Toma George Maiorescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Toma George Maiorescu
Date personale
Născut (88 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupație om politic Modificați la Wikidata

Toma George Maiorescu (n. 8 decembrie 1928, Reșița) este un scriitor, eseist, profesor, om politic și poet român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Toma George Maiorescu s-a născut la Reșița (jud. Caraș-Severin) la 8 decembrie 1928 dintr-o veche familie de intelectuali. Bunicul după tată, doctor în drept, magistrat, bunicul după mamă pictor și profesor de latină și desen. Tatăl, Ștefan, funcționar de bancă cu studii superioare economice, va deschide la Reșița, după criza din 1933, din bibliotecile reunite ale familiei, prima bibliotecă publică de împrumut din oraș, primul oficiu de difuzare a presei, organizare de turnee și spectacole în județul Caraș Severin.

Rămas fără tată în 1943 (în domiciliu forțat), fără mamă în 1953, a fost silit din vârstă timpurie să se bazeze pe tenacitatea proprie ca să urce treptele învățăturii. Școala elementară la Reșița, liceul la Caransebeș și Timișoara (1939-1947).

Licențiat în litere și filosofie. A studiat la Universitatea din Cluj (1947–1948) și la Universitatea din București (1948–1949), avându-i ca profesori și mentori pe poetul Lucian Blaga și filosoful D.D. Roșca, respectiv pe criticul George Călinescu și esteticianul Tudor Vianu. În 1947 înființează alături de A.E. Baconsky, Cenaclul literar „Poezia nouă”, al cărui secretar devine.

Între 1949-1954 îl găsim ca bursier al statului român la Institutul de literatură „Maxim Gorki” din Moscova.

În 1992 a absolvit un curs de specializare postuniversitară la Universitatea din Cleveland (Ohio).

Poet, scriitor, eseist, profesor.

A fost reporter și marinar, agricultor și profesor al unei noi discipline: ecosofia, poet, prozator și pedagog la o școală de socotitori, militant pentru ecumenismul monoteist, director de reviste, globe-trotter, colecționar și restaurator de icoane vechi, realizator de filme TV, președinte de partid politic, șomer (1982–1990).

Din 1954 participă alături de George Ivașcu la relansarea revistei „Contemporanul” într-o publicație de ținută europeană.

1954–1971, redactor șef de rubrică la „Contemporanul”

1971–1982, redactor șef adjunct la revista „România pitorească”

1982–1989, apicultor și horticultor (eliminat din presă)

1989, în zilele Revoluției înființează Mișcarea Ecologistă din România, al cărui președinte devine

Din 1990, președinte al Partidului M.E.R. Membru în Biroul Executiv al CPUN (parlamentul provizoriu al Revoluției decembriste. Director al revistelor săptămânale și hebdomadare „ECO”, „ECO-MAGAZIN” și „ECOSOFIA”. Președinte al Fundației Europene de Educație și Cultură Ecologică. Titular al catedrei de „Ecosofie”, disciplină academică creată în România de T.G.M. la Universitatea  Ecologică  București.  Consilier în Consiliul Național al Audiovizualului. Vicepreședinte al Mișcării Ecologiste din Republica Moldova.  Membru  în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România.

Fondând Mișcarea Ecologistă din România T.G.M. i-a pus pe frontispiciu sloganul: „Om curat, țară curată, lume curată”.

Munca scriitoricească e secondată de o febrilă activitate gazetărească a globe-trotterului care, îmbarcat ofițer II pe nave comerciale românești, străbate meridianele și oceanele lumii. Din călătorii TGM se întoarce nu numai cu jurnale de bord, poeme și note de călătorie, dar și cu seriale TV despre America de Sud sau Orientul Apropiat, Sahara sau pământurile de dincolo de Cercul Polar. Între anii 1963–1975 a publicat și o seamă de cărți de călătorie (America de Sud, Orientul apropiat, Africa de Nord, Europa etc.) realizând în calitate de autor total (scenarist, operator și regizor) filme TV despre locurile vizitate.

A fost tradus în numeroase țări ale lumii.

Laureat al mai multor premii literare naționale și internaționale.

