Sari la conținut

Vucașin Mrniavcevici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vucașin Mrniavcevici
Rege al Sârbilor și Grecilor
Date personale
Născutcca. 1320
Livno, Bulgaria
Decedat26 septembrie 1371
Marița, Bulgaria
Cauza decesuluiucis în luptă Modificați la Wikidata
PărințiMrnjava
Frați și suroriUglješa Mrnjavčević[*][[Uglješa Mrnjavčević (noble)|​]]
Gojko Mrnjavčević[*][[Gojko Mrnjavčević |​]]
Alena Mrnjavčević[*][[Alena Mrnjavčević (wife of Vukašin of Serbia)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuJelena Mrniavcevici
CopiiMarko Mrniavcevici
Andrijaš Mrniavcevici
Dmitar Mrniavcevici
Ivaniš Mrniavcevici
Olivera Mrniavcevici[1]
ReligieOrtodoxism sârb
Ocupațiemonarh Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titlurirege[*]​
Familie nobiliarăFamilia Mrniavcevici
Rege al Sârbilor și Grecilor
Domnie1365 - 26 septembrie 1371
PredecesorȘtefan Uroș al V-lea al Serbiei
SuccesorMarko Mrniavcevici
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Vucașin Mrniavcevici (în sârbă Вукашин Мрњавчевић; n. cca. 1320 – d. 26 septembrie 1371) a fost un conducător sârb a centrului și nord-vestului statului modern Macedonia, domnind între 1365 și 1371.[2]

Originea

[modificare | modificare sursă]

Potrivit istoricului din Ragusa secolului XVII, Mavro Orbin, tatăl său a fost un minor nobil numit Mrnjava din Zachlumia, ai cărui fii Vucașin și Uglieșa s-au născut în Livno, în vestul Bosniei de astăzi.[3] Unele surse istorice ale lui Orbin se bazează pe tradițiile orale ale perioadei sale, dar un document ragusan din 1280 menționează un nobil Mrnjan din Trebinje, un oraș în Travunia, în imediata apropiere a Zachlumiei.[4]

Același Mrnjan este menționată din nou într-o cartă din 1289 ca un trezorier al reginei Elena de Anjou, mama regelui sârb Milutin.[4][5] După ce Zachlumia a fost anexată de Bosnia în 1326, familia de Mrnjan (sau Mrnjava) ar fi putut mutat la Livno.[6] Eventual, familia a sprijinit invazia împăratului sârb Dușan în Bosnia din 1350, la fel ca și ceilalți nobili zachlumieni, și temându-se de pedeapsa, a emigrat în Serbia, atunci când războiul era pe cale să înceapă.

În favoarea unei origini zachumlene sau travuniene a lui Vukașin, relatează inscripția de pe mormântul dintr-o biserică din Ohrid, unde un anumit Ostoja Rajakovici din clanul Ugarcici (d. 1379), este menționată ca un văr al fiului mai mare a lui Vukașin.[5] Clanul Ugarcici este atestat în sursele contemporane ca locuind în regiunea Trebinje.[7]

Ascensiunea și domnia

[modificare | modificare sursă]

După ce Serbia s-a extins spre sud în Macedonia, lorzii feudali locali greci au fost înlocuiți cu sârbi, majoritatea din Zachlumia și Travunia.[7][8] În jurul anului 1350, împăratul Dușan l-a numit pe Vukașin jupan (guvernator de district) în Prilep.[6][9] După aceasta, Vukașin rapid a devenit unul dintre cei mai puternici nobili sârbi în momentul morții subite a lui Dușan în 1355.[6]

I-a fost oferit titlul de despot de către succesorul lui Dușan, împăratul Ștefan Uroș al V-lea al Serbiei. În 1365, a fost încoronat rege al sârbilor și grecilor, drept co-conducător al împăratului Uroș.[2] A domnit peste un teritoriu care a inclus Prizren, Skopje și Prilep, având relații bune cu fratele său, despotul Uglieșa Mrniavcevici care au condus-o zona din jurul orașului macedonean Ser. Mai târziu, a devenit atât de puternic încât nu mai asculta de Uroș.

