Vot

Votul este actul prin care o persoană își exprimă sprijinul sau preferința pentru o anumită moțiune, propunere, candidat sau selecție de candidați pe timpul unei votări, de formă secretă sau publică. Prin urmare, este o metodă de luare a deciziilor în care un grup, cum ar fi un consiliu sau un electorat, încearcă să-și evalueze opinia comună.^[1] Votul este o parte esențială în fiecare dintre formele de guvernământ care se bazează pe democrație și acestea trebuie să fie specializate în colectarea voturilor și semnăturilor acelei familii politice care se lansează în alegeri. Datorită acestui fapt, deciziile importante pot fi luate în mod echitabil și făcând a fi afirmat punctul de vedere al fiecărei persoane. Pe de altă parte, votul este considerat ca fiind egal, adică fiecare vot are aceeași valoare, indiferent cine este alegătorul. . . . ^[2] ^[3]

Votul în alegerile democratice

În politică, votul este folosit pentru ca alegătorii să aleagă membri ai guvernului sau al altor funcții publice și reprezentanți. Fiecare țară își stabilește propriile norme și mecanisme privind modul în care se vor desfășura diferitele alegeri.

Votul este o condiție necesară pentru ca un sistem politic să fie democratic. Sunt guverne autoritare în care restricțiile de prezentare a candidaturilor ating un grad care le împiedică să fie considerate democratice.

Alegerile nu se limitează exclusiv la sistemele politice democratice, fiind utilizate și de regimurile autoritare ca instrument pentru obținerea unei legitimități formale. În aceste sisteme, scrutinele au adesea un caracter plebiscitar și se desfășoară în absența garanțiilor de corectitudine, fiind marcate de încălcări sistematice ale normelor democratice. Într-un cadru dictatorial, competiția politică reală este fie anulată, fie restricționată prin măsuri coercitive, confruntarea partizană fiind înlocuită de hegemonia unui singur partid sau de includerea unor candidați alternativi controlați, care nu periclitează monopolul asupra puterii. Totuși, în procesul de tranziție politică de la autoritarism la democrație, organizarea unor alegeri libere, bazate pe votul universal, reprezintă o etapă fundamentală pentru stabilirea noului sistem constituțional.

Tipuri de vot

După opțiuni

După scop:

După mod:

Altele

Caracteristicile votului democratic

Democrația presupune celebrarea de alegeri periodice prin intermediul sufragiului universal, liber, egal, direct și secret. Toate aceste caracteristici sunt considerate în prezent condiții strict necesare pentru democrație iar nerespectarea chiar si doar a uneia dintre ele ne remite la votul ne-democratic, care poate fi restrâns, ne liber, inegal, indirect și public.

Universal

Articol principal: Sufragiu universal

Întrucât votul universal există atunci când cetățenii în ansamblul lor dispun de dreptul de vot, fără a exista posibilitatea de excludere din cauza vreunei condiții sau împrejurări cu caracter discriminatoriu. Definiția electoratului și extensia sufragiului variază în funcție de timp și de loc și a dat naștere unor mari dezbateri. Este convenabil să ne amintim că istoria democrației a fost legată de extinderea în care a jucat un rol important presiunea sectoarelor excluse de la dreptul de a vota.

Pe durata secolului al XIX-lea și a începutului secolului al XX-lea, accesul la urne era închis unor sectoare largi ale societății, printre altele: lucrători (discriminare pe bază de clasă socială), femei (discriminare sexistă) și non-albi (discriminare bazată pe rasă). De exemplu, în 1833 în Marea Britanie doar 4,7 la 100 din populație avea acces la vot. Într-un prim început, celebrarea alegerilor răspundea dorinței burgheziei de a accede la controlul Statului, fără a împărți acest control cu restul societății.

