Testament (Tudor Arghezi)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Testament de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române din perioda interbelică alături de "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga și "Joc secund" de Ion Barbu. Poezia se încadrează în modernism prin încălcarea regulilor prozodice(strofe cu număr inegal de versuri, 8,4,18,13,8), ambiguitatea limbajului evidențiată de metafore inedite(metafore pentru creație "o treaptă", "hrisov") și estetică urâtului-orice aspect al realității, fie el frumos sau urât, se transformă în material estetic ("din bube, mucegaiuri și noroi/iscat-am frumuseți și prețuri noi"). De asemenea, face posibilă încadrarea în modernism prin transfigurarea socialului in estetic("sapa-n condei și brazda-n călimară") și prin raportul dintre inspirație și tehnică poetului in care acesta transfigurează ("am ivit, am schimbat, am preschimbat, iscat-am, facui") și de a sintetiza("gramadii, am strâns, am adunat") orice aspect al realității în material poetic. Arta poetica este creația literară prin care poetul își exprimă ideile și convingerile asupra artei literare, de rolul creației și al creatorului și menirea acestora în lume. In viziunea argheziană, rolul poetului este de a transfigura și de a sintetiza realitatea în material poetic, urâtul devenind obiect estetic. Rolul creației este de a se suprapune lumii obiectuale devenind o moștenire spirituală lăsată posterității.

Semnificația titlului[modificare | modificare sursă]

Titlul poeziei are o dublă accepție: una denotativă și una religioasă. În sens propriu (denotativ),titlul desemnează un act juridic întocmit de o persoană prin care aceasta își exprimă dorințele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte, mai cu seamă în transmiterea averii sale. Aceasta este, însă, accepția laică a termenului. În accepție religioasă, cuvântul face trimitere la cele două mari părți ale Bibliei, Vechiul Testament și Noul Testament, în care sunt concentrate invățăturile proorocilor și apostolilor, adresate omenirii. Din această accepție religioasă derivă și sensul conotativ al termenului pe care îl întâlnim în poezie. Astfel, creația argheziană devine o moștenire spirituală adresată urmașilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.

Tema[modificare | modificare sursă]

Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca moștenire unui fiu spiritual. Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept unică moștenire "cartea", metonimie care desemnează opera literară. Discursul liric având un caracter adresat, lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele la persoana I și a II-a singular, alternând spre diferențiere cu persoana a III-a, topica afectivă (inversiuni și dislocări sintactice). În poezie, eul liric apare în mai multe ipostaze: eu/noi, eu/tatăl -fiul, "de la străbunii mei până la tine", "Robul o scrie - Domnul o citește" (În finalul poeziei).

Structura[modificare | modificare sursă]

Textul poetic este structurat în 6 strofe cu număr inegal de versuri, încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este organizat sub forma unui monolog adresat / dialog imaginar între tată și fiu, între străbuni și urmași, între rob și Domn, tot atâtea ipostaze ale eului liric. Metafora "carte" are un loc central în această artă poetică, fiind un element de recurență.

Condiția poetului este concentrată în versul "decât un nume adunat pe-o carte", iar poezia apare ca bun spiritual și peren: "Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte...". Metafora "seara răzvrătită" face trimitere la trecutul zbuciumat al strămoșilor, care se leagă de generațiile viitoare, prin "carte", creația poetică, treaptă a prezentului: "În seara răzvrătită care vine/De la străbunii mei până la tine". Enumerația "râpi și gropi adânci", ca și versul următor "Suite de bătrânii mei pe brânci", sugerează drumul dificil al cunoașterii și al acumulărilor străbătut de înaintași.

Fragmente audio[modificare | modificare sursă]