Teoria blocului în creștere a timpului
Teoria blocului în creștere a timpului (sau viziunea blocului în creștere) susține că există numai trecutul și prezentul, în timp ce viitorul nu există încă. Prezentul este considerat o trăsătură obiectivă a realității, uneori descrisă metaforic ca un „reflector” aflat în mișcare. Pe măsură ce timpul trece, noi evenimente intră în existență, astfel încât „blocul” universului se extinde continuu. Se consideră că această extindere are loc în permanență, la frontiera prezentului, într-o regiune foarte subțire a spațiu-timpului în care apar în mod continuu noi stări ale realității. Teoria blocului în creștere nu trebuie confundată cu teoria universului-bloc, cunoscută și sub numele de eternism.
Viziunea blocului în creștere reprezintă o alternativă atât la eternism (potrivit căruia trecutul, prezentul și viitorul există în mod egal), cât și la prezentism (care afirmă că există doar prezentul). Ea este adesea considerată mai apropiată de intuiția comună decât aceste alternative. C. D. Broad(d) a fost unul dintre principalii susținători ai acestei teorii încă din 1923. Printre apărătorii contemporani se numără Michael Tooley(d) (1997) și Peter Forrest(d) (2004).
Fabrice Correia și Sven Rosenkranz au propus, în 2015, o variantă distinctă a teoriei blocului în creștere.[necesită clarificare]
Teoria
[modificare | modificare sursă]Teoria a fost formulată pentru prima dată de C. D. Broad în 1923, care a descris-o astfel:
O astfel de teorie admite realitatea prezentului și a trecutului, dar susține că viitorul nu există încă. Trecerea prezentului în trecut nu implică dispariția acestuia, ci doar faptul că noi momente ale existenței se adaugă istoriei totale a lumii. Astfel, trecutul este la fel de real ca și prezentul. Pe de altă parte, esența unui eveniment prezent nu constă în faptul că precedă evenimente viitoare, ci în faptul că nu există încă nimic față de care să aibă o relație de precedență. Totalitatea existenței este în continuă expansiune, iar acest fapt conferă seriei temporale sens și ordine. Un moment t este ulterior unui moment t′ dacă totalitatea existenței la t include totalitatea existenței la t′ plus un element suplimentar.[1]
Această teorie dinamică a timpului corespunde intuiției potrivit căreia trecutul este ireversibil, viitorul este nedeterminat, iar prezentul este în continuă devenire. În plus, ea oferă o explicație pentru ideea că timpul poate avea un început fără a implica neapărat un sfârșit. Există însă și argumente filosofice, dincolo de apelul la intuiție, în favoarea viziunii blocului în creștere. De exemplu, Michael Tooley(d) își fundamentează argumentația pe natura relațiilor cauzale. Conform prezentării lui Dainton, argumentul său principal este următorul:[2]
- Evenimentele din lume sunt conectate prin relații de cauzalitate.
- Relațiile cauzale sunt în mod inerent asimetrice: efectele depind de cauze într-un mod în care cauzele nu depind de efectele lor.
- Această asimetrie este posibilă doar dacă efectele unei cauze nu sunt încă reale la momentul producerii cauzei.
- Cauzele preced efectele: afirmația „X este anterior lui Y” înseamnă, aproximativ, că un eveniment simultan cu X produce un eveniment simultan cu Y.
- Prin urmare, structura ontologică a universului este compatibilă cu un bloc în creștere.
Critică
[modificare | modificare sursă]Unii filosofi, printre care David Braddon-Mitchell (2004), Craig Bourne și Trenton Merricks(d), au susținut că, dacă teoria blocului în creștere este corectă, atunci nu putem avea certitudinea că momentul prezent este cu adevărat prezent. Prima utilizare a termenului „acum” funcționează ca un indexical temporal(d), în timp ce a doua face referire la presupusa proprietate obiectivă de a fi prezent. Observația lor poate fi exprimată prin propoziția: „Această regiune a spațiu-timpului are proprietatea de a fi prezentă”.
De exemplu, să presupunem că Socrate discută cu Gorgias în trecut, dar crede că discuția are loc „acum”. În cadrul viziunii blocului în creștere, timpul este o trăsătură reală a lumii, astfel încât gândul lui Socrate se referă la prezentul obiectiv. El crede că experiența sa are loc la limita existenței, deși, în realitate, se află în trecut. Socrate nu știe că „acum”-ul său nu coincide cu prezentul obiectiv. În mod analog, se poate pune întrebarea dacă nu ne-am putea afla și noi într-o situație similară, fără un criteriu sigur care să distingă prezentul real de alte momente ale blocului în creștere. Prin urmare, teoria ridică problema posibilității de a cunoaște cu certitudine caracterul prezent al momentului actual.
Cu toate acestea, alți filosofi au susținut existența unei distincții ontologice reale între trecut și prezent. De exemplu, Forrest (2004) argumentează că trecutul, deși există, este ontologic inert: conștiința și devenirea temporală nu sunt active în trecut și pot apărea doar la limita blocului universului, acolo unde prezentul intră în existență.
Note
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- en Broad, C. D. (). Scientific Thought (pdf). New York: Harcourt, Brace and Co.
- en Tooley, Michael (). Time, Tense, and Causation (PDF). Oxford University Press. ISBN 9780198235798. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- en Bourne, Craig (). „When am I?”. Australasian Journal of Philosophy. 80 (3): 359–71. doi:10.1080/713659472.
- en Braddon-Mitchell, David (). „How do we know it is now now?”. Analysis. 64 (283): 199–203. doi:10.1111/j.0003-2638.2004.00485.x.
- en Forrest, Peter (). „The real but dead past: a reply to Braddon-Mitchell”. Analysis. 64 (284): 358–62. doi:10.1111/j.0003-2638.2004.00510.x.
- en Merricks, Trenton (). Zimmerman, Dean, ed. Good-Bye Growing Block (PDF). Oxford Studies in Metaphysics. 2. Oxford University Press. p. 103. ISBN 9780199290598.