Odată cu Statul liberal, burghezia a recurs la sufragiu pentru a obține puterea politică ca sector privilegiat și a stabilit condiții care în practică excludeau de la dreptul de vot clasele de jos și de mijloc. Acest tip de sufragiu era restricționat pe motive de nivel de venit, proprietate sau avere (vot cenzitar), pe motive de nivel de studii sau pe orice altă condiție similară. Se mai putea întâmpla ca dreptul de vot să fie condiționat de plata vreunei anumite taxe de impozitare: o taxă specială pentru accesul la vot, inaccesibilă pentru marea majoritate a societății. Educația sau cultura puteau fi, de asemenea, instrumente discriminatorii în vremuri sau locuri în care analfabetismul era foarte răspândit. O altă limitare ar putea fi cerința unei perioade minime de rezidență înainte de a putea fi înscris în lista electorală, ceea ce ar putea fi discriminatoriu într-un context de mobilitate rezidențială ridicată a lucrătorilor aflați în căutarea unui loc de muncă.

Toate restricțiile discriminatorii menționate mai sus au căutat să priveze clasa lucrătorilor de la dreptul la vot. Realizarea votului universal masculin și odată cu depășirea obstacolului discriminării sociale, ca urmare a presiunii mișcării sindicale și a apariției partidelor de stânga, a reprezentat un punct de cotitură esențial pentru înțelegerea transformării statului liberal către Statul.democratic. În Europa, înființarea sa a fost amânată până la Primul Război Mondial, după un lung proces de abrogări și reintroduceri a acestui drept pentru bărbați. Având în vedere că au existat mai multe abrogări ale acestui drept, în Spania a fost introdus în 1868, 1890, 1931 și 1977.

După generalizarea votului în rândul bărbaților, a continuat să existe un vot restrâns de natură sexistă care excludea femeile de la participarea la viața politică și, deci, și din alte domenii ale vieții cotidiene. Printre motivele invocate pentru a împiedica femeile să voteze, regăsim argumente precum presupusa lor capacitate intelectuală mai scăzută, subordonarea femeilor față de bărbatul care era capul familiei^⁠(d) (fie el tatăl sau soțul) sau acuzația de apatie sau de ignoranță a femeilor în legătură cu problemele politice. În unele țări în care femeilor li s-a acordat fără prea multă tragere de inimă accesul la vot, acestora le-a fost stabilit la o vârstă mai mare decât a bărbaților. Acesta a fost cazul în Marea Britanie, unde în 1918 doar femeile cu vârsta de peste treizeci de ani aveau voie să voteze. În Belgia (1919) doar văduvele și mamele victimelor de războiul iar în Portugalia (1931) doar femeile cu studii universitare.

În afara unor excepții „accidentale”, prima dată când femeile și-au putut exercita dreptul de vot a fost în 1866, la alegerile municipale din Suedia. Primele țări în care a fost implementat au fost statele nord-americane Wyoming (1869) și Utah (1870), precum și în Noua Zeelandă (1893) și Australia (1902). În Europa, au fost țările nordice. Țările cu tradiție catolică și musulmană au fost cele mai reticente la participarea femeilor, în timp ce în țările cu tradiție protestantă și evreiască, reticența a dispărut mai devreme.

În Spania votul feminin a fost admis în 1931 și a fost exercitat în 1933, deputata Clara Campoamor^⁠(d) a fost principalul său apărător. În Argentina, unde a existat precedentul provinciei San Juan, care în 1928 stabilise votul feminin la nivel local, Camera Deputaților a aprobat în 1932 un proiect în acest sens al deputatului socialist Mario Bravo, dar Senatul nu i-a aprobat niciodată dezbaterea. Proiectul de lege a fost prezentat imediat după preluarea mandatului de noul guvern constituțional, la 1 mai 1946. Opoziția prejudecăților conservatoare a fost evidentă atât în cadrul partidelor politice care susțineau peronismul, cât și în cadrul partidelor de opoziție. În ciuda faptului că era un text scurt, de trei articole, care practic nu putea da naștere la discuții, Senatul (unde erau doar reprezentanți peroniști ) abia a dat doar jumătate din sancțiunea proiectului la 21 august 1946 și a trebuit să aștepte mai mult de un an.an ca Camera Deputaților sa sancționeze Legea 13.010 din 9 septembrie 1947 ceea ce a făcut in unanimitate adică a fost susținuta atât de deputați peroniști cat si de oponenți. Evita a făcut presiuni constant pe parlamentari să o aprobe, provocând chiar proteste din partea acestora din urmă pentru amestecul ei.

