Pierderile suferite în medie de către armata franceză în timpul Campaniei din Rusia (1812) erau de aproximativ 2 000-3 000 de oameni pe zi; în Războiul peninsular aproape 100 de oameni pe zi; iar în campania din 1813 din Germania circa 25 000 de oameni pe săptămână, adică aproximativ 3 570 pe zi!
Cele mai multe onoruri militare din cadrul infanteriei franceze (șapte) au fost acordate regimentelor ușoare 6, 10 și 26.
Regimentul 93 de Linie a participat la cele mai multe bătălii dintre toate celelalte unități de infanterie franceze (și anume 76).
Din cadrul cavaleriei franceze, Regimentul 5 Vânători Călare a luat parte la cele mai multe bătălii (86).
Polonia este singura țară din lume care îl evocă pe Napoleon în imnul național.
Bătălia de la Leipzig a fost cel mai mare conflict până la Primul Război Mondial. La aceasta au participat patru monarhi și soldați din peste 20 de naționalități, precum și cea mai mare baterie de artilerie a Războaielor napoleoniene; în cadrul acesteia s-a executat cea mai mare șarjă de cavalerie până la Primul Război Mondial. În funcție de numărul de combatanți, bătăliile până în secolul XX pot fi clasificate astfel:
În primul rând, câteva date despre mine:
M-am născut în 1992 la București, capitala României. În viața reală, mă numesc Nicolaos Andreas și sunt de origine greacă, din partea tatălui.
Am studiat la Liceul Tudor Vianu și la Universitatea Polithenica din București. Nu cred că voi avea prea mult timp liber pentru Wikipedia, însă mă voi strădui să găsesc câteva minute libere pentru a mai contribui cu câte ceva. Susțin întru totul ideea unei ENCICLOPEDII GRATUITE ONLINE, cum este aceasta, și sper că nu va înceta niciodată să-i informeze pe români într-un mod corect, adevărat și enciclopedic.
Vă mulțumesc că m-ați acceptat în comunitatea voastră și sper să fiu de ajutor. Promit că nu vă voi dezamăgi :-).
Mi-am propus să citez câțiva autori, care m-au impresionat ca cititor (eu însumi nefiind un cititor înrăit) și care mi-au devenit un fel de îndrumar:
"Există, în ultima analiză, tot atâtea civilizații și culturi câte popoare există; dar sunt relativ puține cele care, în antichitate, au devenit civilizații istorice. Dintre acestea, selecția se oprește asupra acelor care în decursul existenței lor și-au desfășurat, pe multiple planuri, toate posibilitățile creatoare; care și-au constituit un profil de o marcată originalitate, ajungând astfel să se impună ca organisme viguroase, mature, complete, devenind adevărate modele pentru unele popoare din jur, și deci au adus contribuții substanțiale patrimoniului de valori al omenirii.
În condițiile lor istorice concrete, aceste popoare și-au realizat un mod coerent de organizare socială, politică, administrativă, juridică, religioasă; și-au exprimat viziunea lor proprie asupra vieții, a omului, a lumii, formulând și un sistem propriu de valori; și-au creat o ontologie, o metafizică, o etică, o literatură, o artă (adică tot atâtea forme de cultură prin care și-au revelat întrebările și opțiunile spirituale, idealurile, așteptările, decepțiile sau refulările). În consecință, fiecare capitol dedicat unei anumite culturi și civilizații urmărește să schițeze cadrul condițiilor și al posibilităților sale concrete; să indice liniile capacităților creative și ale relizărilor ei; să arate contribuția sa efectivă (inclusiv reflexele ei înregistrate în cultura noastră) și locul pe care îl ocupă astfel în istoria umanității.
