Trufă scobită

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Tuber excavatum
Tuber excavatum.png
Trufă scobită
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Subîncrengătură: Pezizomycotina
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Tuberaceae
Gen: Tuber
Specie: T. excavatum
Nume binomial
Tuber excavatum
Vittad. (1831)
Sinonime
  • Aschion fuscum Wallr. (1832)
  • Aschion fuscum Wallr. (1832)
  • Tuber montagnei (Vittad.) Zobel (1854)
  • Tuber lapideum Mattir. (1887)

Tuber excavatum (Carlo Vittadini, 1831) din încrengătura Ascomycota în familia Tuberaceae și de genul Tuber,[1][2] denumită în popor trufă scobită,[3] este o ciupercă comestibilă care coabitează cu rădăcinile de arbori, formând micorize. Acest soi foarte comun se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase precum în parcuri și grădini cu teren calcaros sub aluni, fagi, păducei și diferite specii de stejar, aproape de suprafața pământului (5-15 cm). Apare de la câmpie la munte (până la peste 1500 m) din (mai) iunie până în ianuarie (februarie).[4][5]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Deși au fost făcute mai multe încercări de redenumire, singurul taxon valabil până în prezent (2019) este cel al micologului italian Carlo Vittadini care a descris specia pentru prima dată în lucrarea sa Monographia Tuberacearum din 1831.[6]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Vittad.: Tuber excavatum
  • Corpul fructifer: se dezvoltă subteran la o adâncime de numai 5-15 cm, și are un diametru de 2-6 (8) cm, având un aspect sferic neregulat, chiar diformat. Peridia (înveliș al corpului de fructificație la unele ciuperci[7] cu o grosime de 200-300 microni care nu poate fi decojită, este relativ netedă, dar prezintă în totdeauna mai multe deschideri în formă de găuri sau brazde ce merg înspre interior, cea bazală lăsând un gol în corpul ciupercii care se mărește cu vârsta. Coloritul variază, el poate fi gălbui-roșiatic, ocru-maroniu, ruginiu sau brun-roșiatic. Gleba care devine în avansarea la maturitate din ce în ce mai lemnoasă este tânără albicioasă până slab ocru fără vinișoare identificabile, mai târziu, ocru-portocalie, străbătută de o rețea albicioasă filiformă și încâlcită care îi dă un aspect ca de marmură.
  • Sporii: sunt elipsoidali, hialini (translucizi), verucoși, reticulați, având o mărime de 30-50 x 22-32 microni. Pulberea lor este galben-maronie. Ascele care poartă 1-4, rar și 5 spori sunt elipsoidale, subțiate spre bază și măsoară 65-110 x 60-80 microni.
  • Piciorul: Nu are picior.
  • Carnea : este numai în stadiu tânăr moale, devenind repede tare, uscată și lemnoasă ca lemnul de plută. Mirosul este plăcut, caracteristic trufelor, dar mai slab ca la de exemplu trufa albă de Piemont amintind la bătrânețe de usturoi. Gustul este, atât timp cât ciuperca este comestibilă, dulceag.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[4][5]

Specificitate[modificare | modificare sursă]

Datorită dezvoltării aproape de suprafață, nu este absolut nevoie de câini sau porci (aceștia cu botniță, de altfel ar mânca bureții) dresați pentru descoperirea soiului. În lipsa animalelor trufele se pot depista după prezența a lui Leiodes cinnamomea (gândac de trufă) sau a muștelor de trufă de genul Heleomyza (Heleomyza serrata, Helomyza tuberivora) sau de genul Suillia (Suillia affinis, Suillia fuscicornis).[8]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Această trufă poate fi confundată doar cu soiurile comestibile Choiromyces meandriformis sin. Tuber album (mici),[9] Tuber borchii,[10] specia până în moment numai americană Tuber gibbosum,[11] Tuber magnatum,[12] Tuber oligospermum sin. Terfezia oligosperma[13] Tuber puberulum[14] și Tuber rufum[15] sau chiar cu necomestibilele Elaphomyces granulatus,[16] sau Rhizopogon obtextus.[17]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Trufa scobită este ieftină și de valoare clar mai scăzută decât cea a altor trufe. Se poate fierbe tăiată mărunt într-un sos de carne sau pește numai pentru i-a da savoarea sau adăugată crud la un ulei sau la sare.[18] Nu uscați acești bureți, pentru că, odată uscate, rămân ireversibil tari.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 574-575 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ a b Carlo Vittadini: „Monographia Tuberacearum, Editura Carlo Benzoni, Milano 1831, p. 49, tab. XX, fig. VII
  6. ^ Carlo Vittadini: „Monographia Tuberacearum, Editura Felice Rusconi, Milano 1831, p. 49, tab. I, fig. VII [1]
  7. ^ Mic atlas micologic
  8. ^ Heinrich Lohwag: „Über Trüffelvorkommen”, în: „Sydowia – Annales mycologici”, 1 iulie 1932, p. 119-120
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 576-577, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 608-609, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Phillips W, Harkness: „. alifornian hypogaeous fungi”, în: „Proceedings of the California Academy of Sciences”, vol. 8, nr. 3, p. 241–291
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 634-635, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 588-589, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 580-581, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 602-603, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 628-629, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108

Bibiliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto, volumele 1-7
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963

Legături externe[modificare | modificare sursă]