In afara de mișcarea muncitorească și de sufragistele mișcării feministe, în unele țări cererea de extindere a dreptului de vot a inclus și alte mișcări sociale, cum ar fi mișcările antirasiste. Excluderea minorităților etnice s-a produs prin diferite mecanisme: negându-li-se acestora condiția de cetățeni, interzicându-li-se dreptul de vot, restrângându-li-se dreptul de vot sau descurajându-li-se participarea lor politică. În Statele Unite până în 1965, votul cetățenilor afro-americani a fost împiedicat, iar Africa de Sud nu a implementat votul universal și egal până în 1994, punând asa capăt segregării rasiale.

O altă limitare a sufragiului care trebuie remarcată a fost discriminarea pe bază de vârstă, obișnuindu-se să se stabilească la douăzeci, douăzeci și unu, douăzeci și trei, douăzeci și cinci de ani sau mai mult, vârsta minimă pentru a se putea vota. Reducerea progresivă a vârstei de vot la optsprezece ani, începând cu anii 1970 și 1980, fusese frânată până atunci în multe țări, deoarece elitele politice se temeau că tinerii vor vota opțiuni mai radicale.

Liber

Într-un sistem constituțional de drepturi și libertăți, pluralismul politic, accesul deschis la procesul electoral, partidele in concurență, frecvența alegerilor și posibilitatea efectivă de a decide asupra permanenței sau înlocuirii puterii guvernamentale sunt trăsături distinctive ale acelor alegeri in care votul este liber.

Absența unei competiții electorale este un simptom clar al inexistenței democrației, iar prezența alegerilor nu indică ipso facto existența unui sistem politic democratic. Trebuie să existe un Stat dotat cu un sistem constituțional care să stabilească un cadru juridic în care drepturile persoanei și libertățile publice (de expresie, de ideologie, de asociere, de reuniune etc.) sunt recunoscute și garantate.

În acest context libertatea se referă la non-influență; aceasta înseamnă să nu iei neapărat în considerare opiniile altora, nici să accepți mită de la vreun partid politic sau de la cineva care îți cere sufragiul (votul).

Egal

Principiul votului egal presupune alocarea aceluiași număr de voturi fiecărui cetățean cu drept de vot, indiferent de identitatea acestuia, asigurând absența diferențelor cantitative în procesul de exprimare a opțiunii electorale (de regulă, un singur vot per alegător).

Încălcarea acestei reguli („o persoană, un vot”) se realizează prin intermediul votului inegal sau plural, sistem care acordă sufragii suplimentare anumitor categorii de populație. Istoric, votul plural s-a manifestat sub mai multe forme:

Criteriul averii sau al proprietății: Acordarea de voturi suplimentare proporțional cu suprafața de teren deținută sau cu baza de impozitare a proprietăților (sistem utilizat în Belgia până în 1919).
Multiplicitatea teritorială: Posibilitatea de a vota în mai multe circumscripții diferite, dacă alegătorul îndeplinea criteriile de calificare (de exemplu, deținerea de proprietăți în fiecare dintre ele, practică recunoscută în Marea Britanie până în 1948).
Circumscripții speciale non-teritoriale: Stabilirea unor contingente de alegători pe criterii profesionale sau socio-economice. Un exemplu l-au constituit circumscripțiile universitare britanice, desființate în 1948, unde absolvenții de studii superioare beneficiau de voturi suplimentare.