Cu o statuie a lui Napoleon I la muzeul acestuia de la Waterloo, organizat în vechea fermă Le Caillou
Nenumăratele definiții date conceptelor de «cultură» și «civilizație» (numai C. Kluckhohn și A.L.Kroeber înregistrează peste 180!) se pare că au reușit până la urmă să creeze o reală confuzie. Termenii au fost intervertiți: pentru faptele de civilizație germanii întrebuințează termenul Kultur, în timp ce francezii preferă să indice faptul de cultură prin cuvântul civilisation; se folosesc adeseori expresiile «civilizație spirituală» și «cultură materială», ceea ce este o evidentă contradictio in adjecto; sau chiar se ajunge până la o identificare a termenilor: dicționarul enciclopedic «Quillet» (1938) definește conceptul de civilizație ca «sinonim cultură».
Asemenea confuzii sunt consecințe ale faptului că teoreticienii respectivi au operat disociații de ordin filosofic nu arareori specioase; că aria faptelor de cultură sau a celor de civilizație a fost în mod arbitrar restrânsă; că perspectiva asupra raporturilor dialectice dintre ele a fost neglijată; și că, în fond, autorii unor noi definiții (devenite un adevărat «pat al lui Procust») au amputat ori s-au îndepărtat de caracterul real al faptelor, de relitatea intimă și de conținutul lor concret.
Firește că o discuție teoretică a unor asemenea devieri nu își are locul aici; dar o clarificare (măcar în linii generale) este necesară.
Civilizație înseamnă totalitatea mijloacelor cu ajutorul cărora omul se adaptează mediului (fizic și social), reușind să-l supună și să-l transforme, să-l organizeze și să i se integreze. Tot ceea ce aparține orizontului satisfacerii nevoilor materiale, confortului și securității, înseamnă «civilitație». În sfera ei, prin excelență de natură utilitară, intră capitolele: alimentația, locuința, îmbrăcămintea (nu însă și podoabele), construcțiile publice și mijloacele de comunicație, tehnologia în general, activitățile economice și administrative, organizarea socială, politică, militară și juridică. De asemenea, educația și învățământul (dar în măsura în care aceste procese răspund exigențelor vieții practice).
Cultura include în sfera ei atitudinile, actele și operele limitate (ca geneză, intenție, motivare și finalitate) la domeniul spiritului și al intelectului. Opera, actul și omul de cultură urmăresc satisfacerea nevoilor spirituale și intelectuale; revelarea de sine, descoperirea necunoscutului, explicația misterului și plăcerea frumosului. Iar în raporturile cu natura, cu omul, cu societatea, urmăresc stabilirea, nu a unor relații practice, utilitare sau de instrumentalizare a unuia de către celălalt, ci a unei relații de comunicare, de căutare, de regăsire în celălalt. În felul acesta, sferei culturii îi aparțin: datinile și obiceiurile, credințele și practicele religioase, ornamentele și divertismentele, operele de știință, filosofie, literatură și muzică, arhitectura, pictura, sculptura și artele decorative sau aplicate.
Evident că acestă diviziune (dihotomia civilizație-cultură) nu înseamnă o opoziție între respectivele domenii și cu atât mai puțin o opoziție ireconciliabilă. Dimpotrivă. În tot decursul istoriei, interrelația civilizație-cultură s-a afirmat frecvent, comunicarea între ele urmărind idealul realizării plenare a omului, a vieții și a comunității umane." - Ovidiu Drimba - Istoria culturii și civilizației; prefață.
"Nu cumva drepturile noastre pot fi călcate în picioare? Vă ziceți creștini, vorbiți de iubirea între semeni. Și, în același timp, credeți că aveți dreptul de a fura și jecmăni, iar nouă ne cereți purtare cinstită. Așa arată dragostea? Susțineți că Dumnezeul vostru e părintele tuturor oamenilor, fie roșii sau albi. Nu cumva pentru noi e tată vitreg și pentru voi tată bun? Oare nu e aceasta țara oamenilor roșii? Ne-ați răpit-o. Și ce am primit în schimb? Jale, jale și restriște. Ne mânați îndărăt și ne înghesuiți mereu mai mult; peste puțin ne vom înăbuși. De ce o faceți? De nevoie? Nu vă ajunge locul? Alta e pricina. În țările voastre mai încap foarte mulți oameni, dar lăcomia nu vă dă pace. Fiecare din voi râvnește să stăpânească o țară; pe când omului roșu, adevăratul stăpân, nu-i lăsați un locșor unde să-și culce capul... Oare nu avem și noi același drept pe care-l ai tu asupra casei și grădinii tale? Dac-ar fi să ne luăm după legile noastre, ar trebui să vă ucidem pe toți. Dar noi nu cerem decât ca măcar legile voastre să ne considere oameni ca și pe voi..." - Karl May - El a înțeles că tragedia indienilor nu putea să aibă alt deznodământ, dar a condamnat sălbăticia "civilizatorilor". A făcut-o în pasaje vibrante, cum e patetica apostrofă de mai sus a lui Inciu-Ciuna.
