Tudor Vornicu
| Tudor Vornicu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Anghelești, România |
| Decedat | (63 de ani) București, România |
| Căsătorit cu | Lucia Radu |
| Copii | Smaranda Vornicu, Bogdan Vornicu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | jurnalist comentator sportiv[*] realizator de filme documentare[*] regizor[*] |
| Activitate | |
| Cunoscut pentru | activitatea în Televiziunea Română; Festivalul „Cerbul de Aur”; emisiuni de divertisment și magazine culturale |
Modifică date / text  | |
Tudor Vornicu (n. , Anghelești, România – d. , București, România) a fost un jurnalist, comentator sportiv, realizator, producător de televiziune și director de programe român. A fost una dintre personalitățile importante ale Televiziunii Române în perioada postbelică, fiind asociat cu modernizarea programelor TVR, cu dezvoltarea divertismentului televizat și cu organizarea primelor ediții ale Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”.[1][2]
Biografie
[modificare | modificare sursă]Tudor Vornicu s-a născut la 29 ianuarie 1926, în satul Anghelești din comuna Ruginești, județul Vrancea. A avut doi frați, Sergiu și Guido. Mama sa, Sylvana Gianetti, provenea dintr-o familie piemonteză originară din Torre Pellice, stabilită în România, iar tatăl său, Nicolae Vornicu, a fost învățător, inspector de vânătoare și pescuit în Delta Dunării și taxidermist.[1] După ce familia s-a mutat în Delta Dunării în 1930, Vornicu a urmat școala la Galați, Tulcea și București.[3]
A absolvit Liceul „Gheorghe Șincai” din București în 1945. În timpul liceului a scris versuri și proză scurtă, publicate în presă, și a primit o bursă din partea Revistei Fundațiilor Regale. A urmat cursuri la Academia Comercială și la Facultatea de Filosofie a Universității din București; Informațiile publicate despre finalizarea studiilor la Academia Comercială sunt divergente.[1][3]
În tinerețe a practicat mai multe sporturi, între care atletismul, rugby-ul, schiul și tirul; ca rugbist, a evoluat la o echipă bucureșteană cunoscută în surse sub denumirile Armata Pandurul și Pandurii Tudor Vladimirescu.[1][3]
Carieră jurnalistică
[modificare | modificare sursă]Vornicu și-a început activitatea jurnalistică în 1948, în presa sportivă și a colaborat cu emisiunile sportive ale Radiodifuziunii Române. Și-a început activitatea jurnalistică în presa sportivă, colaborând cu publicațiile Sportul Românesc și Sportul popular; la cea din urmă i-a avut colegi pe Max Bănuș și Emanuel Valeriu. În 1953 a început să scrie la revista Stadion.[1][3]
Din 1956 a lucrat la Scînteia. În 1959 a fost numit atașat cultural la Ambasada României din Paris, iar în 1960 a devenit corespondent la Paris pentru AGERPRES în perioada 1955–1965.[1][3]
În perioada petrecută în străinătate a transmis relatări despre evenimente sportive, politice și culturale. A participat ca jurnalist la procesul lui Adolf Eichmann din Israel, în 1961 și a relatat despre vizita lui Nikita Hrușciov în Franța, în 1960. A realizat reportaje și interviuri în Africa, inclusiv cu împăratul etiopian Haile Selassie, și a transmis de la Oran în timpul războiului din Algeria.[1] A realizat reportaje și interviuri cu personalități românești și internaționale, între care Charles de Gaulle, G. A. Nasser, Haile Selassie și Corneliu Coposu.[3]
În 1960 a fost prezent la Jocurile Olimpice de la Roma, alături de delegația României. Ulterior a publicat, împreună cu Radu Urziceanu, volumul Jocurile Olimpice de la Roma, precum și volumul Cu sportivii români la Melbourne.[1] Anii petrecuți la Paris i-au influențat orientarea spre televiziune și că unul dintre modelele sale profesionale a fost jurnalistul francez Léon Zitrone.[3]
Televiziunea Română