După consolidarea juridică a principiului „o persoană, un vot” în democrațiile consolidate, dezbaterea politologică s-a orientat către extinderea egalității electorale. Diversi autori propun trecerea la conceptul „o persoană, o valoare”, formulă prin care se urmărește ca opțiunea fiecărui alegător să aibă o influență matematică egală asupra rezultatului final al alegerilor. .

În acest sens, John Stuart Mill a comentat:

„Nu există egalitate în sufragiu acolo unde votul unui individ izolat nu are aceeași valoare cu cel al altui individ aflat în cadrul vreunei comunități.^[4]”

Pe baza celor spuse, un vot de valoare egală sau echitativ ar consta în faptul că puterea electorală a votului fiecărui cetățean este cat mai apropiată și ca costul fiecărui scaun să fie similar, adică să fie ales de o fracțiune echitativă a populației. De exemplu, subreprezentarea zonelor urbane și supra-reprezentarea zonelor rurale este o sursă de discriminare care afectează echitatea votului. De asemenea, trebuie spus că alegerile nu sunt un proces pe deplin deschis și accesibil tuturor partidelor în mod egal. Inegalitatea resurselor financiare și accesul la mediile de comunicare afectează negativ egalitatea de șanse și limitează aspectul competitiv al relațiilor interpartide. La toate acestea trebuie adăugat că un sistem electoral poate produce rezultate inegale: există partide care, în raport cu sprijinul electoral obținut, sunt suprareprezentate, iar altele sunt subreprezentate în parlament. De asemenea, subliniază inegalitățile politice în ceea ce privește votul pasiv, cum ar fi scăzuta reprezentare a femeilor în cadrul elitelor politice. Acestea sunt chestiuni deschise dezbaterii.

Direct

Articol principal: Sufragiul direct

Principiul votului direct stipulează că exprimarea opțiunii electorale trebuie realizată personal de către fiecare cetățean, fără intermediari, pornind de la premisa că dreptul de vot este un drept netransferabil. În contrast, alegerile indirecte implică alegerea unor delegați sau împuterniciți care, ulterior, desemnează deținătorii funcțiilor publice. Istoric și funcțional, acest tip de intermediere a fost utilizat pentru a filtra ori modera opțiunile electoratului, existând riscul modificării mandatului explicit al alegătorilor inițiali.

Sistemul scrutinului indirect se regăsește în diverse modele constituționale:

Spania (perspectivă istorică și actuală): Acest mecanism a fost consacrat inițial prin Constituția spaniolă din 1812. În prezent, modelul se păstrează parțial în desemnarea acelor senatori spanioli aleși direct de către parlamentele comunităților autonome, și nu de corpul electoral.
Statele Unite ale Americii: În cadrul alegerilor prezidențiale, cetățenii nu votează direct președintele, ci un colegiu de electori (împuterniciți). Deși din punct de vedere formal scrutinul rămâne indirect, în practica modernă electorii respectă strict opțiunea politică exprimată majoritar de populație în statul lor.

Secret

Trebuie asigurată caracteristică de vot secret pentru a se garanta astfel libera decizie a votantului. Această libertate de alegere ar putea suferi condiționări in cazul votului public sau al celui deschis. În acest fel, votul prin aclamație, prin ridicare a mâinii sau exprimat oral este coercitiv.

Alegătorul nu trebuie să-și perceapă libertatea politică limitată atunci când în cabina de vot alege cui dă votul și/sau când îl depune în urnă și din acest motiv este esențial ca intimitatea sa să fie garantată și nu să fie observată, astfel încât votul său nu fie ordonat sau cunoscut de nimeni altcineva. Pentru garantarea votului secret se instituie mecanisme precum obligativitatea folosirii cabinelor de vot închise, cu perdele sau uși opace și buletinele de vot și plicurile acestora, utilizarea urnelor sigilate, plicuri opace în care se pot introduce buletinele de vot și alte mecanisme care fac efectivă emiterea votului secret.

