Sari la conținut

Tuber rufum

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tuber rufum
Trufă roșie
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Subdiviziune: Pezizomycotina
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Tuberaceae
Gen: Tuber
Specie: T. rufum
Nume binomial
Tuber rufum
Pollini (1816)
Sinonime
  • Tuber rufum subsp. rufum Picco (1788)
  • Oogaster rufus (Pollini) Corda (1854)
  • Tuber lucidum Vittad. (1884)
  • Tuber rufum f. nigrum (Picco) Mattir. (1887)[1]
  • Tuber rutilum R.Hesse (1891)

Tuber rufum (Ciro Pollini, 1816) din încrengătura Ascomycota în familia Tuberaceae și de genul Tuber,[2][3] denumită în popor trufă roșie,[4] este o ciupercă comestibilă de valoare scăzută care coabitează cu rădăcinile de arbori, formând micorize. Acest soi foarte comun se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase precum în parcuri și grădini preponderent sub stratul de frunze de fagi și diferite specii de stejar precum pe lângă aluni, fiind numai rar îngropat. Apare de la câmpie la munte peste tot anul, mai ales din aprilie până în noiembrie.[5][1][6]

Specia a fost descrisă pentru prima dată sub denumirea Tuber rufum subsp. rufum de botanistul și micologul italian Vittorio Picco (1750-1823) în cartea sa Melethemata inauguralia din 1788,[7] fiind apoi nou determinată corect sub denumirea actuală (2019) de medicul și naturalistul italian Ciro Pollini (1782-1833) în volumul 9 al jurnalului științific Giornale di Fisica Chimica Storia Naturale Medicina ed Arti din 1816.[8] Toate celelalte încercări de redenumire nu au fost folosite niciodată și sunt astfel neglijabile.

Vittad.: Tuber rufum
  • Corpul fructifer: se dezvoltă foarte aproape de suprafața pământului, preponderent direct sub stratul de frunze, și are un diametru de 1-5 cm, având un aspect sferic nu rar neregulat, chiar câteodată și diformat. Peridia (înveliș al corpului de fructificație la unele ciuperci[9] care nu poate fi decojită, este netedă și ușor cleioasă. După ce există mai multe forme ale speciei, coloritul variază, el poate fi gălbui-roșiatic, ruginiu, brun-roșiatic sau negricios-roșu. Gleba care devine în avansarea la vârstă din ce în ce mai lemnoasă este tânără albicioasă și nemarmorată, apoi ocru-gălbuie și în sfârșit maronie, fiind străbătută de numeroase vine ramificate de culoare albicioasă până slab gălbuie.
  • Piciorul: nu are picior.
  • Carnea : este numai în stadiu tânăr moale, devenind repede uscată și lemnoasă ca lemnul de plută. Mirosul amintește în tinerețe ceva de șuncă afumată, dar cu vârstă devine grețos acru. Gustul este, atât timp cât ciuperca este comestibilă, dulceag. La maturitate este adesea năpădită de viermi.
  • Caracteristici microscopice: are spori slab elipsoidali până rotunjori, hialini (translucizi), verucoși, reticulați, cu țepi lungi (până la 4 µm), având o mărime de 18 (24)-38 (45) x 15 (18)-26 (29) microni (fără țepi). Pulberea lor este galben-roșiatică. Ascele care poartă 1-4, mai rar și 5 spori, sunt elipsoidale, aproape în formă de băț, îngroșate spre bază, măsoară 270-320 x 35-50 microni. Mărimea sporilor depinde de numărul lor conținut într-o ască.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[5][1][6]

Această trufă, deși destul de mică, poate fi confundată cu alte soiuri comestibile mai mari ale acestui gen cum sunt: Choiromyces meandriformis sin. Tuber album (mici),[10] Tuber borchii,[11] Tuber excavatum,[12] specia până în moment numai americană Tuber gibbosum,[13] Tuber magnatum,[14] Tuber oligospermum sin. Terfezia oligosperma[15] sau Tuber puberulum[16] precum cu necomestibilele Elaphomyces granulatus,[17] sau Rhizopogon obtextus.[18]

Specii asemănătoare în imagini

[modificare | modificare sursă]

Deși adesea considerat necomestibil (dar nu otrăvitor) datorită mirosului fistichiu și a consistenței ceva tenace a cărnii, buretele poate fi mâncat[19][20] în stadiu tânăr, fiind însă de valoare scăzută.

  1. ^ a b c Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 582-583, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Mycobank
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 527, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  5. ^ a b Bruno Cetto „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 602-603, ISBN 88-85013-25-2
  6. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 664-665, ISBN 978-3-8354-1839-4
  7. ^ Vittorio Picco: „Melethemata inauguralia”, Editura Ioan. Mich. Briolus, Augustae Taurinorum (Torino) 1788, p. 80 [1]
  8. ^ Ciro Pollini: „Tuber rufum”, în: „Giornale di Fisica Chimica Storia Naturale Medicina ed Arti, vol. 9, Editura Ereredi di Pietro Galeazzi, Pavia 1816, p. 182-183 [2]
  9. ^ Mic atlas micologic
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 576-577, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 608-609, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 574-575 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Phillips W, Harkness: „. alifornian hypogaeous fungi”, în: „Proceedings of the California Academy of Sciences”, vol. 8, nr. 3, p. 241–291
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 634-635, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 588-589, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 580-581, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 628-629, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ Ciupeercomania
  20. ^ Ioana Tudor: „Trufele - O afacere profitabila pe termen lung, Editura Nomina Lex, București 2010 [3]
  • Bruno Cetto, volumele 1-7
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963
  • Carlo Vittadini: „Monographia Tuberacearum, Editura Carlo Benzoni, Milano 1831
  • John Webster: „Pilze – eine Einführung”, Editura Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, New York 1883

Legături externe

[modificare | modificare sursă]