[modificare | modificare sursă]În 1965, Tudor Vornicu a început activitatea la Televiziunea Română. În cadrul instituției a fost redactor-șef la redacția Actualități, redactor-șef la redacția Varietăți/Divertisment, director de programe și director adjunct al TVR,[1] care îl menționează între oamenii de televiziune care au contribuit la modernizarea programelor televiziunii publice și la realizarea unor emisiuni de divertisment rămase în memoria publicului.[2]
Activitatea sa în televiziune a inclus emisiuni de divertisment, magazine culturale, programe de varietăți, transmisiuni în direct, interviuri și reportaje. Printre producțiile asociate cu numele său se numără De la A la... Infinit, Studio N, Mozaic duminical, Fotograme din realitate, Album duminical și Post Meridian,[1][2][4] sau Punct, Contrapunct, Gala desenului animat, Metamorfoze, Cum vă place? și Parada duetelor.[3]
A realizat programe de Revelion, cu participarea unor actori, cântăreți și oameni de divertisment ai perioadei.[3] A realizat interviuri și reportaje cu personalități românești și internaționale, între care Georges Pompidou, Jean-Paul Belmondo, Tudor Arghezi, Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Amza Pellea, Leopoldina Bălănuță, Margareta Pogonat, Mircea Albulescu, Colea Răutu, Mihai Stănescu și Nadia Comăneci.[1]
În activitatea din TVR a fost asociat și cu formarea unor realizatori și redactori de televiziune, precum și cu un stil riguros de coordonare a programelor de divertisment și a festivalurilor de la Brașov.[5]
La 20 iulie 1969 a fost implicat în transmisiunea Televiziunii Române dedicată aselenizării. Vornicu, aflat atunci în coordonarea programelor televiziunii, l-a ales pe Andrei Bacalu pentru comentarea transmisiunii despre prima misiune a omului pe Lună.[2][3]
În 1979 a realizat, împreună cu Ileana Vlad, show-ul de televiziune color Eu sunt Corina, având-o ca protagonistă pe Corina Chiriac. Producția a fost premiată la Festivalul Internațional al Producțiilor de Televiziune „Rose d'Or” de la Montreux, iar Vornicu a fost vicepreședinte al juriului internațional al festivalului.[1]
Festivalul „Cerbul de Aur”
[modificare | modificare sursă]Tudor Vornicu a avut un rol important în organizarea Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”, ca inițiator și director al festivalului la edițiile din 1968–1971.[1] A fost director coordonator al festivalului, iar TVR îl include între oamenii de televiziune implicați în realizarea unor mari evenimente artistice și festivaluri.[3][2]
Premii și distincții
[modificare | modificare sursă]În 1955, Tudor Vornicu a primit Medalia Muncii, prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 79 din 19 martie 1955, pentru activitatea în colectivul redacțional al ziarului Sportul Popular.[6]
În 1961, i-a fost conferit Ordinul Muncii clasa a III-a, prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Române nr. 250 din 26 august 1961, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la apariția ziarului Scînteia, pentru activitatea desfășurată în domeniul presei.[7]
În 1978, Tudor Vornicu și Ileana Vlad Pop au realizat în studiourile Televiziunii Române spectacolul de televiziune Ocolul lumii în 20 de melodii. Producția a obținut, în anul următor, Marele Premiu „Antena de Chihlimbar” la Festivalul Filmelor de Televiziune de la Sopot, în Polonia.[1][8]
În 1988, a primit Premiul ACIN pentru întreaga activitate și pentru contribuția la crearea unei școli a documentarului românesc de televiziune.[1]
Viața personală
[modificare | modificare sursă]Tudor Vornicu a avut doi copii, Smaranda și Bogdan.[1] A fost căsătorit cu Ella Șoș, fostă campioană la aruncarea discului, apoi cu Lucia Radu, atletă cu rezultate naționale și internaționale, cu care s-a căsătorit în 1958, la Paris, și de care a divorțat în 1963. Ulterior s-a căsătorit cu Mariana Vasilescu, mama celor doi copii ai săi.[3]
Moartea și posteritatea
[modificare | modificare sursă]Tudor Vornicu a murit la 2 aprilie 1989, la Spitalul Fundeni din București, în urma unei afecțiuni cardiace.[1] A fost înmormântat la Cimitirul Bellu.[3]