Trebuie precizat că garanțiile pentru ocrotirea secretului votului nu implică faptul că alegătorul, dacă dorește acest lucru în mod voluntar, nu își poate face cunoscut votul. Secretul votului este, așadar, o posibilitate care poate să nu fie exercitată de către alegător, dar care trebuie întotdeauna garantată. Toate acestea fără a aduce atingere obligației de a nu efectua propagandă electorală în timpul votării. Cu toate acestea, în unele țări, cum ar fi Argentina, fapta ca un alegător să-și declare votul poate fi considerată un delict electoral, iar votul acestuia poate fi declarat vot nul.

Australia a fost prima țară care a folosit votul secret în 1856. Odată cu introducerea tehnologiei informatice în alegerile din unele țări, sunt stabilite și mecanisme adecvate pentru emiterea secretă a votului.

Alte caracteristici

Pe lângă caracteristicile menționate, există o mare varietate de factori materiali și formali care trebuie să fie prezenți într-o alegere democratică de calitate, precum o periodicitate adecvată a alegerilor (cu un maximum de patru sau cinci ani), un sistem de garanții sociale sau niste reguli de propagandă electorală eficiente.

Votul trebuie să fie personal. Votul prin împuternicire poate fi supus manipulării sau furtului de identitate. Prin urmare, în cazul în care un alegător este în imposibilitate materială de a vota în ziua alegerilor, pentru a i se garanta dreptul de vot și, in același timp, pentru a se menține cerința ca votul să fie personal, pot fi articulate mecanisme care să combine ambele aspecte, cum ar fi votul prin poștă, votul sur place (când alegătorul este autorizat să voteze în alt loc decât cel care în principiu îi corespunde) sau votul în ambasade și consulate în cazul rezidenței în străinătate.

Existența unui consolidat sistem de partide va determina caracterul democratic al alegerilor; competiția dintre partide fiind un numitor comun al gamei largi de variații ale sistemelor electorale din cadrul democrațiilor. Printre disparitățile sale, caracterul singular al democrațiilor este subiacent confruntării politice între diferite partide și coexistența lor democratică. Elementul central il reprezintă competiția pe vot pentru a dispune de capacitatea de a reprezenta și de a guverna. Este clar că relațiile reciproce și plurale își au originea în sistemele cu mai multe partide, în timp ce în sistemele cu un singur partid nu există astfel de relații de reciprocitate. Toate acestea fără a aduce atingere mecanismelor de democrație directă.

În afară de cele menționate deja, o altă condiție pentru a lua în considerare sufragiul liber este ca alegerile să fie recurente. Periodicitatea trebuie să fie reglementată pentru a evita perpetuarea neelectivă la putere a elitelor politice. Dezvoltarea principiului electiv presupune desfășurarea de alegeri periodice (de regulă, într-o perioadă de maximum patru sau cinci ani) unde se pornește de la baza că acestea nu pot fi un instrument utilizat în mod excepțional și nici nu pot fi anulate convocările ulterioare cu scopul menținerii la putere.

Structura de vot

Votul este un act relativ simplu care nu permite dezvăluirea nuanțelor preferințelor politice ale cetățenilor. Structura votului este forma de emitere sau de exprimare a votului și este strâns legată de forma candidaturii. Rae (1977) ^{[necesită citare]} distinge între votul categoric (alegătorul poate vota doar candidați de la un același partid) și votul ordinal (alegătorul poate vota candidați de la mai mult de un partid).