Campania antiotomană și moartea

[modificare | modificare sursă]

În 1370, a contribuit la mănăstirile de pe muntele Athos și a pregătit un război împotriva Imperiului Otoman, cu suportul fratelui său. În iunie 1371, Vucașin asedia orașul Trebinje, dar va eșua.[10] În septembrie 1371, a înființat o coaliție cu fratele său împotriva otomanilor. Armata sârbă a coaliției număra cca. 20,000[11] - 70,000[11][12][13] de oameni, care au întâlnit armata otomană condusă de beglerbegul Rumeliei, Lala Sahin Pașa, în bătălia de pe Marița, pe 26 septembrie 1371, unde tacticile superioare otomane au învins armata coaliției. Otomanii au atacat armata sârbă în timp ce se odihneau, iar forțele lui Vukașin au fost învinse, mulți soldați sârbi ucigându-se între ei.[10]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ Istorijski zapisi: organ Istoriskog instituta i Društva istoričara SR Crne Gore. Istorijski institut u Titogradu. . p. 49. Accesat în . Иза Оливере остала је кћерка Јелисанта, која је имала унуку Јелену, уда- ту за Рајка Монету, властелина Балше III. После смрти господара Рајко је ступио у млетачку службу и добио проније 
  2. ^ a b "King Vukasin and the Disastrous Battle of Maritsa" M.A. Vladislav Boskovic, GRIN Verlag, 2009, ISBN 978-3-640-49243-5
  3. ^ Orbin, Mavro (1968). "Наставак већ поменуте историје краљева Далмације" (in Serbian). Miroslav Pantić, Radovan Samardžić, Franjo Barišić, Sima M. Ćirković. eds. Краљевство Словена [The Realm of the Slavs]. trans. Zdravko Šundrica. Belgrade: Srpska književna zadruga.
  4. ^ a b Jireček, Konstantin Josef (1952). "Чиновници у жупама: сатник, казнац camerarius, доцније прахтор порезник" (in Serbian). Политичка историја: до 1537. године. Историја Срба [History of the Serbs]. 1. trans. Jovan Radonjić. Belgrade: Naučna knjiga.
  5. ^ a b Miklošič, Franc (1858). Monumenta serbica spectantia historiam Serbiae Bosnae Ragusii (in Serbian and Latin). Vienna: apud Guilelmum Braumüller. pp. 56, 180, 181.
  6. ^ a b c Van Antwerp Fine, John. (1994). "The Balkans from Dušan's Death (1355) to the Eve of Kosovo (1389)". The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest. The University of Michigan Press. ISBN 0-472-08260-4. pp. 362-64.
  7. ^ a b Jireček, Konstantin Josef (1952). "Насеља, земљорадња и занати" (in Serbian). Политичка историја: до 1537. године. Историја Срба [History of the Serbs]. 1. trans. Jovan Radonjić. Belgrade: Naučna knjiga.
  8. ^ Šuica, Marko. (2000). "Остоја Рајаковић" (in Serbian). Немирно доба српског средњег века: властела српских обласних господара. Belgrade: Službeni list SRJ. ISBN 86-355-0452-6.
  9. ^ Stojanović, Ljubomir (1902). Стари српски записи и натписи [Old Serbian Inscriptions and Superscriptions] (in Serbian). 1. Belgrade: Serbian Royal Academy. p. 37.
  10. ^ a b The Serbs
  11. ^ a b Vladislav Boskovic: King Vukasin and the disastrous Battle of Marica, GRIN Publishing, 2009, ISBN 3-640-49264-1, page 11.
  12. ^ The New Encyclopædia Britannica, 1993, ISBN 0-85229-571-5, page 855.
  13. ^ Ion Grumeza: Roots of Balkanization: Eastern Europe C. E. 500-1500, University Press of America, 2010, ISBN 0-7618-5134-8, page 93.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Vucașin Mrniavcevici


Vucașin Mrniavcevici
Naștere: cca. 1320 Deces: 26 septembrie 1371
Titluri regale
Predecesor:
Ștefan Uroș al V-lea 		Rege al Sârbilor și Grecilor
1365 - 26 septembrie 1371 		Succesor:
Marko Mrniavcevici
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Vucașin_Mrniavcevici&oldid=15305011