Turcii din Georgia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Înainte de deportația stalinistă din 1944, minoritatea turcă din Georgia locuia în sudul țării, în provincia Samțhe-Djavahetia de astăzi.

Turcii-meshetieni sau turcii din Ahîska[modificare | modificare sursă]

Turcii din Georgia se numesc altfel turcii-meshetieni (Mesheti türkleri) sau turcii din Ahiska (Ahıska türkleri) - pentru că Ahîska este o altă denumire a orașului Ahalțihi - și vorbesc într-un dialect al limbii turce. După deportarea armenii au devenit etnia principală din provincia.

Minoritatea armeană din Georgia[modificare | modificare sursă]

Înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1989, în Georgia, puteau fi numărate trei importante regiuni de concentrare ale minorității armene: Tbilisi (153 000), Djavahetia (124 000) și Abhazia (73 000). Însă în ultimii ani, datorită migrării, numărul lor a scăzut până la 248 000 de persoane (5,7% din populația țării). Războiul din Abhazia nu i-a afectat, deoarece minoritatea armeană din autonomie a sprijinit într-un mod clar pe separatiști.

Populația actuală din zonă[modificare | modificare sursă]

Provincia Samțhe-Djavahetia include 6 raioane, având o suprafața de 6 400 km2 și populație de 270 000 de locuitori (în 2002) și se învecinează cu provincia Kvemo Kartli (în est) și Turcia și Adjaria (în vest). Majoritatea armenilor din Djavahetia au imigrat în regiune după anexarea Georgiei de către Imperiul Rus. Ponderea elementului armean în provincie este următoarea (1997):

Populația din Samțhe-Djavahetia (1997)
raioane armenii % georgieni %
Adighen 1.407 5,8 22.222 91,6
Aspindza 2.780 19,1 11.660 80,1
Borjomi 3.816 10,0 29.518 77,6
Ahalțihi 23.644 42,8 25.688 46,8
Ahalkalaki 62.814 91,3 3.027 4,4
Ninoțminda 34.697 89,6 451 1,2


Pașalîk-ul Ahîska[modificare | modificare sursă]

Samțhe-Djavahetia sau, cu altă denumire, ținutul Meshetia corespunde cu hotarele pașalâcului otoman Ahîska (actualul Ahalțihi), unde turcii erau predominanți. După războiul ruso-turc din 1828-1829, pașalâcul a fost lipit Rusiei și aici s-a înființat două uezd-e: Ahalțihi și Ahalkalaki.

Dublă deportare[modificare | modificare sursă]

Pentru a-i diferenția de turcii din Turcia, li s-a inventat etnonimul „turcii-meshetieni”. Această populație (din 220 sate ale provinciei) a fost deportată de Stalin în noiembrie 1944 în Asia Centrală și în Uzbekistan, și numai pe drum au pierit 15 000 sau 16% dintre ei. În urmă deportării, armenii au devenit elementul majoritar din ținut. Turcii-meshetieni, împreună cu tătarii-crimeeni, au fost singure popoare care, odată cu moartea lui Stalin, nu au fost reabilitate. Conform recensământului sovietic din 1989, în fostă Uniunea Sovietică locuiau 207 500 de turci-meshetieni. Pogromurile din Fergana (Uzbekistan), soldate cu 66 turci morți, i-au răspândit în diferite țări.

Problema repatrierii[modificare | modificare sursă]

În momentul deportării, turcii-meshetieni erau în număr de 96 000 de suflete, iar acum se consideră că această cifră a depășit 300 000. Președintele E. Șevardnadze a semnat, în 1993, un decret privind „deportații din anii 40”, prin care până în 2000 trebuiau să se întoarcă 5 000 de turci-meshetieni. Dar, după recensământul din 2002, în Georgia s-au înregistrat doar 53 reprezentanți ai acestei etniei, fiindcă autoritățile de la Tbilisi, ferindu-se de numărul lor, nu-i recunosc ca turci, ci „georgieni-musulmani” sau „meshii”. Dar nici cei care își schimbă numele și etnia nu au drept să se stabilească în Djavahetia în mod compact, ci sunt instalați în diferite regiuni ale țării. În 1998, Comisariatul ONU pentru refugiați a criticat Tbilisi din cauză nesoluționării problemei. Georgia, în momentul aderării în Consiliul Europei, și-a luat obligația de a-i restabili pe toți turcii-meshetieni în provincie până în 2012.


Turcii-meshetieni în lume
țări număr
Turcia 25 000
Rusia 70 000
Statele Unite 15 000
Uzbekistan 10 000
Azerbaidjan 38 000
Georgia 1 000
Kîrgîzstan 30 000
Ucraina 10 000
Kazakhstan 90 000


Baza militară rusească din Ahalkalaki[modificare | modificare sursă]

O altă caracteristică a Djavahetiei era baza militară rusească din Ahalkalaki, care era ultima, împreună cu baza de la Batumi, păstrate în teritoriul țării până la 2006. În 2001, bazele sus-numite dispuneau de 4 000 soldați, 153 de tancuri, 241 unități de tehnică blindată, 140 unități de artilerie și 35 de avioane. Conform înțelegerii obținute în summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999, Tbilisi cerea retragerea bazelor în timp ce Rusia declara că acest fapt este imposibil mai devreme de 11 ani. La 100 de km distanță se afla o altă bază rusească, din Gumru (Armenia). Cu ajutorul prezenței armatei rusești și folosind războiul civil din Georgia, Djavahetia, care se separă din restul statului prin trecătorile muntoase, practic nu se controlează din centru. Partidul „Virk” local se opune reîntoarcerii turcilor-meshetieni și cere atât detașarea provinciei, cât și „unirea cu patria-mamă Armenia”.


Calea ferată Baku-Tbilisi-Ahalkalaki-Kars[modificare | modificare sursă]

Georgia, negociind cu Turcia, vrea să construiască căile ferate Kars (Turcia) - Ahalkalaki (Georgia), o investiție estimată la 350 de milioane de USD. Blocând ruta veche din Armenia, Tbilisi dorește să devină un centru de tranzit pe căile ferate ce unesc Europa și China