Victor Pimsner

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Victor Pimsner
Date personale
Născut26 martie 1920(1920-03-26)[1][2]
Decedat (80 de ani) [1][2]
Cetățenie România
Ocupațieuniversitar[*]​ Modificați la Wikidata
StudiiȘcoala de ofițeri de aviație
Școala Politehnică din București[1][2]
Activitate
Ramuraaviație
Ani de serviciu1943–1948 (pilot)
1947–1987 (inginer)
Gradullocotenent-colonel (OF-4)
Ocupații ulterioareinginer de aviație
Decorații și distincții
DecorațiiPremiul de Stat, 1962[3][4]
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Victor Pimsner (n. 26 martie 1920, Cairaclia, Basarabia – d. 20 decembrie 2000, Germania) a fost un aviator, profesor universitar și organizator al învățământului ingineresc de aviație.

Pilot militar[modificare | modificare sursă]

După susținerea în 1939 a bacalaureatului, în perioada satisfacerii serviciului militar a intrat prin concurs la Școala de ofițeri de aviație pe care a absolvit-o în 1943 cu gradul de sublocotenent; un an mai târziu, după parcurgerea unui curs de perfecționare, este avansat la gradul de locotenent pilot de avioane de vânătoare.[1][2] În perioada 1943-1948, Pimsner a activat la diferite unități de aviație ca ofițer pilot.

Inginer și profesor universitar[modificare | modificare sursă]

În 1943 s-a înscris la Facultatea Electromecanică a Școlii Politehnice din București la Secția de Mașini Termice, pe care a absolvit-o în 1947, devenind inginer electromecanic cu specialitatea aviație. În 1949 a fost avansat la gradul de căpitan inginer și mutat ca șef birou de studii la Facultatea de Aviație a Academiei Tehnice Militare, care fusese inaugurată chiar în același an. În această calitate, Pimsner a participat efectiv și activ la organizarea învățământului superior ingineresc de aviație din Academia Tehnică Militară (1949–1950). Solidele sale cunoștințe de motoare de aviație i-au permis să parcurgă rapid gradele didactice până la cel de conferențiar (în 1952), devenind titularul cursului de Teoria motoarelor de aviație cu reacție. Până în 1959 Pimsner a profesat în calitate de cadru didactic în Academia Tehnică Militară, fiind avansat succesiv la gradele de maior și lt. colonel (1958). Deși nu a luptat efectiv pe frontul de est, în anul 1959 Pimsner a fost trecut în rezervă.[1][2]

În 1958, Pimsner a intrat prin concurs cercetător principal și șef de sector la Institutul de Energetică al Academiei Române, condus în aceea perioadă de acad. Remus Răduleț. Aici Pimsner a promovat la gradul de șef de laborator, funcție pe care a deținut-o până în anul 1968. În această perioadă și-a elaborat în cadrul Institutului Politehnic București teza de doctorat cu titlul Contribuții asupra unei metode de mărire a forței de tracțiune a motorului turboreactor, pe care a susținut-o în anul 1963.[1][2][5] În 1963 i se decernează Premiul de Stat pe 1962 pentru lucrările de cercetare elaborate la Institutul de Energetică și la Academia Tehnică Militară, publicate în lucrarea Exploatarea rațională a gazelor naturale.[3][4]

În 1965 își reia activitatea didactică la Catedra de Termotehnică de la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic în calitate de conferențiar (1965–1971) și apoi de profesor (1971–1976). La Facultatea de Mecanică a predat cursuri de termodinamică tehnică (termotehnică). În 1971 a obținut titlul științific de doctor-docent în științe tehnice, iar în 1972 dreptul de a conduce lucrări de doctorat.[1][2]

În 1972 a participat la înființarea în cadrul politehnicii bucureștene a Facultății de Aeronave, al cărei decan a fost în perioada 1972–1981. În calitate de profesor la această facultate, între 1976–1988 a predat cursurile de Teoria motoarelor de aviație, Teoria motoarelor cu reacție, Procese și caracteristici în turbomotoarele cu reacție, Procese și caracteristici în turbomotoarele de aviație.[1][2] În calitate de conducător de doctorat (1972–1987) a condus pregătirea prin doctorat a unor personalități din aeronautică și învățământul aviatic (prof. Ștefan Ispas, prof. Virgil Stanciu etc.).

În 1988, după decesul soției sale, Pimsner a plecat din România pentru a se reuni cu restul familiei, care se afla de mai mult timp în Republica Federală Germania.[1] A rămas în memoria studenților și doctoranzilor săi ca un ofițer corect și conștiincios, un profesor eminent și un îndrumător atent și responsabil al celor tineri.

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

  • Exploatarea rațională a gazelor naturale (în colaborare), București: Ed. Academiei RPR, 1963[6]
  • Energetica turbomotoarelor cu ardere internă (în colaborare), București: Ed. Academiei RSR, 1964[1][5]
  • Supraalimentarea motoarelor Diesel (în colaborare), București: Ed. Tehnică, 1965[7]
  • Analiza termodinamică a schemelor centralelor electrice (în colaborare), București: Ed. Academiei RSR, 1967[8]
  • Corelațiile dintre combustibilul lichid și motorul cu ardere internă (în colaborare), Ed. Academiei RSR, 1972[7]
  • Termodinamica tehnică: Culegere de probleme, București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1976[1][5]
  • Termodinamica tehnică: Culegere de probleme (în colaborare), București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1982[5][7]
  • Motoare aeroreactoare: Procese și caracteristici, București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1984[5][7]
  • Procese în mașini termice cu palete: Aplicații și probleme (coord.) București: Ed. Tehnică, 1986[7]
  • Mașini cu palete. Procese și caracteristici (în colaborare), București: Ed. Tehnică, 1988[1][5]
  • Numeroase studii, cercetări, comunicări științifice și manuale referitoare la procesele termo-gazodinamice din motoarele aeroreactive.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n In memoriam: Victor Pimsner, Energetica, nr. 1/2001, accesat 2016-12-31
  2. ^ a b c d e f g h i j Dicționar de personalități: Victor Pimsner, aviatori.ro, accesat 2017-01-01
  3. ^ a b HCM nr. 281/1963 privind acordarea Premiului de Stat al Republicii Populare Romane pe anul 1962, lege5.ro, accesat 2016-12-31
  4. ^ a b Nicolae Balotescu, Dumitru Burlacu, Dumitru N. Crăciun, Jean Dăscălescu, Dumitru Dediu, Constantin Gheorghiu, Corneliu Ionescu, Vasile Mocanu, Constantin Nicolau, Ion Popescu-Rosetti, Dumitru Prunariu, Stelian Tudose, Constantin Ucrain, Gheorghe Zărnescu, Istoria Aviației Române, București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1984, p. 438
  5. ^ a b c d e f Biblioteca Universitatea Politehnica București, căutare autor „Pimsner Victor”, accesat 2017-01-01
  6. ^ SIBIMOL Arhivat în , la Wayback Machine., ebibliophil.ro, accesat 2017-01-01
  7. ^ a b c d e Biblioteca Universitatea Politehnica Timișoara, căutare autor „Pimsner Victor”, accesat 2017-01-01
  8. ^ Baza de date Tinread, tinread.ro, accesat 2017-01-01
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Victor_Pimsner&oldid=15218767