Wikipedia în română
Wikipedia în română | |
Tip de afacere | Enciclopedie online gratuită |
---|---|
Fondat | |
URL | ro.wikipedia.org |
Lansat | 12 iulie 2003 |
Wikipedia în limba română (abreviată uneori „ro.wp”) este versiunea în limba română a Wikipediei și a fost editată pentru prima dată pe 12 iulie 2003.[1] La 18 noiembrie 2024, ora 11:12 (ora României), pe ro.wp există 500.629 de articole scrise și 663.557 de utilizatori înregistrați.
Istoric
[modificare | modificare sursă]Versiunile inițiale ale paginii principale și ale primelor articole au fost scrise pe 12 iulie 2003. În 15 iulie Bogdan Stăncescu (cu numele de utilizator Gutza) a primit statutul de administrator[2] și a început să traducă interfața din limba engleză. Tot el a făcut primele eforturi de atragere a contribuitorilor, adresându-se prin e-mail mai multor universități și Academiei Române. Aceste demersuri au fost curând remarcate de presă și au avut ca urmare publicarea unor articole de prezentare a Wikipediei.[3]
Referitor la începuturile Wikipediei în limba română, Bogdan Stăncescu a declarat:[4]
- Pe mine m-a încântat conceptul pe care l-am descoperit la Wikipedia în engleză și i-am întrebat pe cei de acolo cum aș putea să ajut la cultivarea site-ului în română. Am și acum răspunsul în arhiva de mailuri: «Oh, you just want to be a sysop? Done!» («Tot ce vrei este să fii un sysop? S-a făcut!»). Așa că m-am apucat de treabă. Am tradus toată interfața — neașteptat de mult de lucru și tot au scăpat niște greșeli pe care mi le-au semnalat contribuitorii mai târziu — și m-am pus pe scris articole care să dea o formă și o direcție site-ului.
Utilizatorii care au contribuit la scrierea primelor articole:
- Chuck SMITH/12 iulie 2003
- 66.67.59.55/14 iulie 2003
- Gebeleizis /14 iulie 2003
- Gutza /15 iulie 2003
- Bogdan Giusca /16 iulie 2003
- Florin~rowiki /25 iulie 2003
- 193.231.116.73 /4 august 2003
- Mihai /14 august 2003
- Scv /21 august 2003
- Vladd /21 august 2003
- 81.196.13.20 /22 august 2003
- 203.109.249.138 /25 august 2003
- 194.102.173.2 /7 septembrie 2003
- Addicted2base /20 septembrie 2003
- 67.60.27.122 /21 septembrie 2003
- Ronline /22 septembrie 2003
- Bogdan /26 septembrie 2003
- 213.164.241.16 /2 octombrie 2003
- Timbot (Gutza) /3 octombrie 2003
- 193.230.240.14 /4 noiembrie 2003
- Danutz /15 noiembrie 2003
- 138.243.201.1 /14 martie 2004
La sfârșitul anului 2003 Wikipedia în limba română avea deja peste 3.000 de articole și ocupa astfel locul 16 în clasamentul edițiilor Wikipediei. Proiectul s-a dezvoltat în continuare ajungând la 10.000 de articole la 13 decembrie 2004, 50.000 de articole la 5 ianuarie 2007, depășind 100.000 de articole la data de 11 ianuarie 2008. În prezent există aproximativ 501000 de articole la Wikipedia în limba română și circa 664000 de utilizatori înregistrați.[5]
De-a lungul existenței sale Wikipedia în limba română s-a aflat în fața mai multor probleme. Astfel, crearea automată a unei serii de proiecte în alte limbi, pe baza standardelor internaționale, a dus printre altele la apariția unei Wikipedii în limba moldovenească, urmare a faptului că această limbă avea în standardul ISO 639 codurile mo și mol, separate de limba română. Acest proiect permitea inițial scrierea articolelor atât în alfabetul latin cât și în cel chirilic (forma moldovenească de dinainte de 1989), dar ca urmare a numărului foarte redus de articole funcționa în mare măsură ca un portal cu trimiteri spre Wikipedia în limba română. După numeroase și aprinse discuții proiectul a fost în cele din urmă înghețat în anul 2006, pe baza faptului că limba moldovenească și limba română sunt identice și că nu s-au găsit vorbitori nativi ai acestei limbi care să dorească să contribuie în alfabetul chirilic.[6]
În anul 2010 Wikipedia în limba română a trecut la utilizarea semnelor diacritice corecte din limba română, mai exact virgule sub ș și ț (care până atunci apăreau în mod greșit drept sedile). Acest proces a putut fi în mare măsură automatizat, astfel încât dacă cineva scrie sau caută cu diacritice greșite, acestea sunt acum corectate automat.
