---|---|---|---|
| B | 26.3° N | 46.8° W | 7 km |
| D | 23.7° N | 42.9° W | 5 km |
| F | 21.7° N | 46.5° W | 18 km |
| H | 22.6° N | 45.7° W | 4 km |
| N | 22.8° N | 42.9° W | 3 km |
| S | 19.3° N | 46.2° W | 4 km |
| T | 19.6° N | 46.4° W | 4 km |
| U | 19.7° N | 48.6° W | 4 km |
| Z | 25.5° N | 48.4° W | 8 km |
Referințe și note
- ^ a b c en „Gazetteer of Planetary Nomenclature - Moon Nomenclature: Mons, montes”.
- ^ a b c „Krater mit individuellem Namen (Crater cu nume individual)”.
- ^ Ca regulă generală, UAI a adoptat oficial numele craterelor de pe faţa vizibilă a Lunii în 1935, iar cele de pe fața ascunsă în 1970. Unele mici cratere (foste cratere satelite) au fost redenumite în 1976.
- ^ „Moon nomenclature - Crater”.
- ^ en Aristarchus Plateau
- ^ fr Bernard Nomblot, « Promenades sur la Lune : la pleine Lune », émission Ciel & Espace radio, 3 iunie 2012
- ^ Nomenclature complète des cratères lunaires: „Lunar Craters”..
Bibliografie
Lucrări de referință pentru craterele de pe Lună:
- en L. E. Andersson, E. A. Whitaker, NASA Catalogue of Lunar Nomenclature, NASA RP-1097, 1982.
- The Clementine atlas of the moon (în engleză), Cambridge, UK New York: Cambridge University Press, , ISBN 978-0-521-81528-4 .
- Who's who on the moon : a biographical dictionary of lunar nomenclature (în engleză) (ed. 1), Greensboro: Tudor Publishers, , ISBN 978-0-936-38927-1 .
- Report on Lunar Nomenclature by The Working Group of Commission 17 of the IAU (în engleză), 12, , p. 136
- On the moon (în engleză), London: Cassell, , ISBN 978-0-304-35469-6 .
- The Moon observer's handbook (în engleză), Cambridge ; New York: Cambridge University Press, 1988, ISBN 978-0-521-33500-3 Verificați datele pentru:
|date=(ajutor). - Atlas of the Moon (în engleză), Cambridge, Mass.: Sky Publishing Corp., 2004, ISBN 978-1-931-55907-2 Verificați datele pentru:
|date=(ajutor) . - Celestial Objects for Common Telescopes (în engleză) (ed. 6), Dover publications, Inc., 1972, ISBN 978-0-486-20917-3 Verificați datele pentru:
|date=(ajutor) . - Mapping and naming the moon : a history of lunar cartography and nomenclature (în engleză), Cambridge England New York: Cambridge University Press, , ISBN 978-0-521-62248-6.
Vezi și
Legături externe
- en Căutare de fotografii, hărţi şi documente privitoare la Aristarchus pe: „Moteur de recherche de l'Institut Lunaire et Planétaire”..
- „Localisation précise et photo du site”. (site cu licență Creative Commons, Vd. Geody).
- en Fotografii ale sitului pe: „Digital Lunar Orbiter Photographic Atlas of the Moon”..
- en Site al NASA despre toate formele de relief al Lunii: „Lunar Atlas”..
- en Fișe și hărţi geologice ale reliefului Lunii pe site-ul guvernamental U.S.A. de geologie : „Gazetteer of Planetary Nomenclature - Moon Nomenclature Table Of Contents”..