În 2008, Annie Muscă a publicat volumul biografic Tudor Vornicu, apărut la Editura Terra din Focșani. Lansarea a avut loc la Sala Radio din București, în organizarea Societății Române de Radiodifuziune.[3]
Numele său este păstrat în denumirea unor instituții, spații și manifestări. Casa de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud îi poartă numele,[9] iar în Televiziunea Română există studioul „Tudor Vornicu”.[3][10] Numele său este purtat și de Cupa „Tudor Vornicu”, un turneu de fotbal în sală, precum și de Premiul „Tudor Vornicu”, acordat de Asociația Presei Sportive unor realizatori de emisiuni sportive.[3]
În ianuarie 2002, la 13 ani de la moartea sa, canalul România Internațional a difuzat programul comemorativ Săptămâna Tudor Vornicu, programat între 28 ianuarie și 1 februarie. Seria a fost realizată în cadrul emisiunii Antidot la uitare și a inclus selecții din arhiva TVR, precum și mărturii ale unor persoane intervievate de Vornicu sau apropiate de activitatea sa profesională.[4]
Volume publicate
[modificare | modificare sursă]Controversă
[modificare | modificare sursă]În relatările publice despre perioada comunistă, numele lui Tudor Vornicu a fost asociat cu activitatea Securității. Documente din dosarele Radioteleviziunii au fost invocate pentru a susține că acesta ar fi colaborat cu Securitatea începând din anii 1950, deși în anii 1970–1980 a fost, la rândul său, supravegheat.[13] Au fost menționate și note informative atribuite lui Vornicu în dosarul lui Silviu Brucan.[14] Asocierea sa cu Securitatea a fost nuanțată prin interpretări potrivit cărora implicarea ar fi fost limitată la misiuni minore, urmate de intrarea sa în dizgrația regimului comunist.[15]
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 Marina Bădulescu (). „O personalitate pe zi: Jurnalistul și omul de televiziune Tudor Vornicu”. AGERPRES. Accesat în .
- 1 2 3 4 5 „„A fost odată… Tudor Vornicu". 100 de ani de la nașterea legendarului om de televiziune. Ediție specială la TVR”. TVR Info. . Accesat în .
- 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Răzvan Moceanu (). „Portret: Tudor Vornicu – un excelent om de televiziune”. RADOR. Accesat în .
- 1 2 „Săptămâna Tudor Vornicu”. Curierul Național Arcanum Newspapers - Disponibil doar cu abonament. Accesat în .
- ↑ „Televiziunea Română aniversează, lasfârșitul anului, patru decenii de existență”. Libertatea - Arcanum Newspapers - Disponibil doar cu abonament. Accesat în .
- ↑ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 79 din 19 martie 1955 pentru conferirea „Medaliei Muncii” unor tovarăși din colectivul redacțional al ziarului Sportul Popular, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul IV, nr. 6, 4 aprilie 1955, p. 52.
- ↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 250 din 26 august 1961 privind conferirea „Ordinului Muncii” clasa a III-a și a „Medaliei Muncii” unor lucrători redacționali, muncitori tipografi, corespondenți și difuzori voluntari ai ziarului Scînteia, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 23, 13 septembrie 1961, p. 343.
- ↑ „Cu SONG, o călătorie”. Biblioteca Națională a României. . Accesat în .
- ↑ „Sălaș al culturii „Tudor Vornicu"”. Jurnalul Național - Arcanum Newspapers - Disponibil doar cu abonament. Accesat în .
- ↑ „Casa de Cultură „Tudor Vornicu"”. Municipiul Adjud. Accesat în .
- ↑ „Enciclopedia educației fizice și sportului din România” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ↑ Fleșeru, Roxana (). „Amintiri din cărți despre Jocurile Olimpice » Poveștile de dinainte de Revoluție cu Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin și Iolanda Balaș”. GSP.ro. Accesat în .
- ↑ „Tudor Vornicu și Securitatea”. HotNews. . Accesat în .
- ↑ „Silviu Brucan, turnat la Securitate de Tudor Vornicu”. Ziare.com. . Accesat în .
- ↑ Răzvan Moceanu (). „PORTRET: Tudor Vornicu – un excelent om de televiziune”. Rador. Accesat în .