Autor a circa 40 de volume de poeme, proză, filosofie și publicistică, Toma George Maiorescu este binecunoscut cititorilor de peste hotare prin traducerile datorate unor scriitori ca David Samoilov, Kirill Kovaldji, Evgheni Evtușenko în rusă,George Anca în engleză, Geir Campos în portugheză, Per Olof Ekström în suedeză, Menelaos Ludemis și Dimos Rendis în greacă, Andrée Fleury și Paul Miclau în franceză, O. Stamboliev în bulgară, Prabhyjot Kaur în hindi, Pablo Neruda și Omar Lara în spaniolă, Oskar Pastior în germană, Franyo Zoltan și Balogh Iozsef în maghiară, Melike Roman în turcă, Shlomo David în ivrit, O. Gurigan în esperanto etc.

La rândul său a tălmăcit pentru prima oară în românește poeți polonezi ca T. Roziewic, Cz. Milosz, greci ca Iannis Ritzos, M. Ludemis, T. Livaditis, turci ca Nazim Hikmet etc.

Centrul Biografic Internațional de la Cambridge și Institutul Biografic American au inclus biografia lui Toma George Maiorescu în importante cărți de referință. Printre ele: Five Thousand Personalities of the World (5000 de personalități ale lumii), International Who's Who of Intelectuals, The International Directors of Distinguished Leaderships, Man of Achievement și altele.

Bibliografie selectivă[modificare | modificare sursă]

LESPEZI PE UN VEAC APUS, versuri - (Reșița), 1947; ÎNTOARCEREA ÎN PATRIE, poem - (Editura Tineretului), 1955; CĂLĂTORIE PRIN VREME, proză - (Editura Tineretului), 1956; RITMURI CONTEMPORANE, poeme - (E.S.P.L.A.), 1960; UNDE SE ÎNTORC COSMONAUȚII, proză - (Editura pentru literatură), 1962; OCHII DANIELEI, poeme - (Editura Tineretului), 1963; PAȘI PESTE APE, poeme - (Editura pentru literatură), 1965; ZEII DESCULȚI, proză - (Editura Tineretului), 1966; DIALOG CU SECOLUL ȘI OAMENII LUI

Cartea I, interviuri - (Editura pentru literatură), 1967; TIMP RĂSTIGNIT, poeme - (Editura pentru literatură), 1969; UCIGAȘUL ȘI FLOAREA, antiroman - (Editura Eminescu), 1970; DIALOG CU SECOLUL ȘI OAMENII LUI - Cartea a II-a, interviuri - (Editura Eminescu), 1972; OPERAȚIUNEA 0, 17, escale mediteraneene - (Editura pentru turism), 1973; INSULA CU ORHIDEE MOV, poeme - (Editura Cartea Românească), 1973; JURNALUL UNEI PASIUNI, proză - (Editura Albatros), 1975; CĂLĂREȚUL ALBASTRU, poeme - (Editura Eminescu), 1975; HOINAR PE MERIDIANE, jurnal de bord - (Ed. Sport-Turism), 1976; LA ECHINOX DE TOAMNĂ, poeme - (Editura Cartea Românească), 1977; FATA DIN PIAȚA SFÂRȘITULUI, poeme-proză - (Editura Cartea Românească), 1980; SINGUR CU ÎNGERUL, poeme - (Editura Cartea Românească), 1982; O INVITAȚIE ROMANTICĂ, eseu-reportaj - (Editura Sport-Turism), 1983; RĂSTIMP ÎNTRE CUVINTE, poeme - (Editura Cartea Românească), 1984; POEME - (Editura Eminescu), 1985; NOAPTE BUNĂ, SĂGETĂTORULE!, roman - (Editura Cartea Românească), 1989; STRATEGIE ȘI SUPRAVIEȚUIRE, eseistică politică - (Chișinău), 1992; POEZII/POÈMES, Ediții definitive

(Editura Vinea), 1997 - PROZE, Ediții definitive - (Editura Vinea), 1998; INTRODUCERE ÎN ECOSOFIE - (Fundația Europeană E.C.E.), 2000; ECOSOFIA -

(Ateneul Român, U.E.B.), 2001; ÎMBLÂNZIREA FIAREI DIN OM SAU ECOSOFIA, ediția a II-a revăzută și adăugită - (Fundația Europeană E.C.E.), 2001, ediția a IlI-a revăzută și adăugită - (Ed. Lumina Lex), 2002; SUB 50 DE STELE, poeme - (Ed. Vinea), 2001; CONVORBIRI ÎN AMURG, Ediții definitive - (Ed. Cartea Românească), 2002; CINCI JURNALE DE BORD ȘI COROANA DE SPINI, Ediții definitive - (Ed. Cartea Românească), 2003; POSTDEFINITIVE, poeme - (Ed. Cartea Românească), 2005; ÎNTRE KILOMETRUL ZERO ȘI GOLGOTA - (Ed. Hasefer), 2005; NOAPTE BUNĂ, SĂGETĂTORULE! - (Editura Gramar), 2005, ediția a IV-a, revăzută; PRINȚUL METAFOREI LA CURȚILE METAFIZICII