Majoritatea țărilor contempla votul categoric, în timp ce Irlanda, Malta, Australia, Luxemburg, Elveția, Germania, Franța și Spania au un vot ordinal pentru Senat. O altă tipologie face distincția fundamentală între două structuri de vot: votul unic și votul multiplu, care la rândul lor dau naștere la diferite modalități:

Votul unic este cel în care alegătorul dă un singur vot. Acest lucru se întâmplă indiferent de numărul de locuri alocate unei circumscripții electorale. Poate fi emis în circumscripții uninominale, la votul pentru o candidatură unipersonală, sau în circumscripții multinominale, la votul pentru o singură listă de candidați care este închisă și blocată.
Votul multiplu permite exprimarea a atâtor voturi câte locuri există într-o circumscripție, putându-se acorda maximum un vot fiecărui candidat. Se aplică în general în circumscripțiile cu mai mulți membri și pentru liste deschise si listele deblocate.
Votul alternativ este o formă de vot unic în care alegătorul își arată a doua preferință, adică indică ce candidat ar vota în cazul în care candidatul său ales ca primă preferință nu obține voturile necesare pentru a fi numit.
Votul limitat este o variantă a votului multiplu. În acest caz, alegătorul are un număr de voturi mai mic decât locurile de care dispune circumscripția electorală. Se aplică de obicei în circumscripții cu mai mulți membri și sisteme majoritare cu liste deschise .
Votul cumulativ este o altă variantă a votului multiplu. În acest caz, alegătorul are posibilitatea de a acorda mai multe voturi unui singur candidat, dacă asta dorește. Această capacitate de a acumula voturi poate fi sau nu limitată și poate sa fie exercitată de către alegător, care preferă să distribuie voturile între diferiți candidați.
Votul preferențial este acel tip de vot multiplu în care alegătorul își stabilește ordinea preferințelor pentru alegerea candidaților. Această ordine poate consta în introducerea unui număr în numele candidaților, sau, în indicarea unui număr determinat de candidați care. se poate reduce chiar la exprimarea preferinței pentru un singur candidat. Este asociat cu listele deblocate.
Votul combinat, cunoscut și sub denumirea de Panachage^⁠(d), este un tip de vot multiplu în care aveți puterea de a selecta candidați din diferite partide, indiferent de poziția lor pe listă. Voința alegătorului poate configura un vot amestecând candidații din diferite liste și stabilește ordinea preferințelor acestora. Este asociat cu listele deschise .
Votul dublu este o conjuncție între două forme de candidatură: votul de listă și votul unei persoane. Alegătorul ia două decizii cu două voturi: cu un vot alege o listă de partid și cu celălalt vot alege un candidat, care poate aparține unui partid care nu coincide cu partidul pe care l-a ales în votul de listă.
Votul solicitat este o formă de vot restrictiv în care alegătorul trebuie să solicite (sau să „implore”) să i se permită să voteze, în general, unei autorități electorale. Este de obicei folosit cu grupuri ale căror drepturi civile sunt puse, de facto, sub semnul întrebării. Spania a impus-o, din 2011, rezidenților săi din străinătate.

Votul obligatoriu

Articol principal: Sufragiu obligatoriu

Actul de a vota este voluntar în majoritatea țărilor. Cu toate acestea, în unele țări, cum ar fi Argentina și Brazilia, au sisteme de vot obligatorii, a căror nerespectare constituie o infracțiune administrativă. În Peru, votul este obligatoriu la alegerile prezidențiale, regionale, municipale și parlamentare, iar nerespectarea atrage o amendă . În Uruguay, votul este obligatoriu la alegerile naționale și departamentale, iar nerespectarea reprezintă un delict . Votul este obligatoriu în Bolivia, iar nerespectarea este un delict .