Legislație
[modificare | modificare sursă]În ciuda prejudecăților că Wikipedia în limba română ar trebui să se supună dreptului românesc, Fundația Wikimedia nu recunoaște altă legislație decât cea californiană și cea federală a SUA; fundația va da curs oricărei cereri de cooperare judiciară internațională în urma unui mandat judecătoresc recunoscut în statul California. Drepturile de autor românești sunt valabile pe Wikipedia deoarece ele sunt recunoscute ca urmare a tratatelor internaționale la care SUA este parte—sigur, ele sunt recunoscute în măsura în care legislația SUA le recunoaște, iar asta poate avea unele diferențe, în plus sau în minus, față de legislația în vigoare în România.[7] Argumentul că Wikipedia în limba amhară ar fi supusă legislației Etiopiei s-a dovedit invalid; un administrator care a preferat legile Etiopiei (care condamnă homosexualitatea) politicilor Fundației Wikimedia (care interzic discriminarea homosexualilor) a fost blocat în mod permanent pe toate serverele Wikipediilor.[8] Fundația nu recunoaște legile etiopiene și nu se supune lor. În mod similar, Wikipedia în limba persană nu se supune legislației Iranului, Wikipedia în limba chineză nu se supune legislației Chinei, iar Wikipedia în limba română nu se supune legislației României.[9][10]
Wikipedia este proprietatea privată a Fundației Wikimedia.
Cronologie
[modificare | modificare sursă]- octombrie 2003: 250 de articole
- 7 aprilie 2004: 5.000 de articole[11]
- 12 decembrie 2004: 10.000 de articole cu articolul Opera poetică a lui Mihai Eminescu[12]
- 5 ianuarie 2007: 50.000 de articole cu articolul Peștera Urșilor[13]
- 11 ianuarie 2008: 100.000 de articole cu articolul Dawlish, oraș englez[14]
- 21 mai 2009: 125.000 de articole cu articolul Capul Horn[15]
- 13 septembrie 2010: 150.000 de articole[16]
- 5 august 2012: 200.000 de articole cu articolul Bătălia de la Râul Vorskla[17]
- 25 iulie 2014: 250.000 de articole cu articolul Pieridae[18]
- 13 aprilie 2015: 300.000 de articole cu articolul NGC 2867
- 2 septembrie 2015: 350.000 de articole
- 18 septembrie 2015: 10.000.000 de editări[19]
- 14 august 2019: 400.000 de articole cu articolul Emil Coșeru
- 29 iunie 2022: 15.000.000 de editări[20]
- 15 mai 2024: 450.000 de articole cu articolul Finala Cupei României 2023
- 27 octombrie 2024: 500.000 de articole cu articolul Ulug Beg
Ref.[21]
Galerie
[modificare | modificare sursă]-
Logotip al Wikipediei în limba română, afișat la celebrarea a 15.000 de articole.
-
Logotipul Wikipediei în limba română cu ocazia atingerii pragului de 40.000 de articole.
-
Sigla Wikipediei în limba română folosită de Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, și respectiv de Ziua Națională a Republicii Moldova, pe 27 august, în fiecare an.
-
Sigla Wikipediei în limba română folosită în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Prima editare pe Wikipedia în limba română
- ^ International Wiki mailing list
- ^ Jurnalul Național, 16 decembrie 2004: Enciclopedie gratis pe Internet, în română
- ^ Bănățeanul, 24 iulie 2004: Informație la click
- ^ Wikipedia în limba română, Pagina de statistici cu date actualizate în timp real
- ^ en Meta-Wiki: Closure of Moldovan Wikipedia
- ^ Vezi Uruguay Round Agreements Act
- ^ m:Requests for comment/Global ban for Til Eulenspiegel
- ^ en:Wikipedia:Applicable law
- ^ https://foundation.wikimedia.org/wiki/Terms_of_Use/en Citat: „b. You are responsible for your own actions: You are legally responsible for your edits and contributions on Wikimedia Projects, so for your own protection you should exercise caution and avoid contributing any content that may result in criminal or civil liability under any applicable laws. For clarity, applicable law includes at least the laws of the United States of America. Although we may not agree with such actions, we warn editors and contributors that authorities may seek to apply other country laws to you, including local laws where you live or where you view or edit content. WMF generally cannot offer any protection, guarantee, immunity or indemnification.”
- ^ Wikipedia:Comunicate de presă/Arhivă/7 aprilie 2004
- ^ Wikipedia:Comunicate de presă/Arhivă/12 noiembrie 2004
- ^ Wikipedia:Comunicate de presă/Arhivă/5 ianuarie 2007 sau Discuție Wikipedia:Cafenea/Promovare
- ^ Wikipedia:Comunicate de presă/Arhivă/13 ianuarie 2008
- ^ Wikipedia:Comunicate de presă/Arhivă/22 mai 2009
- ^ https://meta.wikimedia.org/w/index.php?title=List_of_Wikipedias/Table&oldid=2119233 List of Wikipedias/Table (Archived version of this page, as edited by JoaquinF at 00:11, 13 September 2010)
- ^ Wikipedia:Cafenea/Arhivă/2012/august#Articolul_200.000
- ^ Wikipedia:Cafenea/Arhivă/2014/iulie#250k
- ^ „Categorie:Desființări în 1959”, Wikipedia, , accesat în
- ^ „Catacomba Sfântului Calixt”, Wikipedia, , accesat în
- ^ Pentru datele 2008-prezent: List of Wikipedias/Table Revision history
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Acest articol sau secțiune are nevoie de actualizare. Unele părți din acest articol sau secțiune au fost identificate ca nemaifiind de actualitate. Vă rugăm să actualizați acest articol introducând evenimente recente și eliminați acest format după aceea. Informații suplimentare se pot găsi pe pagina de discuții. |
|