(Editura Hasefer, 2008); THE PRINCE OF METAPHOR AL THE METAPHYSICS COURT - (AMAZON, com. 2010); PĂMÂNTUL MINAT AL SPERANȚEI - (Editura Palimpsest, 2012); GEOPOEME RĂTĂCITOARE HALTE ȘI MOMENTE PE OCEANE ȘI CONTINENTE - (Editura Hasefer, 2013); GENEZE LA BORNA STELARĂ - (Editura TIM, Reșița, 2013).

Distincții și recunoașteri internaționale[modificare | modificare sursă]

  • Comandor al Braziliei. La 15 iulie 2002 Președinția braziliană îi decernează Ordinul Național Rio Branco în grad de Comandor
  • Consiliul local al municipiului Reșița îi conferă titlul de Cetățean de onoare (30.09.2003)
  • Președintele României îl decorează cu Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de Cavaler (26.02.2003)
  • Senatul Universității Ecologice București îi atribuie titlul de Doctor honoris causa (2004)
  • 17 octombrie 2003, Academia Națională de Științe Ecologice a Republicii Moldova îl alege membru titular
  • A.I.T. din Principatul de Monaco îi conferă titlul de „membru titular” al Academiei Internaționale de Turism (1981)
  • Este ales „membru activ” al Academiei de Științe din New York (1987)
  • Laureat al Premiului pentru proză al Asociației Scriitorilor din București (1983)
  • Premiul „Mihai Sebastian” îi este atribuit de FCER (2003)
  • Institutul Biografic American îi decernează titlul de „Omul anului 1990”
  • Juriul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” îi atribuie Premiul „Lucian Blaga”, premiul special pentru poezie (1998)
  • „Ordinul ziariștilor clasa I” i se acordă pentru „merite deosebite în întreaga activitate publicistică” (1999)
  • Premiul Literar pe anul 1999 îi este decernat în Israel de „Fundația culturală S. și H. Ianculovici”
  • Medalia aniversară Societatea Ateneul Român și Universitatea Ecologică „pentru activitatea depusă în slujba învățământului superior” (2000)
  • Diploma de onoare „pentru contribuția adusă la dezvoltarea relațiilor cu românii de pretutindeni” (2003)
  • Atribuirea titlului de Protector al Naturii și Artelor de către Fundația Națională pentru Protecția Naturii și Artelor din România (2001)
  • Diploma de numire drept „Societaire Academique” al Societății Poeților și Artiștilor Franței (2004)
  • Premiul de poezie „Valori creștine” pentru „înaltul spirit ecumenic prin care își înnobilează creația”, decernat de „Mișcarea pentru Progresul Satului Românesc” (2005)

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

A. Martin, în Luceafărul, nr. 20, 1961; M. Sorescu, în Gazeta literară, nr. 30, 1962; M. Iorgu1escu, în România literară, nr. 4, 1971; Dana Dumitriu, în România literară, nr. 13, 1976; Elena Tacciu, în Steaua, nr. 5, 1980; Doina Uricariu, în Luceafărul, nr. 23, 1980; C. Ungureanu, în Orizont, nr. 29, 1980; F. Neagu, în Flacăra, nr. 48, 1983; A. Popescu, în Steaua, nr. 6, 1983; F. Neagu, A doua carte cu prieteni, 1985; Roxana Sorescu, în România literară, nr. 31, 1985; Mircea Popa, în Tribuna, nr. 17, 1986; Elena Tacciu, în România literară, nr. 13, 1986; Șt. Aug. Doinaș, în România literară, nr. 53, 1988; C. Crișan, în Steaua, nr. 9, 1991; P. Miclău, în Luceafărul, nr. 40, 1997; idem, ibidem, nr. 45, 1998; Al. Ștefănescu, în România literară, nr. 51-52, 1998; P. Miclău, în Luceafărul, nr. 16, 2000; A. T. Dumitrescu, în Viața Românească, nr. 1-2, 1999; N. Prelipceanu, în România liberă, 18 mart. 2002. (A. S.)