Votul înregistrat

Articol principal: Votul electronic

Unii ^[cine?] cred că de îndată ce voturile sunt înregistrate într-un mediu invizibil pentru oameni, alegătorii vor pierde orice posibilitate de a verifica modul în care voturile lor sunt colectate și adunate pentru a produce rezultatul final. Astfel, ei ar trebui să aibă încredere absolută în acuratețea, onestitatea și securitatea întregului aparat electoral. Aceasta se referă în special la votul electronic, deoarece, pentru cei care nu l-au programat, calculatoarele acționează doar ca cutii negre, iar operațiunile lor pot fi verificate doar cunoscând datele introduse și comparând rezultatele așteptate cu cele existente, dar în sistem de vot secret, nu se cunosc voturile primite și nici nu există niciun rezultat așteptat cu care să se compare rezultatele alegerilor.

Votul tinerilor

Argentina

Legea votului tinerilor permite cetățenilor argentinieni cu vârste de 16 și 17 ani să participe la alegerile naționale pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte, senatori și deputați în Congresul Național. Pentru a-și exercita acest drept, tinerii trebuie să aibă actul de identitate actualizat de la vârsta de 14 ani și să figureze în registrul electoral general. Deși votul este obligatoriu în Argentina începând cu vârsta de 18 ani, persoanele de 16 și 17 ani care decid să nu voteze nu primesc nicio sancțiune legală. ^[5]

Vezi si

Wikţionar

Caută „Voturi” în Wikționar, dicționarul liber.

Referințe

↑ „Diario La nación, "Los tipos de voto: Válido, nulo, en blanco, recurrido e impugnado"”. Arhivat din original la 28 iulie 2017. Accesat în 10 ianuarie 2023.
↑ „Importancia del voto”.
↑ „Bibliotecas del Tecnológico de Monterrey /CIB”. 0-search.proquest.com.millenium.itesm.mx. Accesat în 13 de abril de 2018. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)^{[nefuncțională]}
↑ https://books.google.com.pe/books?id=ppoIAAAAQAAJ&pg=PA5. Parametru necunoscut |enlaceautor= ignorat (posibil, |author-link=?) (ajutor); Parametru necunoscut |fecha= ignorat (posibil, |date=?) (ajutor); Parametru necunoscut |nombre1= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |apellidos1= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |título= ignorat (posibil, |title=?) (ajutor); Parametru necunoscut |páginas= ignorat (posibil, |pages=?) (ajutor); Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
↑ „Voto joven”. Argentina.gob.ar (în spaniolă). 12 de julio de 2019. Accesat în 15 de agosto de 2020. Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)

Bibliografie

Lijphart, Arend (1995). Sistemas electorales y sistemas de partidos. Madrid: Centro de Estudios Políticos y Constitucionales.
Colomer, Josep M. (2004). Cómo votamos: los sistemas electorales del mundo: pasado, presente y futuro. Barcelona. ISBN 978-84-9784-029-3.
AA.VV. (2003), Curso de partidos políticos. Capítulo Noveno: Sistemas Electorales y Sistemas de Partidos, AKAL, Madrid.

[1] „Diario La nación, "Los tipos de voto: Válido, nulo, en blanco, recurrido e impugnado"”. Arhivat din original la 28 iulie 2017. Accesat în 10 ianuarie 2023.

[2] „Importancia del voto”.

[3] „Bibliotecas del Tecnológico de Monterrey /CIB”. 0-search.proquest.com.millenium.itesm.mx. Accesat în 13 de abril de 2018. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)^{[nefuncțională]}

[4] ttps://books.google.com.pe/books?id=ppoIAAAAQAAJ&pg=PA5. Parametru necunoscut |enlaceautor= ignorat (posibil, |author-link=?) (ajutor); Parametru necunoscut |fecha= ignorat (posibil, |date=?) (ajutor); Parametru necunoscut |nombre1= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |apellidos1= ignorat (ajutor); Parametru necunoscut |título= ignorat (posibil, |title=?) (ajutor); Parametru necunoscut |páginas= ignorat (posibil, |pages=?) (ajutor); Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

[5] „Voto joven”. Argentina.gob.ar (în spaniolă). 12 de julio de 2019. Accesat în 15 de agosto de 2020. Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]