"Cuvântul este mesagerul gândurilor și ideilor noastre, este lumina născută în spiritul uman care deschide calea realizării faptelor, el fundamentând caracterul ființei umane, și chiar mai mult, participă direct la modelarea destinului acesteia. Într-o lume în care dreptul se găsește în forță, libertatea reprezintă doar o idee, democrația un simplu deziderat și stăpânește cel puternic și bogat, puterea cuvintelor este extraordinară. Într-o formă sintetică, în «Talmud» se spune: «Fii atent la gândurile tale, căci ele devin cuvinte, fii atent la cuvintele tale, căci ele devin fapte obișnuite, fii atent la faptele tale, căci ele devin caracterul tău, fii atent la caracterul tău, căci el îți devine soartă.» Fiecare este făuritorul propriului destin, iar cuvintele, prin magia lor, prin puterea lor extraordinară, participă direct la succesul sau insuccesul, în viață, al omului dornic să cunoască fericirea în periplul său terestru. Plastic, Marin Preda spune: «Rostul vieții e să te bucuri că trăiești.». - Victor Duță - Puterea cuvintelor; prefață.
E mai ușor să construiești un teatru decât să găsești actori buni. - Voltaire
Acționează așa ca și cum maxima acțiunii tale ar fi să devină, prin voința ta, lege naturală universală. - Immanuel Kant; aceasta este celebra formulă a imperativului categoric.
Majoritatea oamenilor găsește că e mai ușor să cerșească cerul prin rugăciuni, decât să-l merite prin acțiuni. - Arthur Schopenhauer
După filosofie, trebuie să urmeze acțiunea. Forța vie desăvârșește ceea ce a schițat ideea. - Victor Hugo
Nu pot fi prieteni adevărați fără dușmani adevărați. Dacă nu urâm ceea ce nu suntem, nu putem iubi ceea ce suntem. Acestea sunt adevăruri vechi pe care le descoperim cu durere... - Michael Dibdin, Laguna albastră
Să uităm visele oamenilor mari, dar să ținem minte adevărurile pe care ni le-au transmis. - Voltaire
Vezi oameni admirând o mașină! Ce greșeală! Nu mașina trebuie admirată, ci creierul care a conceput-o. - Henri Coandă
Orice adolescent simte nevoia de a face o cură de îmbătrânire; câteodată, a cita filosofie este mijlocul cel mai recomandabil. - Lucian Blaga
Nu avem atât nevoie de ajutorul prietenilor, cât mai ales de încrederea în ajutorul lor. - Epicur
Lucrurile nobile se învață cu osteneală, cele ticăloase se deprind de la sine și fără nicio sforțare. - Democrit
Un copil poate oricând să-l învețe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce-și dorește. - Paulo Coelho, Al cincilea munte
Niciodată n-ai terminat învățătura. Înveți permanent și ai impresia că știi prea puțin. - Victor Duță
Ordinul Templierilor
Războaiele napoleoniene
Pentru excelentele contribuţii în cadrul Proiectului napoleonian, pentru Quatre Bras, pentru entuziasm, hărnicie şi dăruire, acest utilizator a primit bastonul de Mareşal al Imperiului, Terror belli, decus pacis. Acordat de: Alex Demian